Romdynamic

 

Romdynamic

Noțiunea de “dinamică” duce, de regulă, cu gândul la idea de progres, cu cele mai frecvente și de la sine înțelese trimiteri către evoluția societății înspre țeluri sociale, economice, culturale, demografice, politice, etc., cam toate înțelese în sensul pozitiv al noțiunii. Dinamica unei nații este rodul eforturilor unui întreg popor, condus vizibil de guverne bine-intenționate, profesioniste, patriotice.

Încâlcite și anevoioase sunt drumurile înspre destinațiile arătate mai sus și care nu sunt singurele!! O istorie îndelungată și tumultoasă, adesea presărată cu idei genial/nefaste, bune/rele intenții și oameni de seamă (sau josnici…) dar si cu crime, războaie și jafuri, întăresc acest “nimb” mai mult sau mai puțin strălucitor al drumului parcurs de cele mai multe națiuni înspre condiția actuală, adesea demnă de admirație și/sau invidie. Sau… de dispreț… de ce nu??!!

Istoria multor nații, “scormonită” temeinic, scoate la iveală pete grele și tenebroase, care sunt ignorate, ascunse sub preș, motivate – mai mult sau mai puțin credibil, dar mai ales etic - prin dictonul machiavellian – pe cât de bine dovedit istoric ca fiind eficient, pe atât de cinic: “Scopul scuză mijloacele”.

Istoriceste dovedit e si faptul că doar popoarele care au jefuit pe alții, si aci cele vest-europene stau în față, au progresat si se mândresc actualmente cu o prosperitate despre care nu vor recunoaște niciodată că se datorează unui trecut despre care nu le face plăcere să vorbească dar pe care, actualmente, datorită unui alt mod de circulație al informațiilor, ajunge să-l cunoască oricine și pe care timpul îl estompează implacabil, conducându-l înspre negurile istoriei atot-iertătoare și relativă!! Reparații istorice și restituiri firești NU vor avea loc niciodată decât în unele moduri, destul de periculoase, ce se conturează în vremurile ce tocmai le trăim și despre care am mai vorbit (a se vedea https://teodorpantea.blogspot.com/search?q=Exodul+lui+Allah­).

Ceea ce denumeam cândva ROMÂNIA a fost și rămâne tributară veșnicului și păgubosului principiu mioritic, desprins din ceea ce continuăm să credem că ar fi fost folclor spontan autohton si pe care zice-se că l-ar fi adunat “Veselul Alecsandri”, din felurite surse și frânturi, și recompuse în prea-cunoscuta baladă “Miorița”, învățată de noi toți la școală ca “creație populară spontană, originală și autentică”. Urmare – adesea nefastă – a spiritului baladei este aceea că am fost de-a pururi, un popor blajin, un fel de “lasă-mă să te las” și delăsător, la care istoria atent alcătuită funcție de comandametele epocii, precum și feluriții rapsozi, adaugă harnicie, credință, spirit gospodăresc și chiar unele izbucniri de vitejie în vremi de restriște, dar și aspectul de spirit de slugă și izmeneală, accentuate mai ales în vremurile fanariote.

Pare oarecum surprinzătoare deșteptarea de la 1877 și de după aceea și, mai ales, dezvolatea interbelică care a dus la unele progrese economice și sociale indiscutabile, dar vrem nu vrem, ne place sau nu, cea mai mare dezvoltare a cunoscut-o FOSTA ROMANIE după 1945, în perioada numită adesea prea peiorativ “regimul comunist” când saltul economic i-a fost unanim recunoscut, fiind vizibil și incontestabil!! Dacă voi irita pe cineva prin cele ce le spun aici nu îmi pasă, ba chiar îmi pare bine (poate, pe undeva, chiar urmăresc asta…), dar tot acel salt a fost realizat prin eforturile românilor și PENTRU EI!! 

Eu, ca trăitor al acelei epoci până la nefastul an 1989, am înghițit – selectiv, afirm eu acuma și conștient de exagerările propagandistice inerente - cele ce ni se spuneau la școală despre mirificul popor român care avea toate calitățile și (Doamne ferește…) niciun defect, care a fost viteaz până la sacrificiu și care nu avea egal pe planetă!! In acest context, mai ales țăranul roman, cel “înfrățit cu natura” era, pe undeva, în imediata proximitate a ingerilor neprihăniți tinzând să-I egaleze.

Ei bine, în perioada aceea mult blamată de unii și mult lăudată – totodată – de alții eu, văzând realitățile ce mă înconjurau, am ajuns să cred în afirmația-slogan despre “vocația de constructor a românilor”, fără să intuiesc că sintagma “vocație” va căpăta, după 1989, adevăratele ei tâlcuri pe cât de sinistre, pe atât de realist-distructive și care îmi vor furniza cea mai mare decepție din viața mea.

După 1989, o serie de lătrăi zbierau cum că NU Ceaușescu  a construit tot ce s-a construit în FOSTA ROMÂNIE (nici nu putea, bietul de el…) ci POPORUL (BOBORUL??!!...), fără a pricepe (sau prefăcându-se a nu pricepe… deh!!, era greu…) că DA!!, poporul le-a facut pe toate dar ținut sub ascultare și disciplină (mda, atât cât s-a putut…) , pus la treabă și bine îndrumat, un exemplu fără egal al unui neam pentru care binele trebuie făcut cu forța și care trebuie ținut în frâu de o dictatură moderată, sănătoasă dar, mai ales, PATRIOTICĂ. Un popor/populație care, odată scăpat de sub control își dezvăluie adevaratele “vocații” când i se oferă ocazia, sub imboldurile unei false democrații pe cât de bolnave pe atât de… “românești”. Și ocazia nu a așteptat să se ivească…

Mai mult ca alte neamuri de primprejurul hotarelor, foștii “constructori” – mulți lasați de izbeliște de “binefacerile” tranziției spre niciunde -  au dat năvală spre cele patru zări cărând cu sine tot ce se putea “recupera” din patria-mumă (piese, scule, subansamble, rulmenți, mercur, etc., etc.,…) adusă, cu contribuția celor mai mulți, la un stadiu entropico-distructiv imposibil de oprit, ce se derulează implacabil sub ochii noștri. Și totul înspre o căpătuială pe cât de vremelnic-iluzorie, pe atât de oribil-egoistă!! Degenerarea României, pornită astfel, devine rapid agresivul bulgărele de omăt ce se rostogolește la vale, neiertând nimic în calea-i!!

Parcă ursit de micile furtișaguri post-decembriste, marele dezastru al (deja…) fostei Românii, avea să prindă contur, sub ochii autoritaților/guvernanților-complici și sub indemnul celei mai ticăloase si iresponsabile afirmații: “Industria româna, morman de fiare vechi”, un contur care îmi va dezvălui fața hidoasă a unei Românii al carei cetațean mă mândream, odinioară, să fiu!! Era noua Românie a jafului, dezastrului, privatizărilor monstruoase, demolarilor, în al cărei cetățean deceptionat, revoltat, răzvrătit, dezgustat, devin pe zi ce trece!!

Am avut ocazia să ajung în preajma unor asemenea edificii ale oribilului “post-decembrism”, ale celei mai ambigue sintagme nascocite vreodată de minți autohton-bolnave, aceea de “tranziție”, unde intenția mea de-a pătrunde și fotografia timid-explicit rostită, se lovea de cerberi umani fioroși și crânceni, adesea însoțiți de câini în fața cărora vestiții Rottweileri păreau cățeluși nevinovați și, pentru care, o eventuală intenție-solicitare întru penetrare în zonele aprig păzite, echivalau cu o sudalmă de mamă!! Ruinele erau mai bine păzite decât edificiile semețe ițite odinioară înspre cer!! Era o atitudine mai puțin pornită din eul și judecata primitivă ale cerberilor, cât din comenzile unor șefi dubioși cu conștiința neclară, comenzi respectate cu strășnicie!!

Am avut ocazia să fiu acceptat în ruinele în devenire ale combinatului chimic de la Copșa Mică, despre care aveam ocazia să aflu că, de fapt, negrul de fum care îi dusese renumele, era un produs pe cât de important, pe atât de fațadă, care acoperea cu negru localitatea oropsită dimprejur, dar producător de material foarte importante din punct de vedere strategic, pentru FOSTA ROMÂNIE!! Nu mă opresc acum, aici, asupra acestora, chiar dacă unele erau din domeniul unora cu care puțini își pun mintea, dar pot menționa, pentru a evidenția amploarea activității combinatului, că  acel edificiu foarte important al industriei chimice din FOSTA ROMÂNIE avea în componență propria termocentrală!! Oare spune asta ceva, cuiva…??!!

Venisem cu studenții de la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea într-o tabără de creație fotografică din anul 1998, devenită posibilă datorită unui director destupat la minte și care, întâmpinându-ne, ne-a spus cu multă și molipsitoare tristețe în glas, că locul unde îți desfașurase o îndelungată activitate plină de dăruire și profesionalism, ajunsese pradă unei firme de valorificare a fierului vechi!! Ne dădea frâu liber de-a imortaliza locul și ne-a dat de înțeles că avem o ultimă ocazie să fotografiem rămășițele în devenire ale combinatului unde și-au câștigat o existanță chinuită, aproape de un sacrificiu liber-consimțit, mulți localnici.

Tabăra s-a încheiat cu o expoziție de fotografii sub genericul tarkovskian de “Zona Proximă”, adică zona dezastrelor și distrugerilor aflată în proxinitatea oricăruia dintre noi, oriunce am sălășlui în FOSTA ROMÂNIE.

Aceste imagini sunt reluate recent, prin scanare de pe filmele de atunci, un proiect care va continua, alături de un strigăt de disperare și revoltă!! Nu sunt imagini din expoziția “Zona Proximă” deoarece vreau… altceva!!