Castele

CASTELELE, relicve tăcute, pe cât de maiestuoase, pe atat de sumbre (uneori...), unele în ruine, altele în picioare, spre uimirea celor ce le vizitează în speranța unei întoarceri în timp.

Edificii durate din steiul cel mai crâncen, întru etalare de vremelnică bunăstare și înșelătoare speranță de siguranță și pavăză împotriva vrăjmașilor, de o oaste de furnici umane, adesea mânate cu biciul, nepătrunse de mândria și ghesul de-a lăsa ceva spre memoria posterității, asumându-și anonimatul și atunci, și în vremurile ce urmau să vină...

Sălaș vremelnic al unora ce se voiau nemuritori, care pretindeau să primeasca tot și să nu dea nimic, nici măcar celor ce le-au făcut posibil, cu tribut greu în suferință, sudoare, lacrimi și sânge,  confortul, adesea auster, lugubru, din aceste edificii!! Pentru majoritatea “locatarilor” ele nu au fost sălașuri ale fericirii și bucuriei vieții.

Zidurile castelelor ascundeau odăi, adesea întunecate, “parfumate” seara cu fum de lumânări și cumplit de reci iarna, adăpost al iubirilor de circumstanță și interese meschine, al intrigilor, trădărilor, crimelor, adulterelor, deciziilor adesea nefaste, ambițiilor, prostiei, intereselor, egoismului…

E dureros să aflăm, vizitându-le și ascultând, atunci când e cazul, explicațiile adesea prea lungi și plicticoase ale câte unui ghid, cu câtă ușurință, brutalitate și nepasare au fost, multe dintre ele, distruse de cuceritori de felurite nații și/sau confesiuni sau au ars ca rezultat al stupizeniei omenești și cum au fost restaurate și/sau reconstruite, alterându-li-se concepția inițială. Desigur, cele care au avut șansa să nu rămână, de secole, în fază de ruine și cu care nu și-a bătut capul nimeni!!

Cele care au supraviețuit până-n zilele noastre ne impresionează, ne atrag și le vizităm degajați, veseli, mulțumiți de întâlnirea cu ele, bifând un nou edificiu turistic vizitat, ignorând trecutul lor, chinul celor ce le-au ridicat și au fost nevoiți să le apere și, adesea, inutilitatea lor, dovedită în timp!!

Nu pierdem ocazia de-a ne imortaliza langă/în ele și asistăm la flagelul “selefie”, ce se extinde ca o molimă.

Dar ele ni se par frumoase, nu-i așa??!!

=================================================

CASTLES

Castles – silent relics, majestic and (sometimes) gloomy, some turned into ruins, some others still erect, to the amazement of those visiting them in the hope of a return in time...

Many were made up of solid rock, in a temporary display of wealth and the misleading hope of safety as protection against the enemy,  built up by a whole army of human ants, often working under whip crack, deprived of any pride or desire of leaving something behind for posterity, setting down anonymously not only then but also for the times to come...

These castles were the temporary dwellings of people who dreamed of staying immortal, who claimed to get everything without offering anything to anyone, not even to those who, paying a huge tribute of blood, sweat and tears, made it possible for them to live in the often austere, lugubrious comfort provided by such buildings! For the great part of their inhabitants, these places were far from happy homes, full of the joy of life.

The castle walls were hiding dark rooms, full of the ”scent” of candle smoke, awfully cold in winter, the shelter of occasional love affairs and petty interests, of mean schemings, treasons, crimes, adulteries, nefarious decisions, ambition, stupidity, selfishness...

While visiting these castles and listening, when this is the case, to the often too long and boring explanations of some guide, it is painful to find out how easily, brutally and carelessly many of them were destroyed by conquerors of various nations and/or confessions, how many of them were burnt down due to human stupidity and how they were restored and/or rebuilt in a process during which their initial concept was altered. We are obviously not taking into account those which nobody cared for and  had the mischance of  being left in ruins for centuries on end!

Those that survived to our days are impressive and attractive, we visit them carefree, merry and happy to see them, ticking one more objective on our list of touristic places, ignoring their past and the ordeal of those who erected them and were forced to defend them, quite frequently ignoring their time-proven uselessness!

We never miss the chance of immortalizing ourselves near/in them, observing the scourge of the ”selfies”  spreading all over like plague.

But they really look  awesome, don’t they?