Rimini, una dintre renumitele stațiuni ale
rivierei italiene de la Marea Adriatică, se întinde pe aprox. 8 km și e o
înșiruire de zeci (poate sute...) de plaje private, foarte asemănătoare între
ele ca stil, organizare şi
tarif, deosebindu-se
una de alta, pe alocuri, doar prin tipul nenumăratelor șezlonguri și a culorii
umbrelelor, toate aliniate de-a lungul apelor ademenitor de albastre ale
Adriaticii chemând spre o baie
reconfortantă. Poate că sunt eu mai retrograd, dar aceste plaje cu șezlonguri
și umbrele tarifate, aliniate “la ață” mi se par prea “standardizate”, ca să
nu zic prea… “civilizate” și mă cuprinde nostalgia după
plajele clasice/tradiționale unde fiecare se folosește, precum îl taie capu’ de
ce-și aduce cu sine!! Chiar şi doar un cearşaf…
Am întâlnit plaje pe gustul meu în Croația,
unde alternau zone cu nisip, pietriș, iarbă, având ample suprafețe umbrite de
arbori imenși, satisfăcând un segment mai larg de preferințe.
Nesfârșitele plaje “riminiene” nici nu erau
prea aglomerate deoarece, atunci când le-am văzut eu, nu venise încă perioada vacanțelor care
golesc orașele și umplu plajele. Pentru mine a fost mai bine așa, stress-ul
aglomeraţiei excesive lipsea, mi-am dozat reprizele de plajă/baie după bunul
plac mai ales că, nefiind amator de stat mult la soare, am făcut câteva
deplasări în alte zone turistice învecinate. Era firesc să-mi caut şi subiecte
de fotografiat.
Am fost însă atras, în mod deosebit, de serile
în care orașul-stațiune cunoștea un alt fel de animație, o animație şi afluire
înspre multiplele atracții constituite într-o multitudine de oferte, toate
într-o plăcuta răcoare, binevenită după căldurile de peste zi. Era o atmosferă
care îţi venea greu a crede că se va termina pe parcursul nopţii, fapt pe care
nu mi-am propus să-l verific, cu preţul unei nopţi pierdute, greu de acceptat
la bioritmul meu marcat de vârstă.
Seara ţi-e dat să descoperi un alt Rimini pe
arterele consacrate ale vieţii de seară/noapte!! O incursiune pe aceste artere,
sub învelişul nocturn, tulburat de-o feerie de lumini, e o experienţă aparte,
dar e binevenită pentru a te familiariza cu universul restaurantelor,
barurilor, cofetăriilor, sălilor de jocuri, magazinelor, tarabelor,
vânzătorilor ambulanţi (“italieni” de
împrumut…), forfotei de maşini şi a trenuleţelor de agrement, terenurilor de
joacă pentru copii şi adulţi, pictorilor de portrete, bicicletelor,
misionarilor împărţind pliante prezentatoare de posibile căi spre Rai, toate
într-un amestec gălăgios, festiv şi vesel. Şi sunt conştient ca am vazut infim
din ceea ce e, să zic aşa,… la vedere!!
Atmosfera a molipsitoare şi rezişti greu tentaţiei de-a te opri
la o bere rece, la o cină, la o îngheţată chimic-aromată-colorată, la o pizza
italiană la ea acasă (un fel de “pomul lăudat”…), de-a cumpăra câte ceva din
larga paletă de magazine şi tarabe de suveniruri, dar te laşi atras, învăluit,
cucerit… îi devii, docil, parte componentă!! Ceva inefabil m-a ademenit într-o
librărie unde am cumpărat, la un preţ rezonabil, un excelent album Lewis Hine.
Nu-mi puteam reţine câte o privire în sus spre cele hotele ca şi
prin largile ferestre ale acelor restaurante ale căror preţuri mă fac să le văz
doar de afară cu oarece regrete că nu-s mai tânar şi mai gros la portofel dar,
totuşi, împăcat cu condiţia mea turist care îşi număra banii şi care se
mulţumeşte cu propriul statut.
Aş minţi dacă aş afirma că nu-mi mai “clăteam ochii” cu formele
atrăgătoare ale câte unei turiste venită de oriunde, că… deh, oameni suntem!!
Frumosul vine de pretutindeni… E vina lor că sunt acolo, unduindu-şi trupurile
generos şi sublim zămislite de natura-mamă!! Şi toate acestea într-o veşnica şi
fermecătoare forfotă animată într-un perpetuu zumzet, o gălăgie
plăcut-reconfortantă, un vacarm tonic, toate venite din felurite surse
amestecate de sunete, voci, claxoane, lumini şi culori.
În perioada în care am fost acolo cu soţia mea, adică vara lui
2019, savuram acea atmosferă, cu un sentiment de relativă mulţumire la gândul
că o mare comunitate de oameni, cuprinşi într-un imens angrenaj al profitabilei
industrii a turismului, îşi luau părticica de venit şi din prezenţa noastră
acolo, prin efort şi prin servicii diverse, rezultat al unor crâncene eforturi
depuse undeva, într-un background care nouă, turiştilor, ne era ascuns.
Devenisem parte din sistem, un sistem lucrativ, benefic pentru societatea luată
ca întreg.
La hotelul unde am fost cazaţi, am fost serviţi la masă de o
tânără din Iaşi, foarte drăguţă, volubilă şi amabilă care, în scurtele răgazuri
când mai puteam sta de vorbă, ne-a dat de înţeles cam care e programul ei
acolo, deloc de invidiat, dar căruia se străduia să-i facă faţă pentru banii
necesari continuării cursurilor universitare. Ceva similar ne-a sugerat şi
“echipajul” compus din doi români, al unei vidanje (onorabilele job-uri rezervate
“diasporilor” ex-mioritici…). Astea sunt aspecte cu care aproape nimeni din
valurile de turişti nu-şi bate capul şi poate că e firesc aşa. Una peste alta e
(relativ…) bine pentru toţi!! Marea industrie a turismului trebuie să meargă
înainte iar Italia îi cunoaşte pe deplin beneficiile.
Ei bine, mă apucă acum, când văd efectele acestei pandemii (mai
mult sau mai puţin reală, mai mult sau mai puţin exagerată, mai mult sau mai
puţin provocată, mai mult sau mai puţin… etc…), o tristeţe greu de
exprimat dar, mai ales, o profundă îngrijorare pentru ce va urma şi pentru
extensiile şi gravitatea urmărilor asupra atât a celor ce trudesc pentru
strălucirea şi ofertele acestui paradis al vacanţelor, cât şi pentru
beneficiarii eforturilor lor. Orice segment din imensul angrenaj economic
mondial care este afectat de o criză (şi mai ales segmentul “forte" al
turismului!!), poate produce un efect de domino, cu urmări greu de estimat!!
Vor apărea şi cei ce vor trage foloasele din acestă stare critică, dar pe seama
imensei mase de perdanţi!! Cei ce vor trage foloasele vor rămâne, aşa cum se
ştie dintotdeauna, ANONIMI!!! Or fi aceştia dintre cei ce afirmă că o ducem
prea bine şi au puterea de-a influenţa câte ceva??!! Întreb…
Întrebări multe, răspunsuri ce se lasă aşteptate, venite cine
ştie când sau poate amânate sine die dar, din acest noian de incertitudini, se
iţesc (din punctual meu de vedere…), trei întrebări, mai mult sau mai puţin
retorice:
Oare îşi va regăsi Rimini, într-o Italie puternic afectată de
pandemie (cel puţin, aşa ni s-a spus în presă…) farmecul, atracţia şi
strălucirea??!! Îşi vor regăsi serile sale feerice animaţia, forfota, gălăgia,
luminile, muzica, fascinaţia, tentaţiile, zumzetul??!! Ne vom regăsi noi în
starea de odinioară, ca cei ce am fost cândva??!!
Oare…
