marți, 31 ianuarie 2023

Romdynamic

 

Romdynamic

Noțiunea de “dinamică” duce, de regulă, cu gândul la idea de progres, cu cele mai frecvente și de la sine înțelese trimiteri către evoluția societății înspre țeluri sociale, economice, culturale, demografice, politice, etc., cam toate înțelese în sensul pozitiv al noțiunii. Dinamica unei nații este rodul eforturilor unui întreg popor, condus vizibil de guverne bine-intenționate, profesioniste, patriotice.

Încâlcite și anevoioase sunt drumurile înspre destinațiile arătate mai sus și care nu sunt singurele!! O istorie îndelungată și tumultoasă, adesea presărată cu idei genial/nefaste, bune/rele intenții și oameni de seamă (sau josnici…) dar si cu crime, războaie și jafuri, întăresc acest “nimb” mai mult sau mai puțin strălucitor al drumului parcurs de cele mai multe națiuni înspre condiția actuală, adesea demnă de admirație și/sau invidie. Sau… de dispreț… de ce nu??!!

Istoria multor nații, “scormonită” temeinic, scoate la iveală pete grele și tenebroase, care sunt ignorate, ascunse sub preș, motivate – mai mult sau mai puțin credibil, dar mai ales etic - prin dictonul machiavellian – pe cât de bine dovedit istoric ca fiind eficient, pe atât de cinic: “Scopul scuză mijloacele”.

Istoriceste dovedit e si faptul că doar popoarele care au jefuit pe alții, si aci cele vest-europene stau în față, au progresat si se mândresc actualmente cu o prosperitate despre care nu vor recunoaște niciodată că se datorează unui trecut despre care nu le face plăcere să vorbească dar pe care, actualmente, datorită unui alt mod de circulație al informațiilor, ajunge să-l cunoască oricine și pe care timpul îl estompează implacabil, conducându-l înspre negurile istoriei atot-iertătoare și relativă!! Reparații istorice și restituiri firești NU vor avea loc niciodată decât în unele moduri, destul de periculoase, ce se conturează în vremurile ce tocmai le trăim și despre care am mai vorbit (a se vedea https://teodorpantea.blogspot.com/search?q=Exodul+lui+Allah­).

Ceea ce denumeam cândva ROMÂNIA a fost și rămâne tributară veșnicului și păgubosului principiu mioritic, desprins din ceea ce continuăm să credem că ar fi fost folclor spontan autohton si pe care zice-se că l-ar fi adunat “Veselul Alecsandri”, din felurite surse și frânturi, și recompuse în prea-cunoscuta baladă “Miorița”, învățată de noi toți la școală ca “creație populară spontană, originală și autentică”. Urmare – adesea nefastă – a spiritului baladei este aceea că am fost de-a pururi, un popor blajin, un fel de “lasă-mă să te las” și delăsător, la care istoria atent alcătuită funcție de comandametele epocii, precum și feluriții rapsozi, adaugă harnicie, credință, spirit gospodăresc și chiar unele izbucniri de vitejie în vremi de restriște, dar și aspectul de spirit de slugă și izmeneală, accentuate mai ales în vremurile fanariote.

Pare oarecum surprinzătoare deșteptarea de la 1877 și de după aceea și, mai ales, dezvolatea interbelică care a dus la unele progrese economice și sociale indiscutabile, dar vrem nu vrem, ne place sau nu, cea mai mare dezvoltare a cunoscut-o FOSTA ROMANIE după 1945, în perioada numită adesea prea peiorativ “regimul comunist” când saltul economic i-a fost unanim recunoscut, fiind vizibil și incontestabil!! Dacă voi irita pe cineva prin cele ce le spun aici nu îmi pasă, ba chiar îmi pare bine (poate, pe undeva, chiar urmăresc asta…), dar tot acel salt a fost realizat prin eforturile românilor și PENTRU EI!! 

Eu, ca trăitor al acelei epoci până la nefastul an 1989, am înghițit – selectiv, afirm eu acuma și conștient de exagerările propagandistice inerente - cele ce ni se spuneau la școală despre mirificul popor român care avea toate calitățile și (Doamne ferește…) niciun defect, care a fost viteaz până la sacrificiu și care nu avea egal pe planetă!! In acest context, mai ales țăranul roman, cel “înfrățit cu natura” era, pe undeva, în imediata proximitate a ingerilor neprihăniți tinzând să-I egaleze.

Ei bine, în perioada aceea mult blamată de unii și mult lăudată – totodată – de alții eu, văzând realitățile ce mă înconjurau, am ajuns să cred în afirmația-slogan despre “vocația de constructor a românilor”, fără să intuiesc că sintagma “vocație” va căpăta, după 1989, adevăratele ei tâlcuri pe cât de sinistre, pe atât de realist-distructive și care îmi vor furniza cea mai mare decepție din viața mea.

După 1989, o serie de lătrăi zbierau cum că NU Ceaușescu  a construit tot ce s-a construit în FOSTA ROMÂNIE (nici nu putea, bietul de el…) ci POPORUL (BOBORUL??!!...), fără a pricepe (sau prefăcându-se a nu pricepe… deh!!, era greu…) că DA!!, poporul le-a facut pe toate dar ținut sub ascultare și disciplină (mda, atât cât s-a putut…) , pus la treabă și bine îndrumat, un exemplu fără egal al unui neam pentru care binele trebuie făcut cu forța și care trebuie ținut în frâu de o dictatură moderată, sănătoasă dar, mai ales, PATRIOTICĂ. Un popor/populație care, odată scăpat de sub control își dezvăluie adevaratele “vocații” când i se oferă ocazia, sub imboldurile unei false democrații pe cât de bolnave pe atât de… “românești”. Și ocazia nu a așteptat să se ivească…

Mai mult ca alte neamuri de primprejurul hotarelor, foștii “constructori” – mulți lasați de izbeliște de “binefacerile” tranziției spre niciunde -  au dat năvală spre cele patru zări cărând cu sine tot ce se putea “recupera” din patria-mumă (piese, scule, subansamble, rulmenți, mercur, etc., etc.,…) adusă, cu contribuția celor mai mulți, la un stadiu entropico-distructiv imposibil de oprit, ce se derulează implacabil sub ochii noștri. Și totul înspre o căpătuială pe cât de vremelnic-iluzorie, pe atât de oribil-egoistă!! Degenerarea României, pornită astfel, devine rapid agresivul bulgărele de omăt ce se rostogolește la vale, neiertând nimic în calea-i!!

Parcă ursit de micile furtișaguri post-decembriste, marele dezastru al (deja…) fostei Românii, avea să prindă contur, sub ochii autoritaților/guvernanților-complici și sub indemnul celei mai ticăloase si iresponsabile afirmații: “Industria româna, morman de fiare vechi”, un contur care îmi va dezvălui fața hidoasă a unei Românii al carei cetațean mă mândream, odinioară, să fiu!! Era noua Românie a jafului, dezastrului, privatizărilor monstruoase, demolarilor, în al cărei cetățean deceptionat, revoltat, răzvrătit, dezgustat, devin pe zi ce trece!!

Am avut ocazia să ajung în preajma unor asemenea edificii ale oribilului “post-decembrism”, ale celei mai ambigue sintagme nascocite vreodată de minți autohton-bolnave, aceea de “tranziție”, unde intenția mea de-a pătrunde și fotografia timid-explicit rostită, se lovea de cerberi umani fioroși și crânceni, adesea însoțiți de câini în fața cărora vestiții Rottweileri păreau cățeluși nevinovați și, pentru care, o eventuală intenție-solicitare întru penetrare în zonele aprig păzite, echivalau cu o sudalmă de mamă!! Ruinele erau mai bine păzite decât edificiile semețe ițite odinioară înspre cer!! Era o atitudine mai puțin pornită din eul și judecata primitivă ale cerberilor, cât din comenzile unor șefi dubioși cu conștiința neclară, comenzi respectate cu strășnicie!!

Am avut ocazia să fiu acceptat în ruinele în devenire ale combinatului chimic de la Copșa Mică, despre care aveam ocazia să aflu că, de fapt, negrul de fum care îi dusese renumele, era un produs pe cât de important, pe atât de fațadă, care acoperea cu negru localitatea oropsită dimprejur, dar producător de material foarte importante din punct de vedere strategic, pentru FOSTA ROMÂNIE!! Nu mă opresc acum, aici, asupra acestora, chiar dacă unele erau din domeniul unora cu care puțini își pun mintea, dar pot menționa, pentru a evidenția amploarea activității combinatului, că  acel edificiu foarte important al industriei chimice din FOSTA ROMÂNIE avea în componență propria termocentrală!! Oare spune asta ceva, cuiva…??!!

Venisem cu studenții de la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea într-o tabără de creație fotografică din anul 1998, devenită posibilă datorită unui director destupat la minte și care, întâmpinându-ne, ne-a spus cu multă și molipsitoare tristețe în glas, că locul unde îți desfașurase o îndelungată activitate plină de dăruire și profesionalism, ajunsese pradă unei firme de valorificare a fierului vechi!! Ne dădea frâu liber de-a imortaliza locul și ne-a dat de înțeles că avem o ultimă ocazie să fotografiem rămășițele în devenire ale combinatului unde și-au câștigat o existanță chinuită, aproape de un sacrificiu liber-consimțit, mulți localnici.

Tabăra s-a încheiat cu o expoziție de fotografii sub genericul tarkovskian de “Zona Proximă”, adică zona dezastrelor și distrugerilor aflată în proxinitatea oricăruia dintre noi, oriunce am sălășlui în FOSTA ROMÂNIE.

Aceste imagini sunt reluate recent, prin scanare de pe filmele de atunci, un proiect care va continua, alături de un strigăt de disperare și revoltă!! Nu sunt imagini din expoziția “Zona Proximă” deoarece vreau… altceva!!























 

duminică, 24 aprilie 2022

Roșia Nostalgică


Despre localitatea/fenomenul „ROȘIA MONTANĂ” mi-am exprimat punctul de vedere tot aici, pe acest blog: https://teodorpantea.blogspot.com/2022/03/aur-mat.html
Ceea ce am văzut acolo cu ocazia frecventelor mele vizite, precum și cele văzute/aflate din presă, m-au convins că nu voi putea niciodată exprima în cuvinte tot ceea ce se întâmplă acolo, analizat prin prisma propriilor percepții, cu sentimental stanjenitor că, probabil, nu am ințeles pe de-a ‘ntregul acea crăncenă realitate, a condamnării la pieire și fără vreo vină clar conturată, a unei localități cu un farmec aparte și cu o personalitate fără egal.
Despre impardonabila „vină” a localității de-a sta, pre voia aleatorie a Domnului, pe un zăcământ de aur și alte „pământuri” valoroase, am vorbit în postarea mai sus amintită. Am considerat/înțeles că oricâte fotografii aș face în acel loc aproape ireal prin ineditul lui, ele nu vor fi suficiente pentru a-mi descrie în totalitate reacția firescă (zic eu...) de respingere, URĂ și oroare față de acest pol al jafului asupra esenței valorice a ținutului, aurul (și nu numai...), în care, fără voia mea viețuiesc ca nefericit rezident, pseudo-calitate în care devin martor, fără voia mea, la o MONSTRUOZITATE!!! Monstruozitate, pentru că goana perfidă dupa acea „esență valorică” aflată în subsol ignoră, în cel mai meschin mod, esența valorică infinit mai mare, aflata la lumina zilei!!
Entropia își are algoritmii ei, simplificați grafic la cunoscuta curbă a lui Gauss, prin care se pot calcula cu (aproximativă...) precizie etapele degradarii unei entități-sistem, de la Atom la Univers, fiecare etape definite în termeni temporal-dinamici, de la fracțiunile de secundă, la timpii astronomici, aparent infiniți.
Dar când devine vorba de distrugerea voită a unei entități, țintă a unor interese oribil-umane nedezvăluite „prostimii”, ecuațiile entropo-degradării devin, pe cât de aparent, pe atât de meșteșiugit induse, mult mai alambicate, mai încâlcite, mai voit-țintit-ramificate, pentru a nu fi pricepute decât de cine le trage foloasele. Soluțiile lor însă se dovedesc neașteptat de simple, de păguboase, de dezastruoase, iar timpii de dezvăluire a lor se scurtează după anumite dorinți, atunci când sunt „calculate” de cine trebuie.
Roșia Montană e locul în care toate cele gândite de mine mai sus își găsesc cruda ilustrare înspre/dinspre realitate construind, în sinea mea, un edificiu de îndoieli, frustrări, ambiguități, strigăte de revoltă, deziluzii...
Am dorit o revenire la Roșia Montană în vara lui 2021, cu senzația că, din punctul meu de vedere, toate cele ce definesc „edificiul” de mai sus desigur, prin prisma percepțiile mele limitate, au atins un liman dincolo de la care nu mai aștept să descopăr nimic referitor la aceasta localitate. Să fie oare ultima mea vizită??!! Poate că îmi voi schimba gândurile după această postare și după ce voi fi luat contact cu opiniile altora, din care voi desluși idei/percepții/abordări noi!!
Am revenit pregătit cu un aparat „vintage” AGFA Billy 6 x 9 cm (cu burduf) și cu câteva filme Profi Line Classic FOMAPAN 100, cu un trepied de modă veche și cu un exponometru Sverdlovsk 4. Am fotografiat locurile odinioară imortalizate pe aparate mai „fițoase”, mai contemporane, mai... digitale. Am developat filmele și le-am scanat... apoi le-am procesat... arhivat... denumit!! Voiam să fie o transcedere imaginară înspre trecutul localității, pe când nu bănuia umbra decrepitudinii entropic-controlate ce i se ivea la orizont.
Mă îndoiesc să fi reușit întru totul!!

























luni, 11 aprilie 2022

Prater et circenses

Am cedat de câteva ori tentației de-a mă înscrie la excursii cu autocarul, cu felurite grupuri aleator alcătuite din cele mai diverse personaje, fiecare atrase de câte ceva din cele afișate de organizatorul dornic de a-și face oferta cât mai atractivă, pentru cei mai diverși participanți plătitori.
Am fost adesea terorizat de tendința/regula de-a fi dus cu alaiul turistic, cu ghidul în frunte cu steag în mână și, mai nou, cu sistemele sofisticate prin care turiștii afluiți cuminți, precum puii după cloșcă în urma-i, îi pot asculta în căști, explicațiile mai mult sau mai puțin documentate.
Am ajuns să mă conving că probabilitatea ca în orice grup turistic să NU se strecoare și câte un idiot care strică toată atmosfera și, de multe ori, chiar dă peste cap programul tuturor, e infimă!! De fiecare dată am avut parte de câte un asemenea ”specimen”, fapt ce mă face să mă decid mai greu spre o altă excursie de acest fel.
Pe de altă parte, organizatorii își ticluiesc itinerariile înspre obiective de larg interes, cât mai comerciale cu putință, cu renume mai mult sau mai puțin meritat, dar despre care sunt convinși că au ”magnet” la gloată. Astfel, parte fiind și eu dintr-un grup înscris un itinerar italian, am ajuns la Verona unde am parcurs în galop centrul orașului, am trecut tangențial pe lângă Arene (ce concert magnific a avut Deep Purple acolo în 2018, e greu de imaginat!!! https://www.youtube.com/watch?v=UIXQrIWd_Ow), pentru ca să ajungem la frecția numită ”Casa Julietei” o chestie despre care se știe că e contrafacută, cu balcon cu tot, pentru simplul motiv de a atinge țâța de bronz a unei statui de la fața locului, lustruită deja de miile de ”palpări”, rod al unui nestăvilit ”efect de turmă”, și pentru a scrijela tot felul de vorbe de duh pe un cearshaf schimbat periodic.
Postarea aceasta se referă însă la un ”trip” la Viena unde, după vizitarea palatului Schönbrunn, puteam opta pentru gradina zoologică sau pentru muzeul de trăsuri din vecinătate. Cum nu agreez grădinile zoologice, am optat pentru varianta a doua…

După toate acestea grupul s-a reunit și am mers la Prater. Eram semi-curios să vizitez acest așezămînt așa că m-am lăsat purtat de val dincolo de porțile acestuia. Din ce-am văzut acolo, m-au marcat figurinele din prezenta postare… și cam atât!! În rest… ”Prater et circenses”!! 

=========================

Prater and circenses
There were several times when I gave in to the temptation of signing up for bus trips, joining various random groups made up of the most diverse individuals, each and every one attracted by some of the items displayed by the organizer eager to make his offer as attractive as possible for the diverse paying participants.
I have often been terrified of the tendency/rule of being included in those tourist processions, with their guides at the head, flag in hand, or, more recently, with their sophisticated systems by which the disciplined tourists, such as chickens following a mother hen, wearing headphones, can listen to more or less documented explanations.
I have come to believe that the probability that in any tourist group there will NOT sneak in at least ONE idiot to spoil the whole atmosphere and, quite often, even upset everyone's schedule, is infinitesimal!! Each time I met such a "specimen", which makes it harder for me to decide on another trip of this kind.
On the other hand, the organizers cook up their itineraries such as to include objectives of wide interest, as commercial as possible, with a more or less deserved reputation, but which they are convinced are kind of ”catchy” with the crowd.
Thus, being part of a group registered in an Italian itinerary, I arrived in Verona where I galloped through the city center and passed tangentially past the Arena (What a magnificent concert Deep Purple held there in 2018 is hard to imagine! https://www.youtube.com/watch?v=UIXQrIWd_Ow),  to finally get to the fake building called "Juliet's House", known to be counterfeited, together with its famous balcony, for the simple reason of touching the bronze breasts of the local statue, already polished by thousands of "palpations", the fruit of an unstoppable "herd effect", and of writing all sorts of words of wisdom on a periodically changed sheet.
However, this post refers to a "trip" to Vienna where, after the Schönbrunn Palace tour, I could choose to visit either the zoo or the nearby carriage museum. Since I don't like zoos, I opted for the latter …
After all these, the group got together again and went to see the Prater. I was half-curious to visit this settlement, so I let myself be carried away by the wave beyond its gates.

Of everything I saw there, I was impressed by the figurines in this post… and that's all about it!! The rest is … "Prater et circenses"!!






Phantoms' Residence

Prima și, deocamdată, ultima mea vizită la ruinele castelului de la Bonțida m-a lăsat cu o amintire inconfortabilă și cu sentimente pe măsură. Ar putea fi o addénda la cele spuse de mine tot aici: https://teodorpantea.blogspot.com/2020/01/castele.html
Dacă atunci mă refeream la un castel păstrat integral și transformat în obiectiv turistic (aspecte pe care le-am evitat în seria de fotografii de acolo...), ruinele de la Bonțida mi-au inspirat titlul prezentei postari, mai ales că am auzit de alte asemenea "așezăminte" similare, bântuite. La Bonțida nu am avut parte de "întâlniri de gradul trei" cu aceste entități vag definite/descrise și de puțini întâlnite dar ceva îmi sugera un posibil sălaș al lor. Un ecou din strafundurile unor epoci demult apuse și imposibil de retrăit. Ruinele sunt mai... "autentice" decât o eventuală restaurare a lor!!
Nu pot decât să închei printr-o glumă auzită demult la radio:
Cineva întreaba niște lucrători:  "Ce faceți voi aici?!" Răspuns (prin vocea inconfundabilă a lui Horia Căciulescu): "Construim ruine pentru turiști!!"
=======================================
My first and, for the time being, my last visit to the ruins of the castle in Bonțida left me with an uncomfortable memory and feelings to match it. It could be an addendum to what I also said here: https://teodorpantea.blogspot.com/2020/01/castele.html
If at that time I was referring to a castle kept intact and turned into a tourist attraction (aspects that I avoided in the series of photos I took there ...), the ruins of Bonțida inspired the title of the present post, especially since I heard of other such similar, haunted "settlements." At Bonțida I did not experience any "close encounters of the third kind" with any of those vaguely defined / described entities met by just a few, but something suggested the place could be their possible dwelling. An echo from the depths of a bygone, impossible to re-live era. The ruins are more ... "authentic" than a possible restoration of them!!
I can only conclude with a long-ago-heard joke on the radio: Someone sees some labourers at work and asks them: "What are you doing here ?!" Answer (through the unmistakable voice of Horia Căciulescu, a famous Romanian comedian): "We are building ruins for tourists!!”.