sâmbătă, 26 noiembrie 2011

"Bucovina Mileniul III" - un salon "perturbat"

"Bucovina Mileniul III" - un salon "perturbat"

Recent, am avut ocazia să mă uit pe site-ul AAFR şi să găsesc următoarea postare: http://www.aafro.ro/evenimente/premiile-salonului-internaional-bucovina-mileniul-iii--2011/
Prima mea reacţie a fost, ca să mă exprim "academic", să "belesc ochii cât cepele" sau, păstrând aceeaşi notă, "sa fac ochii cât sarmaua" atunci când am văzut că la ediţia a VIII-a a Salonului Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”, organizat de Uniunea Artiştilor Fotografi din Bucovina - Suceava, sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică şi al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (păi cum altfel...), s-au primit, nici mai mult, nici mai puţin de 229 (două sute douăzeci şi nouă...) de fotografii, dintre care juriul, după ce a asudat copios, a selectat 91 de lucrări, adicătelea ceva sub 50 la 100 (sută) din lucrările primite (fapt "fără precedent", dacă e să citez o "somitate" a fotografiei autohtone...).
Când am văzut eu una ca asta, am râs amar câteva minute bune, apoi am făcut un efort semnificativ pentru a re-deveni serios (aşa cum sunt cunoscut îndeobşte...sic...) şi am început să mă gândesc dacă s-a mai întâlnit un caz asemănător în care un salon internaţional de artă fotografică sub patronaj FIAP ("înaltele patronaje" autohtone de oriunde fiind, cu delicateţe, ignorate...) a fost într-atât de "onorat" şi dacă s-a mai înregistrat, vreodată, aşa o "înghesuială" la trimiterea de lucrări spre profunda analiză a unui juriu incontestabil ca şi competenţă cum a fost cel de la Suceava... Nu am găsit "precedente" decât, eventual, la saloanele de odinioară ce aveau o temă unitară şi restrictivă, cum ar fi "Pantoful stâng, maro, în arta fotografică"...
Ei bine, a trebuit să fac efortul spre a deveni, pentru a doua oară, serios şi să rememorez istoricul saloanelor internaţionale de artă fotografică de la Suceava, istoric pe care îl cunosc relativ bine, având în vedere că am fost în juriul a cinci ediţii succesive.
Meritul incontestabil al organizării anuale a salonului de fotografie sucevean, dublat de un salon de diaporamă, aparţine regretatului Mihai Ungureanu, cel care, fără să fi fost cunoscut vreodată ca vreun renumit artist fotograf autohton şi-a găsit, la vârsta a III-a, pasiunea şi vocaţia pentru organizarea saloanelor internaţionale de artă fotografică ale căror reguli şi modalităţi de organizare şi le însuşise în mod exemplar. Îşi construise o bună colaborare/relaţie cu Federaţia Internaţională de Artă Fotografică (FIAP), în urmă căreia organizarea dublelor saloane de artă fotografică, anuale, sucevene mergea "şnur". Era dornic să organizeze aceste saloane şi pentru cinstirea şi răspândirea renumelui urbei sale natale, Suceava. Şi, Doamne, cât de bine a reuşit asta, câtă vreme a făcut-o independent, folosindu-se ce cele acumulate în propria experienţă şi de buna relaţie directă cu FIAP sau prin intermediul Uniunii Artiştilor Fotografi din Bucovina! A investit eforturi personale deosebite. Îmi aduc aminte de o discuţie telefonică avută cu el, în care îmi spunea că aştepta pensia pentru a plăti traducerile unor scrisori către FIAP.
Au fost organizate primele şase ediţii care s-au bucurat de un binemeritat prestigiu şi s-au finalizat cu expoziţii de înalt nivel calitativ, dar mai ales cu cataloage deosebit de bine realizate grafic şi tipografic. Se poate spune că Mihai Ungureanu se aşezase pe un loc de frunte în cadrul mişcării fotografice din România, realizând unele dintre cele mai valoroase şi prestigioase manifestări expoziţionale internaţionale autohtone. Îmi permit chiar să mă întreb dacă nu erau cumva CELE MAI PRESTIGIOASE??!!
Ei bine, toate au fost posibile până prin anul 2008, când în relaţia productivă, firească şi eficientă dintre Mihai Ungureanu/UAFB şi FIAP s-a interpus un intermediar, o "verigă", acceptată de FIAP, în virtutea unei mentalităţi de confort organizatoric (discutabil, pe alocuri...).
Această "verigă" s-a interpus în relaţia Mihai Ungureanu-FIAP într-o modalitate ce părea, la început, lucrativă, lăsând impresia unui nou început, iluzie ce avea să se spulbere după un scurt interval de timp.
La ediţia 2009, Mihai Ungureanu refuză relaţia de subordonare faţă de "verigă" (ale cărei modalitate de apariţie, principii de funcţionare, acaparare a unor drepturi şi principii organizatorice la nivel naţional şi relaţii cu artiştii fotografi români lasă mult loc de discuţii şi modificări). Refuză să se afilieze, să se subordoneze, să se supună, să fie docil, slugarnic, ascultător, obedient, refuză relaţia de şef-subaltent, de "Führershaft", refuză să se roage, să se milogească, să linguşească, refuza "tiparele", refuză formula "am înţeles, să trăiţi", refuză tot ceea ce nu îi era necesar în incontestabila sa experienţă organizatorică dar picate, pe nepusă masă, de cine ştie unde, pe principiile "de acuma faci cum ţi se spune" sau "faci cum vreau eu".
Atinge o culme a reuşitei cu ediţia a VII a salonului, ocazie cu care editează un catalog de un nivel calitativ excepţional, de nivel mondial, apreciat ca atare de însuşi Secretarul General al FIAP, Domnul Emile Wanderscheid.
Ediţiile precedente ale saloanelor de la Suceava înregistrau participări de cca. 1200 - 1300 de lucrări per ediţie. La asta se adăugau producţiile pentru salonul de diaporamă, organizat în paralel.
Nefasta intervenţie a "verigii" şi ambiţiile personale, împiedică organizarea ediţiei a VIII-a (2010). Mihai Ungureanu devenea "dizidentul" "oaia neagră" cel care trebuia împiedicat să îşi organizeze saloanele, să-şi îndeplinească idealul. Cineva din staff-ul "verigii" s-a lăudat, cu o anumită ocazie, cu faptul că "la Suceava nu va mai fi niciodată salon internaţional...". Mihai Ungureanu se luptă să-şi salveze saloanele, visul, idealul. "Veriga" îi pune "beţe în roate"... Îmi amintesc cum anul trecut, venind de la Iaşi, unde avusesem o expoziţie personală, primesc apelul telefonic al lui Mihai Ungureanu, care îmi comunica un semn pozitiv primit din partea FIAP, şi care îi dădea speranţe în continuarea eforturilor sale. Dar tot el, cunoscând opreliştile din partea "verigii", era conştient de dificultăţile pe care urma să le întâmpine. Nu pot să-i uit exclamaţia de om trist, disperat: "Domnul Pantea, voi ceda nervos!!".
Da, Mihai Ungureanu a cedat nervos, şi a murit uitat de lume în apartamentul lui, unde a fost descoperit după cca. o lună.
Salonul lui a fost extras din propria cenuşă ca o umilă şi muribundă pasăre Phoenix şi supus unei tentative de resuscitare, materializată cu ediţia din acest an la care fac referire. Culmea absurdului, "veriga" se implică!!! Poate cuiva îi vine greu să creadă, dar toată această "mâncătorie" tipic românească s-a "răsuflat", în vreun fel, în lumea fotografilor. Cu toate că salonul sucevean (salon singular, deoarece "paralelul" de diaporamă nu a mai fost organizat...) a fost mediatizat pe site-ul FIAP cu suficient timp înainte, acesta a primit doar... 229 de fotografii, cu toate că a avut două secţiuni distincte... Ridicol!!!
Nea Ungureanu, odihneşte-te în pace şi nu te răsuci în mormânt!!! Într-o lume a dreptăţii, vei rămâne ca un nume de referinţă în fotografia românească!!! Dar vom avea vreodată parte de acea "lume a dreptăţii" care să-ţi recunoască meritele?? Prin prezentele rânduri eu, Teodor Radu Pantea, vreau să-mi aduc aportul în acest sens...

vineri, 11 noiembrie 2011

Chipul imaginat

Chipul imaginat


Într-o ţară preponderent ortodoxă, drumeţul are ocazia, străbătând drumurile ce, adesea, nu duc nicăieri anume (ce locuri sunt, oare, cu adevărat semnificative în acest ţinut de se semeţeşte încă cu un nemeritat şi un nevrednic nume: România...), să vadă pe marginea acestora nişte jaloane ce separă distanţe de nimeni-cunoscute, dintre locuri/repere ambigui, de nimeni-ştiute, dar care cheamă trecătorul grăbit la un moment de răgaz, de meditaţie, de rugă. Sunt troiţele, simbol al credinţei ce prezintă, precum bine ştim cu toţii, chipul lui Isus, în cele mai felurite ilustrări, provenite dintr-o imaginare de un naiv inocent al înfăţişării pe care Mântuitorul ar fi putut-o avea şi tributare a unor şabloane venite cine ştie de unde...
Acest prototip de chip alungit, cu plete şi cu barba ascuţita sau despicată în două provine din surse unanim acceptate cum ar fi Giulgiul din Torino sau de pe pânza Veronicăi. Sunt aceste reprezentări, aceste şabloane, reale?? În arta Renaşterii, Michelangelo, adept înflăcărat al platonismului, l-a prezentat pe Isus în Judecata de Apoi din Capela Sixtină ca pe un tânăr fără barbă, lucru care a atras critica puternică a multor demnitari de la curtea papală.
Recent, am văzut pe unul dintre canalele de televiziune serioase, dar nu-mi aduc aminte dacă a fost Discovery, History sau National Geographic un documentar care prezenta un experiment foarte interesant. Era luat un craniu al unui izraelit contemporan cu Isus, pe care a fost realizată o reconstituire a unei fizionomii tipice a unui bărbat din acele vremuri. Era departe de ceea ce credem că ştim, de ceea ce ne imaginăm, de ceea ce acceptăm. Figura lui Isus, cea cu care ne-am obişnuit, cea pe care o vedem pretutindeni pare, în acest context, mult mai... europeană...
Reprezentările de pe troiţele răspândite pe lângă drumurile de pe la noi, reprezintă fie un Isus cu ochii închişi într-o atitudine adesea prea calmă pentru a o asocia morţii sau preambulului acesteia, sau un Isus cu ochii deschişi, uimit, resemnat sau semeţ în faţa morţii iminente sau, mai rar, chinuit, agonizând.
Se simte în aceste reprezentări naivitatea neagresivă, calmă a unor reprezentări portretistice având la bază arhetipuri imagistice venite de cine ştie unde, din imemorabile timpuri sau din subconştientul celui ce le-a fixat pe suportul din tabla. Cei ce le realizează, în cazul în care ar fi întrebaţi despre sursa lor de inspiraţie, ar spune ceva de genul: "Nu ştim, aşa se ştie că este, că trebuie să fie..."
Am străbătut drumurile pe care am întâlnit aceste troiţe. Ici, colo, dincolo, oriunde, peste tot... Nu am desprins raţiunea amplasării lor sau segmentele de drum pe care le separau. M-a surprins expresivitatea chipului, redat în atât de felurite moduri, chiar dacă reprezentările erau, cel mai adesea, rudimentare. Dar poate tocmai în asta constă semnificaţia lor şi valoarea lor estetic-figurativ-sentimentală.

miercuri, 21 septembrie 2011

MEMBRU... in juriu

M-am tot întrebat, în repetate rânduri, ce înseamnă rangul de "PREŞEDINTE DE JURIU" la un salon de artă fotografică, în situaţia în care (se ştie...) juriile sunt compuse din personalităţi ale artei fotografice din ţara organizatoare având, uneori, invitaţi de pe alte meleaguri, dar aleşi pe principiul echivalenţei de valoare în cadrul mişcării fotografice şi al egalităţii în drepturi în cadrul juriului în cauză.
Am văzut excepţii, rare ce-i drept, în care era "uns" în această postura un artist fotograf de renume şi prestigiu incontestabile, asupra căruia, ceilalţi participanţi, nu prea aveau ce obiecta şi a cărui postură preferenţială era acceptată ca ceva firesc. Considerentele erau de ordinul respectului şi a acceptării valorii acestuia. Dar şi în aceste cazuri, "subordonarea" celorlalţi participanţi era doar una onorifica şi nu ierarhică. Nu se cunosc situaţii în care "Herr President" avea dreptul la două (sau mai multe...) voturi, la a-şi impune punctul de vedere, la a spune un ultim cuvânt sau la a se căca pe capul celorlalţi componenţi ai juriului.
Oricât mi-am bătut eu capul nu m-am dumirit pe de-a întregul de ce, pe alocuri, apare totuşi aceasta titulatură şi mi-am exprimat, deja, nedumerirea în acest sens:

http://teodorpantea.blogspot.com/2011/01/inaltul-dregator.html

Ei bine, cum am văzut eu că aceasta practică se perpetuează, mai ales în România, ţară cu oarece metehne balcanice/balcanoide de slugărnicie pe cât de anacronică, pe atât de ridicolă, mi-am pus întrebarea ce titulă poarta participanţii într-un juriu care are, cu sau fără voia lor, un.. ce oare?? Da, un PREŞEDINTE!! Care ce face??!! PREZIDEAZA juriul!! (altă sintagma care îmi provoacă reacţii greu de explicat... Nu de alta da' apar exprimări prin presă, de genul: "Juriul prezidat de...").
Recent, am găsit un salon naţional de artă fotografică, organizat în urbea X (vorba lui Nea Iancu), nu-mi aduc bine aminte denumirea exactă (mai am şi eu unele "lipsus"-uri...), unde, culmea (!!!), juriul este alcătuit din 3 (trei...) persoane. Unul este preşedinte iar ceilalţi sunt MEMBRI!! Aha, deci cine nu e PREŞEDINTE, are măgulitorul rang de MEMBRU!!!
Ei, şi când văzui eu o atare situaţie şi componenţă, după ce am râs bine, mi-am amintit, vrând-nevrănd, un banc de odinioară.
Un cuplu, soţ şi soţie, se plimbau pe stradă, când, la un moment dat, soţia este salutată de un domn.
Soţul o întreabă cine este domnul respectiv, la care soţia îi răspunde: "Un membru al cercului meu!" Situaţia se repetă de încă câteva ori, soţia fiind salutată de diverşi domni, iar la întrebările soţului, răspunsul ei era acelaşi: "Un membru al cercului meu!"
Ei bine, vine rândul soţului să fie salutat de o foarte prezentabila doamnă. Firesc, soţia întrebă cine este acea doamnă. Răspunsul soţului nu se lasă aşteptat: "Un cerc al membrului meu!!"

marți, 20 septembrie 2011

Societatea Anonima Eurofotoart

Ce este "Asociaţia Euro Foto Art" şi ce vrea/face ea???!!!

Încă de când eram foarte tânăr, remarcasem pe capacele de la gurile de canale din Oradea şi cred că şi prin alte locaţii, sintagma de "Societatea Anonimă Română", şi nu prea înţelegeam eu ce era, odinioară, acest fel de societate. Apoi, peste ani, l-am auzit pe actorul Ion Lucian recitând o poezie despre acest concept, din care reţin din memorie nişte versuri/replici cum ar fi cel în care se întreba ce fel de societate era aceea "cu ponosul unanim şi folosul... anonim???!!!" şi încheia cu ceva de genul: "Te salut cu stima, Societate Anonimă!!". Ei da, am dedus eu peste ani, era ceva de genul actualelor societăţi pe acţiuni sau, mai rău, a Regiilor Autonome... Apoi, am uitat de această chestiune, neştiind că-mi va fi dat, în zilele de azi, să mi-o reamintesc şi să fac unele asociaţii, pe care, sincer, nu le doream...
Iată însă, că de-o vreme, cam de când a apărut şi noua AAFR în actuala ei configuraţie, pe lângă ea a luat fiinţă ceva de genul "Societatea Anonimă de Fotografie", dar cu o denumire actualizată şi mult mai ambiguă, ce suna cam aşa: "Asociaţia Euro Foto Art" (AEFA). Mă, să fie (?), ce să fie (?), ce sa nu fie (?), mă tot întrebai eu, că dacă deschid orice "site" legat de oarece evenimente organizate de AAFR, hop (!!) şi AEFA!!! Apare o galerie de fotografie în Oradea, aflu ca se numeşte Galeria "Euro Foto Art" şi că AEFA o administrează... Mă plimb pe sub Pasajul "Vulturul Negru" din Oradea şi pe ce-mi pica ochii??!! Aţi ghicit, pe o placă galbănă pe care stă scris "Asociaţia Euro Foto Art"!! E lipită de a' pe care scrie "Asociaţia Artiştilor Fotografi din România"... Văz regulamente de saloane de artă fotografica organizate în Oradea sub patronajul AAFR, da' cine se află "acoté" sau "nearby"??!! Da, bre, AEFA!!! Şi tot aşa... AEFA ici, AEFA colea, de ajunsei la o spaimă gen "Bulă", care nu mai avea curajul sa bage călcătorul în priză...
Am început şi eu, ca românu' imparţial (vorba lu' Nea Iancu...) să-mi pun unele întrebări de genul:
- Ce o mai fi şi AEFA asta??
- Ce statut are (dacă are...)?? Unde îl pot/putem vedea, că mă/ne roade curiozitatea (Dacă e o asociaţie de fotografie, poate vreau şi eu sau alţi fotografi să aderăm, why not??!!...)??
- Din cine se compune (am cam aflat eu răspunsul la această întrebare... da' amân, deocamdată, să-l dau!!)??
- Din ce fonduri funcţionează (ehei, mister!!!)??
- Ce implicare are în feluritele acţiuni organizate de AAFR (alt mister!!!)??
- De ce AAFR, cu pretenţii de bun organizator de manifestări fotografice (dovedite cu prisosinţă...) are nevoie de sprijinul/colaborarea/consilierea AEFA?? Da, bre, de ce??!!
- Câţi bani primeşte AEFA de la AAFR şi pe baza căror contracte/convenţii (nu de alta, da' se duc într-acolo şi ceva din bănuţii ce-i dau eu drept cotizaţie anuală şi vreau să ştiu şi eu care-i kilipiru' meu... Întreb, nu dau cu paru'...)??
- Are cunoştinţă Comitetul Director AAFR (CDAAFR) despre aceste plăţi?? Le-a avizat în vreun fel?? Dar are, oare, CDAAFR vreun control asupra modului în care sunt administrate fondurile AAFR??!!
Ei, mă opresc aici, ar mai fi multe întrebări cu "schkepsis" dar la care răspunsul se va ivi cândva. Mamăăăă, şi ce surprize vor fi!!! Ascultaţi ce va spune subsemnatu'!!
Pai, mi-am zis eu, cum să aflu niscai răspunsuri??!! Ia să dau un "search" pe Internet cu cuvântul-cheie "Eurofotoart"!! Şi dădui peste ceva ce m-a lămurit "buştean"!! Ia priviţi şi spuneţi dacă v-aţi "luminat" că eu rămăsei tot "înceţoşat"...!!
www.eurofotoart.ro
Adică, mai nimic!!! Deocamdată...
Mă ajutaţi stimaţi colegi fotografi, să aflăm răspunsuri la aceste întrebări??

P. S. Aştept cu interes un bilanţ detaliat de venituri şi cheltuieli al AAFR pe anul trecut. Unde îl pot vedea?? De ce este menţinut secret?? Am dreptul, în calitatea mea plătitor de cotizaţie să îl pot vedea şi să pun unele întrebări în cunoştinţă de cauza?? Sau... Doamne fereşte (!!!), va trebui să apelăm la instituţiile de control financiar ale statului??
Deh, iaca şi eu cu întrebările...

joi, 15 septembrie 2011

Sfidare

Cu ceva vreme in urma, pe 10 septembrie, ma adresam pe acesta cale fotografilor romani referitor la modalitatea in care o numita "parte" a Comitetului Director al AAFR sfideaza membrii (platitori de cotizatzie...) shi legislatzia Romaniei, prin a refuza un raspuns la cererile/sesizarile/memoriile acestora.

http://teodorpantea.blogspot.com/2011/09/ce-este-aafr-si-cum-este-ea-diriguita.html

Se shtie, nu-i asha, ca un petent care se adreseaza unei institutzii/organizatzii sau ce-o mai fi, din Romania, are dreptul la un raspuns in 30 de zile. Mai intervine aici shi bunul simtz shi respectul, pe care Comitetul Director al AAFR (CDAAFR) ar trebuie sa-l acorde membrilor sai, dar pe care, o anumita "parte" a Comitetului Director al AAFR, il refuza/ignora...
Recent, m-am adresat CDAAFR cu un memoriu legat de nishte decizii abuzive (UNILATERALE!!), luate impotriva mea.
Documentul este reprodus mai jos (vor urma shi altele..).
Cu toate ca exista confirmarea primirii acestui memoriu (redat mai jos) la nivel de CDAAFR shi cu toate ca acesta s-a intrunit in data de 15 august a.c., pana la data actuala, raspunsul datorat la solicitarea/memoriul/meu mea nu mi-a parvenit. Au trecut 30 de zile!!
Avertizam CDAAFR, la finalul memoriului de mai jos, ca in cazul in care nu va proceda conform legislatziei Romaniei shi a regulilor bunului simtz (elementar...), voi informa mishcarea fotografica din Romania shi membrii AAFR despre aceste abuzuri.
In acest demers, acesta este un prim pas!!
Vor urma shi altele!!
Vor urma shi intrebari incomode referitor la fondurile AAFR shi la relatzia AAFR-Asociatzia Eurofotoart.
Daca dau banu' la AAFR, am dreptul sa shtiu/aflu, nu-i asha??
Voi reveni!!

======================================================================
Către:
Comitetul Director al AAFR

Revin la chestiunea cererii mele pentru acordarea distincţiei de HonAAFR pentru care am depus argumentaţia conform Regulamentului AAFR de la acea dată (modificat între timp...) şi pe care o puteţi consulta din anexele 1-4.
După respingerea nejustificată şi neargumentată a solicitării mele, am trimis un memoriu prin care ceream clarificarea situaţiei, prin scrisoare recomandată (20. 01. 2010), către Domnul Toth Ştefan care mi-a confirmat primirea ei (am confirmarea de primire, datată 27. 01. 10). Nu am primit nici un răspuns care mi se cuvenea, dacă nu în virtutea legislaţiei României care prevede obligaţia unui răspuns în 30 de zile, măcar în virtutea unui respect colegial.
Am trimis prin e-mail, acelaşi document şi celorlalţi membri ai Comitetului Director de la acea dată, de la care am primit tot pe mail, nişte răspunsuri sarcastice, neargumentate prin prevederi ale Regulamentului AAFR...
Ceream ceva cât se poate de firesc: motivele respingerii solicitării mele pe baza Regulamentului AAFR, atâta vreme cât eu argumentasem temeinic solicitarea mea, pe baza aceluiaşi Regulament (am versiunea lui de la acea dată).
Nu aş fi revenit la această chestiune dacă nu ar fi intervenit o nouă măsura abuziva împotriva mea, prin excluderea mea de pe lista artiştilor fotografi agreaţi de AAFR pentru juriile naţionale şi internaţionale, fără ca acest lucru să-mi fie motivat şi/sau adus la cunoştinţă.
Rămân la poziţia exprimată în anexa 4 de-a NU MAI SOLICITA ACEASTA DISTINCŢIE!!! Dar, de data asta am PRETENŢIA ca ambele probleme (a se vedea mapele 1 şi 2 cu toată documentaţia aferentă) să fie supuse discuţiei Comitetului Director, în prima sa Adunare Generală (cu menţionarea în procesul verbal) şi să primesc un răspuns în conformitate cu legislaţia în vigoare, în termen de 30 de zile prin care să mi se argumenteze, în baza Regulamentului AAFR, următoarele:
- motivele respingerii cererii mele de acordare a distincţiei HonAAFR
- motivele excluderii mele din lista artiştilor fotografi agreaţi de AAFR pentru juriile naţionale şi internaţionale.
În cazul neprimirii acestor explicaţii, mă voi considera îndreptăţit să acţionez pe cele mai diverse căi: mass-media, internet, etc., pentru a informa mişcarea fotografică din România despre neregulile din AAFR. Vă asigur că, în toate aceste demersuri, voi fi asistat de un avocat, pentru a evita o eventuală interpretare acţiunilor mele ca "defăimare a AAFR" cu consecinţele prevăzute (ambiguu...) de Regulamentul AAFR.
Aştept, aşadar, răspunsul Dvs.

Cu stimă,


Dr. TEODOR RADU PANTEA
EFIAP/bronze, EH.ISF, PSA*(CS), PSA**(PPD), PSA**(PJ), PSA***(CPID), Hon.ICS,
F.ICS, AICS, Hon.F.PAD, Hon.F.ICS, E.USPA, F.SWAN,
Hon.F.SWAN, E.FMPA, Hon.IPS, HonFKSS, M.AAFR.
Address: 410346 ORADEA ROMANIA
Bd. Dacia 24B, bl. D61, ap. 10
Mobile: 004 0770 112702
Tel.: 004 0359 401310 (Home)
Fax.: 004 0259 476818 (Office)
E-mail: teodor.pantea@rdslink.ro
teodor.pantea@gmail.com
teodor.pantea@yahoo.com
www.terapan.ro
www.teodorpantea.blogspot.com

marți, 13 septembrie 2011

Nu ca zic...

...da' vreau sa spun:

http://www.crisana.ro/stiri/cultura-5/salonul-international-premfoto-si-a-desemnat-laureatii-114337.html

duminică, 11 septembrie 2011

Undeva, prin Polesia...

Drumurile vieţii m-au dus în Ucraina, la Rivne, unde am participat la o jurizare a unui salon internaţional de fotografie. Trudă multă, vreme de trei zile, peste 4000 de fotografii văzute, alături de doi ucraineni şi un neamţ. Jurizare a cărei rezultate s-au conturat anevoie... Da' s-au conturat în final!!
Apoi, Saşa (Alexandr Kharvat, important artist fotograf de prin partea locului, organizatorul acţiunii) ne-a purtat prin nişte peripluri pe meleaguri ucrainene ocazie cu care am văzut câte ceva. Merita!!
Programul deplasărilor (un workshop, de fapt...) prevedea în cea de-a doua zi un program crâncen: trezit la 4 dimineaţa, plecat din Rivne la 4,30 cu microbusul până la Antonovka, unde trebuia să ajungem la 7,00 când pleca trenuleţul pe şine cu ecartament îngust, o curiozitate de prin partea locului.
Porni trenul, dîgîdm, dîgîdm, avea trei vagoane destul de sordide, trase de o locomotivă echipată cu un motor de la faimoasele tancuri T34. Motor al dracului de puternic, dar nu tocmai rapid astfel ca am făcut peste trei ceasuri prin regiunea cu o atmosferă aparte numită Polesia.
Era o zonă în care satele, uitate de lume, erau conectate doar de acel tren, pitoresc în felul lui. Ni s-a spus ca vom ajunge într-un sat mai răsărit, unde vom asista (şi fotografia) la un început de an şcolar la şcoala locală (a, era să uit, era 1 septembrie, când se deschideau şcolile în Ucraina). Nu m-am arătat prea entuziasmat de această perspectivă, dar lăsam impresia finală până după eveniment.
Am participat la eveniment, am fost acceptaţi spre a fotografia (eram vreo 10...) şi localnicii, mai ale şcolérii se uitau la noi ca la nişte extratereştri. Nu mai văzuseră niciodată un asemenea "sobor" de fotografi la momentul căruia tocmai le erau protagonişti, dar îndrăznesc să afirm că nici părinţii şi nici prof-ii nu prea mai avuseseră parte de aşa ceva...
A fost interesant, pot spune acum, o experienţă inedită ale cărei rezultate le prezint mai jos.
Cred, cu regret, că nu voi mai lua parte la aşa ceva... Da' cine ştie???!!!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Abstract sucevean cu sclipiri...

Un cort din folie cu "buburuze" amplasat, culmea, langa Cetatea Sucevei pentru a adaposti nu mai shtiu ce... Legat cu funii sintetice albastre...
Realizand un univers de reflexii... Pe undeva, mai incolo, prin preajma venerabilei cetatzi se foia un alai de nunta cu tinere shi chipeseshe bucovinence... Am "tras" shi acolo (imagini, of course...)...Ma aflai shi eu prin partea locului shi acel cort m-a atras spre o incursiune inspre abstractul fotografic... Un fel de "foto-ghici" la care i-am desconspirat "pontul"... Abstactul in fotografie?? Un inepuizabil subiect shi de gasit oriunde... Vorba aia: "ochii cat sarmaua"...

Ce este AAFR si cum este ea diriguita???!!!

Îmi pun această întrebare, oarecum retorică, după ce am avut în repetate rânduri trista ocazie de-a constata că AAFR este condusă discreţionar şi în virtutea bunului plac, nu atât de Comitetul său Director luat în ansamblul său, ci de o "parte" (...) a acestuia.
Las la o parte acordarea, fără prevederi ale Regulamentului, a patronajului AAFR, condiţie sine-qua-non a dobândirii Patronajului FIAP, pentru prestigioasele saloane de la Suceava, organizate, în anul 2009, de regretatul Mihai Ungureanu şi considerate chiar de Preşedintele FIAP, Domnul Emile Wandescheid ca deosebit de prestigioase, iar catalogul editat cu această ocazie ca fiind deosebit din punct de vedere calitativ.
Las la o parte şi abuziva retragere a patronajului AAFR la care mă refer mai sus, atunci când Mihai Ungureanu s-a opus unor tendinţe dictatoriale venite dinspre cei ce l-au acordat.
Mă voi referi la refuzul Comitetului Director de a-mi acorda distincţia de HonAAFR pe care am solicitat-o respectând ad-literam prevederile Regulamentului. Am solicitat la data respectivă un răspuns, în 30 de zile, conform reglementarilor legale din România. Sfidând atât reglementările legale cât şi principiile elementare ale bunului simţ, acest răspuns nu mi-a fost dat.
Recent, am constata că numele meu fusese în mod "misterios" şters de pe lista artiştilor fotografi agreaţi de AAFR pentru juriile naţionale şi internaţionale, în care fusesem inclus în baza unei Hotărâri a Comitetului Director.
Am solicitat şi în acest sens, Comitetului Director al AAFR o explicaţie oficială, cu argumente bazate pe Regulamentul AAFR. Reluam şi solicitarea de a mi se motiva, tot în lumina Regulamentului AAFR, neacordarea distincţiei HonAAFR.
Aceste memorii ale mele trebuiau discutate în şedinţa Comitetului Director din data de 15 august pentru a mi se trimite răspunsul oficial până la data de 15 septembrie (când se împlinesc 30 de zile, nu-i aşa??!!).
Ei bine, onor Comitet Director nu a catadicsit, până la această dată să-mi trimită răspunsul sau.
Ei, dar să nu disper, mai sunt 5 zile.
Voi reveni.

joi, 25 august 2011

Bresson, Victor Boldar si site-ul AAFR

Am deschis întâmplător site-ul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România şi am avut plăcerea să găsesc un articol despre un eveniment despre care aveam câte ceva informaţii, şi anume despre vizita lui Henri Cartier-Bresson în România în anul 1975 şi despre incredibila ocazie oferită lui Victor Boldâr şi regretatului Nicu Dan Gelep de a-l însoţi pe la mănăstirile din Oltenia. Au avut şi incredibila ocazie de a-l fotografia, ştiut fiind că HCB era oarecum reticent la a fi fotografiat.
Il invidiez sincer (colegial şi amical, desigur…) pe Victor Boldâr, un valoros artist fotograf şi bun prieten, pentru ocazia pe care a avut-o şi sunt bucuros că deţin un CD cu imaginile realizate cu această ocazie. Văzând articolul de pe site-ul AAFR (http://www.aafro.ro/articole/victor-boldr--romnul-care-l-a-fotografiat-pe-henry-cartier-bresson/) am vrut să-l felicit, o dată în plus, pe Victor Boldâr pentru ceea ce a realizat atunci, în 1975, dar şi pentru ocazia de a rosti unele impresii şi de a rememora evenimentul.
O fac cu toata sinceritatea şi prietenia, pe această cale, deoarece nu am putut s-o fac pe site-ul AAFR. Acesta nu oferă posibilitatea unor comentarii, lucru ce mi se pare de neînţeles.
Oare de ce AAFR, care funcţionează fără cusur (fapt de care e convinsă toată „suflarea” fotografică din România) nu ne dă posibilitatea, nu să criticăm, Doamne fereşte (!!!), deoarece nu prea am avea ce, dar măcar de a ne exprima câteva gânduri, păreri (doar pozitive…) şi câteva mici sugestii, pe site-ul său (www.aafro.ro). Pe ăl’ de odinioară, acela cu „problema” se putea, până la un moment dat…
Nu pot decât să repet felicitările la adresa Domnului Boldâr, să-l asigur de stima mea şi sa-i promit că, la prima ocazie când îl voi întâlni, îi voi face câteva fotografii. Asta ca să mă pot lăuda ca sunt cel ce l-a fotografiat pe Victor Boldâr, cel care l-a fotografiat pe HENRI CARTIER BRESSON!!!

luni, 22 august 2011

Repere pe drumul ruinei

Repere pe drumul ruinei

Recent am prezentat la Craiova, in cadrul Cercului Militar, cu sprijinul deosebitului meu PRIETEN Mircea Anghel, colectzia "VAE VICTIS".
E o colectzie "de suflet" pentru mine, dar comentariul aparte al Anei Neamu mi-a nuantzat locul ei in preferintzele mele. A "indraznit" chiar un subtitlu, care va da un nou gir shi imbold cautarilor mele ulterioare: "Repere pe drumul ruinei". DEOSEBIT!!!
Multzumesc, inca o data, Ana Neamu!!
Voi cauta noi repere pe toate drumurile Romaniei, care sunt, toate ALE RUINEI!!! Romania este TZARA RUINEI!!!

http://www.facebook.com/#!/notes/ana-neamu/vae-victis-teodor-radu-pantea-la-craiova/10150273670413192?notif_t=like

Unele blog-uri shi pareri...

Unele blog-uri shi pareri...
Am facut o plimbare prin nishte blog-uri shi iata peste ce dadui.
Nu ca ash fi cautat cu tot dinadinsul...
http://www.ap-arte.ro/ro/blog/fotografie/articol/unitatea-de-stil-folosita-in-prezentare/131/6787.html

duminică, 10 aprilie 2011

Vae Victis

Când am plecat la armata la termen redus am făcut-o cu sentimentul că vor urma şase luni (aproape) şterse din calendarul vieţii mele şi asta pentru că ştiam că va trebui să fac ceva ce nu mă atrăgea defel şi cu care nu eram familiarizat, ceva ce nu cadra cu stilul şi concepţiile mele dar, mai ales, pentru că era ceva la care trebuia să mă supun contrar voinţei mele. Nu auzisem de la cei ce trecuseră prin această etapă a vieţii decât lucruri care îmi produceau un real disconfort, pe măsură ce mă apropiam de unitatea militară, cu valiza din scânduri în mână.
Reacţia mea de adaptare a fost o atitudine gen “soldatul Svejk” care, spre satisfacţia mea, mi-a mers de minune pe toată durata cât am fost “sub drapel”.
“Liberarea” a fost un moment de imensă bucurie, am încheiat acea perioadă din viaţa mea fără a deveni vreun vajnic oştean dar cu sentimentul că, totuşi, mi-am petrecut acele şase luni într-o instituţie serioasă şi riguroasă, iar perioada petrecută acolo lăsase ceva urme în modul meu ulterior de-a gândi. Rămăsesem cu convingerea că Armata Română era o forţă reală, care îmi inspirase încredere şi respect.
A trecut multă vreme de atunci, a trecut chiar şi un eveniment ambiguu şi nefast, numit pompos şi impropriu, “revoluţie” după care a urmat ceea ce putem constata cu toţii, fiecare prin prisma propriilor percepţii/concepţii.
Armata Română, sprijinind acel eveniment, şi-a semnat cu propria mână sentinţa de condamnare la moarte, oferind, peste ani, unul din rarele cazuri de “capitulare” fără luptă şi lipsită de glorie. Au urmat sloganele în care, fie-mi permis să nu cred, al “Umbrelei NATO ” sau a “armatei de profesionişti ” referitoare la nişte concepte ale căror (după părerea mea...) lipsă de sens nu doresc să se adeverească vreodată. Desigur, acea Armată de odinioară nu ar fi putut să se opună metodelor mult mai rafinate de “cotropire” economică, la modă acum şi ale cărei victime suntem fără drept de apel, dar la care ne-am supus chiar, cu o ridicolă frenezie dar şi cu acea resemnare, derivând din acel mult-invocat şi păgubos spirit mioritic tipic nouă. Le-ar fi putut însă, atenua, încetini, amâna...
Nu o va face nici cea de acuma, “restructurată”, “modernizată”, “bla-bla-tizata”... pentru că acea “cotropire” s-a “implementat” prea pregnant, catastrofal şi definitiv în ţinutul numit încă România... Actuala armata de paradă a României aşteaptă, eventual, o invazie din partea Andorei, Lichtenstein-ului sau, mai grav, a Muntenegrului, căreia i-ar face, probabil, faţă... Rămâne de văzut...
Dar poate că Armata de altădată merita ca moştenirea/amintirea ei să impună o atitudine de respect postum chiar şi după înfrângerea, anihilarea şi retragerea lipsită de glorie, la care a fost condamnată. Îşi desfăşurase activitatea în locaţii/clădiri construite pe îndelete şi cu trudă, făcute temeinic, făcute să ţină... Odată evacuate, puteau primi felurite alte destinaţii folositoare. Furia distructivă a învins însă, ca dealtfel pe tot cuprinsul României.
Fostele cazărmi şi arsenale au fost lăsate la îndemâna unei etnii foarte preţuitoare de cărămizi şi fier vechi, care “curăţă” temeinic şi eficient locurile în cauză (neglijând cu obstinaţie orice forma de proprie "curăţire"... corporală şi... mentală), sub ochii tuturor şi în plină zi.
Am avut ocazia să ajung într-o locaţie de acest fel, dezafectată, marcată de stigmatul distrugerii programate dar încă... în picioare... Unde??!! Nu contează! Poate fi ORIUNDE...
Nicăieri nu mi-a fost dat să am o imagine a nepăsării, relei-intenţii, a lipsei totale de respect, a jafului şi iresponsabilităţii că în acel incredibil de vast spaţiu al zădărniciei şi distrugerii.
Din prima clipă mi s-a conturat un nou proiect, poate cel mai pregnant şi mai actual... Am decis sa-l "atac"... Vorbim în termeni militari, nu-i aşa??!!
Vreau ca acest proiect al meu sa fie cel mai sumbru, cel mai crâncen, să fie un singular urlet de revoltă, care ştiu ca nu va folosi la nimic dacă va rămâne singular. Şi are cele mai mari şanse să rămână... Fotografiam trist, fotografiam înlăcrimat, fotografiam deprimat, fotografiam îndârjit, fotografiam încrâncenat, fotografiam revoltat...
Am părăsit acel loc cu o recoltă de fotografii pe care preferam să nu am ocazia să le fac vreodată dar şi cu o nesfârşită tristeţe. Nu voi fi probabil în asentimentul multora atunci când voi afirma că România de dinainte de ’98 era o ţară semeaţă, cu o personalitate bine conturată, al cărei cetăţean nu mă ruşinam să mă consider. Nu pot afirma acelaşi lucru acuma! Pentru mine, România (sau... Rominia...) de acuma este un ţinut (considerat încă o.. ţară) umilit, desconsiderat, INFRÂNT, ÎNGENUNCHIAT... O fi încă o ţară??!! Poate că da, dar una cu “garda jos”...
VAE VICTIS !!

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Female Crucification

Pe malul Crishului, aproape de Podul Decebal unde, odinioara era o fabrica, actualmente teren viran (buna traditzie romaneasca...), s-a aciuit un fel de parc de distractzii cu felurite tiribombe, tulumbe shi ringhishpiluri.
Poate nu-l bagam in seama daca nu ash fi devenit, de vreo cinci ani, bunic shi nu mi-ar fi tunat prin cap sa-mi duc nepotul acolo.
Cata vreme al' mic se "dadea" pe diferite chestii ce nu faceau altceva decat sa se invarta pretz de 3 minute cat era taxat pe biletul ce costa 5 lei (RON...), CANON-ul meu se "zbatea" in geanta mea foto, pe care nu prea pricep de ce am luat-o cu mine.
L-am dus doar o data la ochi...

duminică, 3 aprilie 2011

Targu Muresh 2011

Vernisaj, fotografie, protocol şi foarte buni prieteni la Târgu Mureş.
Galeria din Cetate, locul unde am fost precedat de mari nume de confraţi întru fotografie: Balint Zsigmond, Török Gásápr, Manilis Metzakis, Peter Pokorn, Jacques Denis, Constantin Dancoglu, Palinchak Michail, Baleha Volodimir, Marcello Materassi, Kucsera Jenö, Kerekes Péter-Pl, Marx Jozsef (retrospectiva postuma...), Haragos Zoltán, Kálmán Béla, Hütmet Müjde, Eifert János şi alţii, mi s-a oferit generos prin cele două încăperi ale sale, pentru a-mi expune două colecţii distincte.
Una dintre acestea este cea denumită "Expo Flip" şi care vine de la ideea de a depăşi dificultăţile unor galerii de a putea expune fotografie. Puţine (excepţie făcând cele specializate...) dispun de rame cu sticlă, cartoane, etc. Mi-a venit această idee a fotografiilor imprimate pe calc translucid, inversate stânga-dreapta şi "restituite" privitorului, spre vizionare, în poziţie normală, dar prin "filtrul" calcului ce estompează multe detalii inutile (e vorba de nuduri, nu-i aşa??). Propuneam şi o forma de expunere inedită, "la purtător"...
Expoziţia e un omagiu adus acelor fete care au trecut peste nişte prejudecăţi anacronice (nu neapărat ale lor, cat ale unei societăţi ce refuză cu obstinaţie unele progrese în gândire...) şi mi-au oferit imaginea cea mai fascinantă, cea mai dorită, cea mai căutată, cea a inefabilei frumuseţi feminine, pure, dezinvolte, misterioase. Sunt fete care au acceptat implicarea într-un joc de creaţie, care are ca rezultat această expoziţie. Ele au sfidat acea mentalitate năucitoare, încă stăruind în multe minţi, conform căreia o fată care pozează nud este CURVA (sic...).
Da, mai există asemenea concepţii...
Fiecare dintre aceste minunate fete ştiu că această expoziţie nu este a mea, Teodor Radu Pantea, ci a NOASTĂ: a MEA şi a LOR, deopotrivă! Este o expoziţie de grup cu mai mulţi autori. Poate cineva stabili cine a avut contribuţia decisivă în reuşita ei??!! Era ea posibilă fără contribuţia lor??!!
Şi, pentru ca îmi plac doar expoziţiile unitare tematic sau compoziţional, am dorit să prezint o a doua colecţie, eterogenă tematic dar unitară compoziţional, cea a imaginilor compuse în pătrat unde încerc să va propun o altă incursiune, în căutările mele de peste ani. Ce am găsit oare??!! Am lăsat prietenii din Târgu Mureş să decida!!
Le mulţumesc că mi-au dat această ocazie pe care nu am putut-o refuza!!

miercuri, 23 martie 2011

Audiatur...

Am primit o circulara din partea Comitetului Director al AAFR in noua sa componentza, in care se explicau motivele retragerii lui Mihai Moiceanu shi a perturbarilor pe care le-a pricinuit aceasta decizie.
Nu am motive sa consider ca cele prezentate de Comitetul Director al AAFR nu ar fi conforme cu realitatea dar, totushi, in conformitate cu principiul de drept roman "Audiatur et altera pars", ash fi curios sa aflu shi puntul de vedere al lui Mihai Moiceanu.

sâmbătă, 19 martie 2011

Cvartet expozitzional...

Patru expoziţii personale

Am fost prezent la primele trei expoziţii din seria de patru. NU am fost in Rusia...

1. Biblioteca "Octavian Goga" Cluj Napoca
Organizator: Asociaţia ART IMAGE, Cluj Napoca
Colecţia prezentată: "Lumea lui Christo" (50 de imagini) este în premieră. Este o parafraza la demersul artistului american de origine bulgară Christo Vladimirov Javacheff, cunoscut sub numele de Christo şi reprezintă clădiri "împachetate" găsite pe parcursul peregrinărilor mele prin mai multe oraşe. Primul este Oradea, unde locuiesc, dar am găsit asemenea clădiri în Bucureşti, Budapesta, Praga, Iaşi, Jerusalim, Konya (Turcia), Roşia Montană, etc.
Vernisaj: 4 martie 2011
Pentru detalii, vezi: http://teodorpantea.blogspot.com/2011/03/aici-si-dincolo_05.html

2. Biblioteca "V. A. Urechia" Galaţi
Colecţia prezentata este una eterogenă, retrospectivă, unitară din punct de vedere compoziţional (compoziţie pătrată pe format dreptunghiular, vertical), cuprinzând imagini din diferite perioade şi/sau proiecte. Cuprinde 50 de fotografii.
Important de menţionat este faptul ca am dorit în mod deosebit această expoziţie, în acea prestigioasă bibliotecă, deoarece este locul în care am petrecut multe ore de studiu pe durata studenţiei mele din Galaţi (am absolvit acolo, în 1977, Facultatea de Industrie Alimentară).
Primirea mea în cadrul bibliotecii şi organizarea expoziţiei au fost de excepţie!! O placuta revedere şi aducere-aminte...
Vernisaj: 8 martie 2011
Pentru detalii, vezi: www.terapan.ro, Basic Exhibition

3. Biblioteca "Panait Istrati" Brăila
Colecţia prezentată: "Sic Transit..." (50 de imagini) din proiectul legat de locomotivele găsite în depourile de la Oradea (actualmente dezafectat în urma furiei distructive din România post-decembristă...), Dej, Sibiu, Petroşani. Am mai găsit asemenea preţioase relicve la Vatra Dornei şi la Muzeul Feroviar din Taşkent, Uzbekistan.
Vernisaj: 9 martie 2011
Pentru detalii, vezi: http://teodorpantea.blogspot.com/2011/01/sic-transit.html

Notă: aceste trei expoziţii au avut loc în biblioteci, locaţii pe care le consider deosebit de adecvate pentru un asemenea scop, fiind instituţii de cultură, deschise spre multi-culturalitate. Segmentul cultivat al populaţiei unui oraş, ce se îndreaptă spre biblioteci, nu va ignora o expoziţie ce i se oferă într-un asemenea spaţiu şi am convingerea că o astfel de expoziţie este văzută de mai multe persoane decât dacă ar fi organizată într-o galerie de artă.

4. Galeria "ARTEFACT", Penza, Rusia
Colecţia prezentată: "Alter Ego", cuprinzând 50 de imagini din seria manechinelor stradale sau din vitrine.
Expoziţia este rezultatul unei colaborări cu valorosul artist fotograf rus, Sergey Majorov, reprezentantul pentru Rusia a Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică, a cărui expoziţie va putea fi văzută, în curând, în cadrul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" din Oradea.
Vernisaj: 11 martie 2011
Pentru detalii, vezi: http://teodorpantea.blogspot.com/2010/12/alter-ego-deriva-spre-concret-mai_27.html

vineri, 11 martie 2011

Mihai M.

Am aflat, draga Mihai, ca ai parasit "triumviratul" conducator al organizatziei, nascute shchioapa, dupa legi ce conveneau unor deziderate de moment, shi (re-de)numita AAFR. Aceasta se voia un moshtenitor "de drept" al AAF-ului de odinioara, ba chiar un continuator "fara precedent" al traditziilor shi realizarilor acesteia. In ce masura aceste deziderate au fost realizate, ramane de vazut... Cand?? Atunci cand AAFR-ul, astfel constituit, va respecta regulile democratziei shi ale transparentzei shi se va supune unui control al membrilor, intrunitzi, eventual, intr-un congres real de constuituire shi de alegeri libere. Se pare ca un asemenea moment se va lasa, deocamdata, ashteptat... Dar nu despre asta va fi vorba in cele ce urmeaza.
Nu te voi intreba care au fost motivele deciziei tale, pe care am prevazut-o shi am considerat-o inevitabila. Simtzeam ca o vei lua, nu shtiam insa cand... Ei bine, iata ca ai luat-o, fapt ce nu m-a surprins.
Dar ash dori sa te intreb, draga Mihai, daca la decizia ta au contribuit unele considerente legate de liberul arbitru shi a deciziilor mai mult sau mai putzin individuale sau care te-au pus, pe undeva, in minoritate sau in fatza faptului implinit??
Pot sa te intreb oare daca la acesta decizie nu a contribuit shi constrangerea ta sau lipsa ta de convingere in a te ralia la decizii mai mult sau mai putzin arbitrare??
Itzi voi da doar cateva exemple.
Ai fost oare de acord cu decizia abuziva a Comitetului Director de a acorda "Inaltul Patronaj al AAFR" Saloanelor internatzionale de la Suceava din anul 2009 atunci cand acest lucru nu era prevazut in regulamentul AAFR de la acea data (shi modificat ulterior)?? Shi ai fost de acord cu decizia la fel de abuziva, de-a de retrage acest patronaj, acordat neregulametar, atunci cand regretatul Mihai Ungureanu s-a revoltat impotriva unor decizii arbitrare ale AAFR??
Ai fost oare de acord cu neacordarea patronajului (inalt...) al AAFR, anul trecut, acelorashi saloane, fapt ce a condus la neacordarea patronajului FIAP shi, implicit, la imposibilitatea organizarii prestigioaselor saloane internatzionale de la Suceava??
Ai fost oare de acord cu respingerea solicitarii mele de a mi se acorda titlul de HonAAFR, solicitare adresata Comitetului Director shi argumentata prin articole shi prevederi clare din Regulametul AAFR?? Poate itzi aduci aminte ca la solicitarea mea mi s-a raspuns sec shi laconic cum ca onor Comitet Director nu a aprobat acordarea distinctziei, fara a argumenta acesta decizie arbitrara prin prevederi ale Regulamentului AAFR, nici chiar la o ulterioara interpelare explicita a mea, in acest sens, motivata, de asemenea cu prevederi concrete din Regulament?? Sa mai adaug faptul ca acelashi Comitet Director m-a desconsiderat in asha masura incat nu a considera necesara o explicatzie??
Probabil, draga Mihai, pe undeva, printre motivatziile deciziei tale de a parasi AAFR-ul se regasec, intr-o oarecare masura, shi aceste considerente... sau poate nu... Tu shtii cel mai bine care sunt motivele deciziei tale.
Pentru mine, nu este nici neashteptata, nici surprinzatoare.
Las la latitudinea ta faptul de a considera intrebarile mele de mai sus ca fiind, mai mult sau mai putzin, retorice...
La final, nu pot decat sa itzi urez mult succes in activitatea ta fotografica, sub toate aspectele ei. Shi sa te asigur de stima mea.

sâmbătă, 5 martie 2011

"Aici" şi "dincolo"

Adesea, atunci când mi se cere să spun câte ceva despre mine, despre raportarea mea la fotografie sau, şi mai ambiguu şi/sau provocator, despre crezul meu în fotografie, rămân pe gânduri o vreme, surprins de cât de puţin mă cunosc. Şi nu pentru că nu aş putea răspunde oricând, câte ceva, la întrebări punctuale, diverse şi încrucişate despre ceea ce am făcut în cei aproape 40 de ani de când îmi pun mintea cu fotografia, dar poate acestea sunt momentele în care îmi dau seama că am abordat-o din felurite perspective şi nu pot decide, aşa dintr-odată, care a fost cea mai inspirată.
Am fost multa vreme un fotograf "de salon" fără a da noţiunii sensul peiorativ pe care l-am sesizat recent, în unele opinii. Şi asta, pentru că am crezut în această abordare şi m-am implicat trup şi suflet. Mi-am asumat, ani la rând, trecerea pe sub "furcile caudine" ale juriilor de pe toate continentele, dar necăutând neapărat să le fac pe plac, nici măcar cătând discret, cu coada ochiului şi spre ce fac alţii, pentru a afla cam ce şi cum ar trebui să fac, la rându-mi... Mai ales că arareori, când am făcut-o, mi-am pus mâinile în cap!! Simţeam că nu mă puteam conforma...
Le-am trimis fotografia MEA, cea în care am crezut, cea pe care am considerat că mă reprezintă, cea care reprezenta propunerea mea. S-au adunat saloanele, acceptările, premiile, dar mai puţine decât în cazul "conformiştilor"... Nu am considerat necesar sa mă smiorcăi din această cauză.
Alteori am "rezemat" eu "furcile" aşteptând ca alţii să treacă pe sub ele, judecându-i după cât reuşeau să-mi facă pe plac, prin ceea ce-mi supuneau atenţiei.
De-o vreme, acesta relaţie concurent-juriu (indiferent de care parte am fost...) m-a condus spre o oarecare stare de saturaţie, în urma multitudinilor de "şabloane" ce se instalaseră insidios, obositor şi obsedant, în criteriile şi stilul de apreciere ale juriilor.
Ceva îmi spunea că e un drum care, pentru mine, îşi delimita capătul, pe care îl vedeam tot mai aproape şi tot mai bine conturat. De mai multă vreme am început seria proiectelor, unde simt o alta inspiraţie, o altă libertate, o alta dezinvoltură, o modalitate de-a trimite înspre atenţia privitorului ceea ce EU vreau să fac, ceea ce consider EU că se cuvine să fac, la modul direct, nemijlocit, fără "intermedierea" şi "filtrul" juriilor.
Am început mai multe proiecte, care merg în paralel, devenind permanente provocări. Îmi jalonau modul de-a vedea realitatea care mă înconjoară, în care începeam să vad, mereu, paşii prin care îmi duceam firul călăuzitor al fiecărui proiect, mai departe. Drumurile mele mă aduc şi acum, mereu, în locuri în care găsesc surse noi de inspiraţie, într-un proces constructiv ce face ca nimic din ceea ce încep să nu se sfârşească vreodată. Proiectele mă atrag mereu, mă subjugă, mă provoacă...
Unul este această lume a lui Christo, o lume a clădirilor "împachetate". M-au atras din totdeauna aceste clădiri îmbrăcate în hainele reînnoirii, în "ambalajul" separaţiei temporare de lumea noastră. Am considerat acest "ambalaj" al clădirilor ca o graniţă dintre două lumi, în care se întâmplă două fenomene aproape antagonice: curgerea banalului/cototidianul şi renaşterea înspre viitor (chiar daca doar temporal, dar destul confuz...). Celor aflaţi de cele două părţi ale acestei "graniţe" li se dă o posibilitate limitată a percepţiei a ceea ce se întâmplă "dincolo". Se creează astfel un "aici" şi un "dincolo" ce se ignora adesea...
Cochetam adesea cu denumirea de "Clădiri-mirese" pentru această serie de imagini. Să o las ca şi subtitlu??!! Nu e oare noţiunea de "mireasă" prea sublimă pentru un proiect cu accente preponderent prozaice şi nu foarte optimiste??!! Voi mai reflecta pe măsură ce timpul se va scurge, inspiraţia se va diversifica, imaginile se vor aduna iar stările mele de spirit se vor schimba. Atunci poate, când voi simţi că mesajul întregului proiect va fi altul...
Până atunci, vă invit în LUMEA LUI CHRISTO!!!