Istiklal

Am fost de mai multe ori la Istanbul şi trebuie să recunosc că e un oraş fascinant, un megalopolis pulsând de viaţă trepidantă, ce zumzăie, ce freamătă, ce persistă de secole pe malurile a două continente. Un oraş ce nu cunoaşte deosebirea între noapte şi zi, unde se întâmplă mereu ceva, un oraş în care se adună toate mărfurile din lume, ca şi cei ce vin de pretutindeni să le caute, să le dobândeasca la preţiri negociate, amestecându-şi vorbele felurite, straiele, obiceiurile şi banii cei mai feluriţi.

Un oraş al unui neîntrerupt vaier de voci, claxoane, vorbe, râsete, strigăte, accelerări de motoare, punctuate la momente bine stabilite de strigătul muezinilor la megafoane, care pornesc la intervale de minute, din pădurea de minarete, reverberând peste clădiri, străzi, oameni, maşini, ca un memento al locului unde te afli, într-o placută incursiune ce nu doreşti să se termine în grabă tu, musafirule venit de cine ştie unde!! Tu musafirule care, când vii dintr-o lume mult mai diferită ca tradiţie, religie şi cultură, de cea a Istanbulului atât de turcesc, te laşi cuprins fără rezerve, de farmecul inefabil al locului!!

Istanbul înseamnă islam relativ moderat, raţional, potolit, aflat într-o incredibilă şi surprinzătoare simbioza cu influenţele europene. Vei vedea femei cu chipul acoperit plimbându-se pe străzi alaturi de tinere sexy, în pantaloni mulaţi pe trup sau purtand fustiţe mini. Două extreme ce îşi găsesc împăcarea în superbul, în unicul, în inegalabilul Istanbul!!

Eram şi eu musafirul fascinat în noiembrie 1999. Aveam prima mea expoziţie personală în afara României, datorata inegalabilului mei prieten turc, Altan Emin.

Am avut vernisajul de neuitat în Muzeul Presei aflat la o aruncătura de băţ de monumentala Moschee Albastră. Apoi, am fost invitaţi (eram cu soţia mea), la o cină prietenească, într-o locaţie pe care nu am identificat-o în acel moment, deoarece am fost duşi de ei cu maşinile lor.

Dupa cina delicioasă, sublim de turcească, încheiată pe la orele 24.00, hotelul meu aflându-se la doi paşi, am fost invitaţi de prietenii turci să megem pe jos. Dupa câţiva paşi, ne-am trezit pe o arteră nu foarte largă dar plină de lume ce se plimba într-o vânzoleală frenetică, pe fundalul unui permanent zumzet şi rumoare de paşi, râsete şi voci. Repet, era după orele 24.00…

I-am întrebat pe prietenii turci dacă se încheiase pe undeva vreun miting, demonstraţie sau meci de fotbal de unde se întorcea acel puhoi de lume!!

Au râs copios şi mi-au răspuns: “Nuuuu, păi eşti în Beyoglu, pe strada Istiklal, zona vieţii de noapte a Istanbulului”.

Am revenit pe Istiklal atunci şi în celelate ocazii cand am ajuns în Istanbul, un oraş ce-mi devenea, de fiecare data, mai apropiat, mai prietenos, mai familiar. Un oraş ce nu conteneşte să mă atragă irezistibil!!

Beyoglu este un cartier imens al Istanbulului, situate dincolo de Cornul de Aur, dezvoltat mult după cucerirea turcească din 1453.

Istiklal e artera lui principală unde e greu de imaginat şuvoiul de lume ce se plimbă la orice oră, până seara târziu. Sunt momente în care, indiferent de ce parte a şuvoiului te-ai afla, trebuie să-ţi faci loc!! Un loc flancat de magazine, restaurante, cofetării, baruri, cluburi, librării, galerii de artă. Un loc în care ai impresia că toata populaţia Istanbulului, are treabă sau n-are, se adună, mai ales seara. Li se adaugă turişti veniţi de pretutindeni atraşi de acest adevărat simbol al imensei metropole turce. Căci cine a fost acolo şi nu a fost pe Istiklal, a pierdut vreme în zadar!!!

Un loc în care, odată ajuns, te contopeşti într-o adevărată mişcare browniană de oameni, o baie de mulţime, de suflete, pe care o simţi tonică, stimulatoare, efervescentă. Îi simţi realmentele efecte curative, simţi parcă un efect de socializare cu sutele de oameni ce se perindă înspre şi dinspre tine.

Pe Istiklal e cald oricât de frig ar fi afară!!

M-am simţit, de fiecare dată atras şi fascinat de acest loc unic.

Am aflat recent de atentatul terorist ce a avut loc acolo. Poate, mai mult ca oricând, mi-am pus întrebarea cum pot exista vieţuitoare degenerate (NU SUNT OAMENI!!!), înstare de o asemenea monstruozitate. Au dorit să atace Istanbului în inima sa!!!

Sper că nu au reuşit şi că Istiklal va rezista, va supravieţui!!

Istiklal îi va sfida, alături de măreţul ISTANBUL!!!

Am avut, anul trecut o nouă expoziţie personală la sediul federaţiei turce de fotografie, IFSAK, aflată pe o stradă ramificată din Istiklal. Le multzumesc admirabilelor prietene Luset Macoro şi Serpil Arda cărora le-am daruit ii româneshti pe care le-au purtat la vernisaj!! Locuiam la un hotel aflat la câteva minute de vestita arteră, astfel că mi-am oferit plăcerea unor  adevărate “cure de Istiklal”, pe durata a celor cinci zile ale sejurului.

Fotografiile alăturate au fost făcute atunci!!!

Ele sunt protestul meu împotriva monstruozitătii extreme a unor viermi cu chip de om!!

Iar dacă MÂINE, aş putea ajunge acolo, m-aş plimba, ca altădată şi nu m-aş gândi la riscuri.

Nu voi zice, în virtutea unui spirit de turmă de sorginte europeana “Je suis Istiklal”. MĂ VOI PLIMBA PE FASCINANTUL ISTIKLAL!! Şi cam atât…

Iar cine merge la Istanbul, trebuie să ajungă acolo!!!

Veniţi pe Istiklal!!!