La
umbra Turnului Eiffel
Turnul
Eiffel, Musée d’Orsay și Catedrala Notre Dame sunt doar trei dintre dovezile
deviațiilor în gândirea discutabilă a francezilor (ca
să mă exprim eufemistic...),
deviații ale căror efecte catastrofale au fost oprite, din fericire, la timp!! Clădirea
gării Orsay era cât pe-aci să fie demolată în 1970 dar unele minți lucide,
apărute (poate nu chiar) din senin și la momentul oportun, au blocat aceasta
decizie de-o stupizenie tipic franțuzească, transformând impunătoarea clădire,
unică în felul ei, într-un muzeu de artă unic, inaugurat oficial în decembrie
1986 de către președintele de atunci al Franței, François Mitterrand. Este greu
de redat în cuvinte ce colecții găzduiește astăzi fosta gară devenită Musée
d’Orsay și câți vizitatori înregistrează zilnic!!
Am
avut ocazia să-l vizitez de două ori, în 2019 și 2020 și am rămas cu
convingerea că nu i-am reținut în detaliu, sublima și, aparent, inepuizabila
colecție de opere de artă unice. E un muzeu foarte aglomerat și am convingerea
că mulți îl viziteaza deoarece e de bonton, fără a avea o documentație
prealabilă și un dram de lecturi despre arta modernă…
Catedrala
Nothre Dame a trecut și ea prin multe, dar să rămânem doar la perioada
Revoluției Franceze
În timpul iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanată
devenind Templu al Rațiunii și loc unde erau citite și
dezbătute operele iluminiștilor în
timp ce era venerată Ființa Supremă. Catedrala a redevenit catolică
în urma concordatului lui Napoleon
I cu Papa Pius al VII-lea din 1801, Napoleon fiind încoronat aici împărat al
Franței pe data de 2 decembrie 1804. A facut și el câte ceva bun, în afară de
nesfârșite războaie, cu milioane de victime…
După razboaiele nepoleoniene, Notre Dame a ajuns într-o
asemenea stare de degradare, încât oficialii vremii de la Paris au luat în
considerare demolarea ei(!!!). Victor Hugo, care admira catedrala, a scris
romanul “Notre
Dame de Paris”, publicat în engleză ca “The Hunchback of Notre-Dame”) în anul 1831, pentru a o salva. Cartea a avut un success
enorm, sensibilizând autoritățile vremii asupra stării de degradare al
edificiului.
În același an în care a fost publicat romanul lui Hugo, un
grup de dezaxați (des français, bien sûr!!) au jefuit sacristia catedralei și
i-au spart vitraliile. În 1844 regele Louis Philippe a ordonat restaurarea
bisericii, care a cunoscut o perioada de acalmie până la incendiul din 2019,
despre care mi-am spus deja părerea, acceptată sau nu…, dar e părerea mea!! https://teodorpantea.blogspot.com/2019/06/elegie-la-notre-dame_15.html
Să fi fost ecoul, peste decenii a absurdei
voințe a celor ce i-au dorit dispariția??!!
Turnul Eiffel a devenit cea mai înaltă clădire
din Paris odata cu inaugurarea sa la 31 martie 1889 şi a fost considerat, de boema pariziană, „inutil şi monstruos". Guy de Maupassant și Émile Zola au fost printre cei care au emis
asemenea păreri. Maupassant spunea: "O intreprindere diabolica al unui
cazan cu amagire de grandoare!". Charles Garnier, arhitectul renumitului
Grand Palais Garnier (Opera din Paris), precum și sute de artisti, poeti si scriitori,
au semnat o petiție publică în semn de protest fata de Turnul Eiffel,
atribuindu-I calificative gen "gigantul horn negru". A existat chiar și cineva care ar fi afirmat că locul lui
preferat din Paris este sub turn deoarece doar de acolo... nu se vede turnul!!
Turnul a fost construit
în doar doi ani, ceea ce era, la tehnologiile de atunci, o adevărată
performanță, fapt de care ar fi trebuit să țină cont detractorii lui. Peste 18.000 de piese fuseseră fabricate şi
urmau să fie asamblate pentru a construi structura de metal, încheiată cu
ajutorul a 2.500.000 de nituri.
Ei, și dacă am ajuns aici, se cuvine să adăugăm
elementele de stupizenie românească (tot “geantă latină”, vorba lu’ Conu Leonida…). Mai exact, s-a
scris în presa autohtonă ca structura turnului ar fi fost construită cu oțel de
Reșița, iar ”niturile au fost turnate la Govăjdia, lângă Hunedoara,
deoarece Franța nu avea siderurgie în anii 1800” (Ce n'est pas comme ça??).
“Mărturiile” aparțin unor oameni care au lucrat
sau au crescut în zonă, fiind preluate de felurite ziare, locale și naționale,
dar și de mulți romani-persoane fizice mustind de snagă patriotardă!! Istorici
serioși, spre cinstea lor, au demontat aceste supoziții.
Cei ce postează și acum, bunăoară pe Facebook,
aberații cum că pe fiecare element metallic ar fi ștanțat, nici mai mult, nici
mai puțin decât: "Made in Reșița,
Romania" (oare nu aveau altă treabă siderurgiștii austrieci decăt să
ștanțeze chestia cu pricina în… engleză??!!) nu fac efortul minim de logică
pentru a-și da seama că, la vremea construcției turnului, Reșița, ne place sau
ba, nu făcea parte din România!! Ba mai mult, se afirmă că pe cele 2.500.000 de
nituri ar fi ștanțate inițialele numelui unui oarecare Ghiță Pănculescu, făr’
de care amărâtul ăla de Gusti Eiffel nu ar fi fost înstare să asambleze două
tinichele…
Turnul trebuia să fie demontat în anul 1909 dar iar, din fericire,
minți lucide, aparute din nou din neant și la momentul oportun, au împiedicat
această monstruozitate, dându-i alte întrebuințări. Mă și gândesc cum s-ar fi
putut demonta/demola la acea vreme, când nu am știință de existența flăcării de
tăiat, iar flex-uri sunt sigur că nu existau!! O asemenea idee aberantă devine
clară în mintea oricui vizitează turnul și vede cât de temeinic a fost construit!!
Destinația de bază a turnului a devenit turismul și, la nivelul
anului 2010, se vorbea despre 250.000.000 vizitatori!! A fost și subsemnatu’ pe
acolo de două ori, ridicând numărul vizitatorilor, ajungând sub turn, în
pătratul cu latura de 89 de metri dintre picioarele acestuia.
Nu mi-am pus problema cum că de acolo nu se vede turnul ci,
dimpotriva, era un loc din care îmi puteam da și mai bine seama de măreția și
dimensiunuile edificiului, cât și de temeinicia cu care era realizat!! Aveam
ocazia să mă întreb, o data în plus, cum de unele minți bolnave îl puteau
considera o construcție efemeră, gândindu-se la demolarea lui!!
În perimetrul pătrat de la baza turnului, am putut constata
prezența unei mulțimi de oameni din cele mai diverse țări/continente, atrași de
faima sa. O lume pestriță și pitorească, așteptând cu răbdare intrarea
într-unul din cele patru lifturi, câte unul în fiecare picior. Lifturile te
ridică treptat spre diferitele etaje și te uimește gândul că turnul a fost
dotat, încă de la inaugurare, cu mai bătrânele lor înaintașe acționate
hidraulic!!
Am încercat să prind acea atmosferă plină de rumoare și vânzoleala
permanentă, acea mișcare browniană umană care mi s-a părut pe cât de animată,
pe atât de calmă, în plăcuta și maiestuoasă umbră a turnului.
O vizită pe care nu poți s-o uiți sau s-o regreți, mai ales la
nivelul a 300 de metri al celui mai înalt punct vizitabil al turnului!!
Dar oare ce alte edificii vor mai cădea prada fie stupizeniei
uname, fie hazardului??!! Că tot arse Catedrala din Nantes și cam "miroase"
a mână criminală… Nu am cunoștință de
vreo intenție de-a rade de pe fața pamantului Petit Palais și Grand Palais,
ridicate tot cu ocazia Expoziției Universale din 1889. Da’ mai știi??!!
