duminică, 17 iulie 2016

Cimitirul trist!!!

Nu voi nega niciodata faptul că ideea cimitirului din Săpânţa este una originală şi unică în felul ei. Ea “sparge” unele idei preconcepute despre ceea ce însemnă un cimitir şi este incredibil cum un simplu ţăran maramureşean, pre nume Ioan Stan Pătraş, a avut o asemenea idee, trecând peste tradiţionalismul ortodox al unui popor greu de urnit din zona datinilor şi prejudecăţilor, fie ele bune sau rele. Şi mai ales, cum i-au acceptat consătenii ideile ieşite din comun, cunoscut fiind că “săpânţanii” nu sunt chiar cei mai aerisiţi la minte. Căci, de, şi tradiţiile pot fi de multe ori o crâncena frâna în drumul spre progres şi românii sunt suficient de retardaţi pentru a se crampona cu o obstinaţie demnă de o cauză mai bună, de ele.
Nu trebuie decât să ne gândim la paradigma de rău augur a baladei, cică “populară”, Mioriţa (după unele cercetări recente, “opera” masonului paşoptist Sile Asandrii).
Desigur, trebuie să apreciem ideea acestui cimitir şi mesajul lui de artă naivă, unic în România şi, poate, în lume.
Problema este că, la un moment dat, un condeier neinspirat, a avut ideea cretină de a-l denumi, nici mai mult, nici mai puţin decât “cimitirul vesel”. Am auzit sintagma asta încă din anii ’60, pe când se editase şi o carte/album cu fotografii şi reproduceri de epitafuri şi cu comentarii. Am dorit să văd şi eu acel loc şi am facut-o de vreo trei ori între anii 1983-85.
Încă de pe-atunci am avut o senzaţie de respingere a ideii de “cimitir vesel”!! Epitafurile scrise într-o versificaţie rudimentară, după ureche, şi negând toate reglile de ortografie (fapt scuzabil pentru un simplu ţăran…) erau de un tragism tulburător, redând viaţa celui îngropat, cu problemele, chinurile, încercările prin care a trecut. Unele, cele mai triste, includeau trimiteri nu prea măgulitoare, spre cei ramaşi (încă…) pe astă lume. Altele povesteau depre morţi tragice, în accidente sau urmare a unor boli cumplite!! NIMIC VESEL!!!
În orice alt cimitir “ne-vesel” afli numele şi anii trecerii prin lume a celui înhumat, şi cam atât.
În plus, însăşi ideea de CIMITIR nu te duce cu gândul la ceva… vesel!!!
Am avut ocazia azi, 17 iulie 2016, să revăd acel cimitir. Tăbliţe indicatoare prin sat trimiteau spre atât de tragicul “cimitir vesel”!! Un cimitir original, e adevărat, dar poate, tocmai prin aceasta, de un tragism ieşit din comun.
Redau aici câteva epitafuri “vesele” şi, vă asigur, nimeni nu se “împrăştia” de râs, citindu-le!!! Am părăsit îngândurat cel mai TRIST cimitir din România!!

Şi, ca un post-scriptum, reproduc din memorie un aforism al nu ştiu cui: “Niciun cimitir nu e atât de frumos încât să-ţi doreşti să fii înmormântat în el!!”.







5 comentarii:

  1. Da, intr-adevar, cimitirul e un loc al tristetii si, nicidecum, al veseliei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ultima data cand l-am vizitat era si cam neingrijit ...

    RăspundețiȘtergere
  3. O analiza foarte pertinenta, felicitari d-le Pantea si o zi frumoasa sa aveti....

    RăspundețiȘtergere