marți, 31 martie 2020

Iarmaroque la Albaque


Iarmaroque la Albaque

Ideea că iarmarocurile actuale ar mai păstra ceva din tradiție de odinioară m-a bântuit până cu vreo 30 de ani în urmă când mă mai duceam pe la Muntele Găina sau Sâmbra Oilor, cu speranța, dovedită deșartă, de-a realize fotografii cu specific etnografic, cerute pe la saloanele autohtone de artă fotografică. Nu aș putea să afirm că nu se puteau realize acolo fotografii bune, dar gândul de-a regăsi acele tradiții românești se dovedea iluzoriu!!

Găseam niște locuri unde lumea se întâlnea, de dragul întâlnirilor, regăsirilor, muzicii proaste, berii, marfurilor “tradiționale”, fumului de mici, cârnaciori și hălci de cefe de porc perpelite pe grătare ruginite, can-canuri, bârfe, costume “populare” de recuzită, circ ieftin, etc. Fac doar o introducere…
Recent, am ajuns la un asemenea eveniment la Albac. Nu am putut să nu fac legătura cu schița lui Caragiale “Moșii (Tablă de materii)” în care, cu multă vreme în urmă, era redată aceeași sordidă atmosferă de “Panem et circenses”, întâlnita chiar și în cele vremuri în care, probabil, am fi așteptat la altceva. Dar, nimic nou sub soare…
Încerc să redau atmosfera de la Albac în stil caragialesc.

Fețe – viori cu goarnă – drapeluri  – kitch – lume – cloape – popor – chipie – steaguri americane – coarne – mici – muște – vată din țucur feștit – grătare – jeg – mangal – blugi – curulețe obraznicele – cai  – tobogane – măgari – oameni – tricouri decoltate – jucărele felurite – bricege – tulnice – costume “populare” – naiuri – gambe păroase – muștar – cefe (umane…) late – zâmbete – vacarm – muzici amestecate – duhori – corturi cu umbre efemere – Golden Brau – butoiașe – gaci scurți – Coca-Cola – roți de cocie – fluiere – pahare – coșeri – funduri de lemn – pseudo-artizanat – caldură – praf – adidași – mese – lavițe – tigve rase – politicieni – poșete – hoți de buzunare – discursuri – plictis – cozi – fum – înghesuială – râgâieli – cununi de flori­  – iiiiiiii… – recuzită – furci – baloane – balegi cabaline – pălincă – șosea blocată – poliție – ambuteiaje – Calvin Klein – țigari în colțuri de guri – șosea blocată – fluierături – porumb fiert – bășini discrete – Köber – șoarecele Mickey – Silva – popcorn – înghețate multicolore – pitici de gradină – hamburgheri – lemne de foc – Tuborg – pubele colorate – boscheți – bude mobile – vânzoleală – langoși – scoverzi cu gem – kürtőskalács – LaFesta – moriști – cocarde triclore – Timișoreana – Spiderman la proțap – tobe – clarinete – trenulețe – taragoate – copii – acordeoane – Skol – babe – Horea chip cioplit – ceramici – cruci – chipuri cioplite – tarabe – ceaune – țoale de copii­  – chinezisme – Ciuc – pită – rotiserii – Heineken – papornițe – dulcețuri – Holsten – mieri – cârje – opinci – mizeșe cu oglindă - Fanta – împletituri – talăngi – oficialități – Mercedes – ispite – Logan – fleici – câini – claxoane – burți revărsate peste brăcinare – Sprite – ambulanțe – nane – transpirații – maieuri ude – icoane – vase din lemn – distracții de bâlci – prelate – ulcele – ștergare – Pepsi – cingatori tricolore – cușme – meniuri felurite – chiștoace pe jos –  chiote – antren – desăgi – coase – topoare – trăiri de moment – selefie-uri – hamuri – țucur sucit – pancove – chercheliți  – priviri – voci – ochelari de soare – adulmecări – ochiade – vorbe de duh – pierderi de vreme – mărgele colorate – veselie neică … Lumeeeee, lumeeeeee!!

Criză mare și tradiție, monșer!!! Hai cu to(n)ții la iarmaroque!!









































duminică, 19 ianuarie 2020

Castele


CASTELELE, relicve tăcute, pe cât de maiestuoase, pe atat de sumbre (uneori...), unele în ruine, altele în picioare, spre uimirea celor ce le vizitează în speranța unei întoarceri în timp.
Edificii durate din steiul cel mai crâncen, întru etalare de vremelnică bunăstare și înșelătoare speranță de siguranță și pavăză împotriva vrăjmașilor, de o oaste de furnici umane, adesea mânate cu biciul, nepătrunse de mândria și ghesul de-a lăsa ceva spre memoria posterității, asumându-și anonimatul și atunci, și în vremurile ce urmau să vină...
Sălaș vremelnic al unora ce se voiau nemuritori, care pretindeau să primeasca tot și să nu dea nimic, nici măcar celor ce le-au făcut posibil, cu tribut greu în suferință, sudoare, lacrimi și sânge,  confortul, adesea auster, lugubru, din aceste edificii!! Pentru majoritatea “locatarilor” ele nu au fost sălașuri ale fericirii și bucuriei vieții.
Zidurile castelelor ascundeau odăi, adesea întunecate, “parfumate” seara cu fum de lumânări și cumplit de reci iarna, adăpost al iubirilor de circumstanță și interese meschine, al intrigilor, trădărilor, crimelor, adulterelor, deciziilor adesea nefaste, ambițiilor, prostiei, intereselor, egoismului…
E dureros să aflăm, vizitându-le și ascultând, atunci când e cazul, explicațiile adesea prea lungi și plicticoase ale câte unui ghid, cu câtă ușurință, brutalitate și nepasare au fost, multe dintre ele, distruse de cuceritori de felurite nații și/sau confesiuni sau au ars ca rezultat al stupizeniei omenești și cum au fost restaurate și/sau reconstruite, alterându-li-se concepția inițială. Desigur, cele care au avut șansa să nu rămână, de secole, în fază de ruine și cu care nu și-a bătut capul nimeni!!
Cele care au supraviețuit până-n zilele noastre ne impresionează, ne atrag și le vizităm degajați, veseli, mulțumiți de întâlnirea cu ele, bifând un nou edificiu turistic vizitat, ignorând trecutul lor, chinul celor ce le-au ridicat și au fost nevoiți să le apere și, adesea, inutilitatea lor, dovedită în timp!!
Nu pierdem ocazia de-a ne imortaliza langă/în ele și asistăm la flagelul “selefie”, ce se extinde ca o molimă.
Dar ele ni se par frumoase, nu-i așa??!!






sâmbătă, 11 ianuarie 2020

RE...DESPĂDURIRE



Nu prea am avut ocazia să mă raportez la această uriașă crimă pe care și-o face o fostă țară, cu mâini proprii, prin nedemnul ei popor, decât fugitiv, cu puține ocazii!! Una a fost un drum prin “secuime” când am avut ocazia să văd primele dealuri “bărbierite”, “pleșuvite”, oferindu-mi o priveliște sinistră. Se auzise deja despre începuturile acestui fenomen, “vinovatul de serviciu” fiind răposatul Verestoy Attila și NU ÎNTÂMPLĂTOR!!
A doua ocazie a fost când m-am aventurat cu mașina pe DN18, prin Pasul Prislop, pe unde fusesem de două ori în “comunism”, o vreme în care nimeni nu-și permitea să-și bata joc și să distrugă o zona de un pitoresc aparte și cu potențial turistic imens!! Mă așteptam să revad acele locuri dar am avut o cruntă decepție!! Drumul era complet distrus de camioanele grele ce mișunau scrâșnind sub greutatea lemnului jefuit!! Mi-a fost efectiv milă de mașina mea și mă mir în continuare că nu s-a distrus prim imensele gropi de pe șosea, neînsemnate pentru camioanele jefuitorilor, dar asasine pentru autoturismul unui turist naiv!!
Am convingerea că situația convenea multor părtași la acest jaf criminal, incluzând și autorități locale, pentru care fraierii de turiști ca mine erau martori indezirabili și a căror prezență trebuia descurajată!! Mă cuprindea mila de localnicii care au avut proasta inspirație să-și construiască pensiuni în zonă, bazându-se pe valorile ei turistice și care stateau cu ele aproape goale, meditând în zadar la rostul unor gânduri și intenții BUNE într-un ținut (ne)BUN, al jafului și deznădejdii…
După toate acestea, am avut ocazia să ajung împreună cu un prieten care avea un “off-road”, în zona Apusenilor, prin locuri în care nu mi-am imaginat vreodată că poate ajunge nici chiar o asemena mașină-tanc. La un moment dat, am găsit “drumul” (dacă fâșia aia desfundată și noroioasă dintre brazii încă netăiați, pe care și off-road-ul cu pricina se târa anevoie, poate fi denumită “drum”…)  blocat de niște băieți care se ocupau cu “sportul” defrișăriilor, doar că erau “copii de mingi” față de “campionii” din breaslă. Orșicum, ceea ce am denumit mai sus “drum” devenise (temporar) proprietatea lor, folosindu-se de el după bunul plac.
Relativ politicoși (…) ne-au spus că trebuie (!!!) să așteptăm până încarcă un camion, solicitare căreia, la vederea “instrumentelor de munca” (topoare, răngi, țapine, drujbe…) din dotare, i-am dat curs, scrâșnind din dinți în fața fatalitrații!! Și a cam durat preț de vreo două ore, timp în care mi-a tunat prin cap să încep să fotografiez cele ce se întâmplau în jurul meu. Prudent la început apoi, văzând că nu deranjez din “nobila” lor îndeletnicire sau că nu sunt bagat în seamă, am continuat…
Am imortalizat o doar fărâmă din marele dezastru făcut cu mână proprie de cea mai nedemnă nație care există pe planetă și nu mă sfiesc să afirm asta cu toată hotărârea!! E ca și cum aș privi imensul dezastru și jaf al padurilor FOSTEI ROMÂNII printr-un mic orificiu dintr-un gard!! Provincia rromiinica își distruge cu bună știință proprii plămâni și sunt deja semne că implicațiile ecologice ale acestei crime se pot extinde asupra întregii Europe, care începe să dea semne de îngrijorare, considerând ecosistemul european ca un tot unitar. Firesc, nu??!!
Văzând subsemnatu’ ce se întâmplă în Australia (chiar dacă din alte cauze...), am afirmat că în momentul când cineva va putea, VA DORI (!!!) și chiar va încerca (CINE???!!!, ma întreb eu retoric...) să oprescă acest jaf ordinar (și mai ales segmentul de... “export”), pădurile nostre vor lua foc așa, ca din întâmplare, ici și colea, până când vom asista la un dezastru apocaliptic, pentru care nu suntem pregătiți în niciun fel și, pentru stingerea lui, nu va face donații nicio vedetă de nicio culoare. Suntem prea neînsemnați și demni de dispreț!!
Aud prin presă despre felurite inițiative lăudabile desigur, ale unor grupuri, fundații sau asociații (de regula, de tineri) de-a face RE…ÎMPĂDURIRI prin diverse locuri împădurite cândva de mama-natură, în vremuri în care un asemenea dezastru și jaf nu-și avea locul nici în minți bolnave!!
Dar ce rost au RE… ÎMPĂDURIRILE într-un teritoriu jalnic (o fostă țară…) în care RE…DESPĂDURIRILE se REpetă zi de zi (nu m-ar mira să aflu că se întâmplă și noaptea…), cu aprobări și tolerări de la cele mai înalte nivele de decizie, cu o exactitate, perseverență și consecvență asasine, dar cu certitudinea că ele se vor opri cândva!! Când va fi tăiat și ultimul arbore din ultimul parc… Probabil că atunci se va spune ceva de genu‘:  “Aici a fost odată o TARĂ care se numea ROMÂNIA”.
Cineva spunea cândva:  “În viitor, cine va avea pădure va avea aur”. CE ABERAȚIE!!! Noi dăm de pomană și pădurile și aurul!! Sufletele ni le-am dat deja...