Ca să încerc o exprimare oarecum "dantescă", aș face o rostire cam așa: "Voi ce voiți a pleca în vilegiatură prin cele țări occidentale, lăsați în urma orice speranță față de idea de turism de plăcere, cultural, educativ, odihnitor, relaxat/relaxant, documentat, din care să rămâneți cu oarece plăcute amintiri prin tainițe de minte și străfunduri de suflet și memorie!!" Nuuu..., acele vremuri au (cam) trecut!!
Veți găsi preponderent fața hidoasă a turismului, a turismului-business, turismului-caricatură, turismului-vânzoleală, stressant, obositor, un turism al prenotărilor și/sau al cozilor nesfârșite, un turism al nesiguranței și hazardului, un turism al tuturor celor ce și-l pot permite (din ce în ce mai mulți... Din fericire??!! Din nefericire??!!), în majoritate ignoranți și "pe dinafară", al căror unic gând este de-a bifa un nou obiectiv vizitat și imortalizat printr-o sumedenie de "selefie"-uri făcute cu telefonul "smart" (adesea mai "smart" chiar decât utilizatorul…) înfipt în vergeaua telescopică, și prin a fotografia, cu sau fără rost, tot ce li se ivește în fața ochilor (fără a părea xenofob, trebuie să spun că "mareea galbenă" ne inundă în mod tacit, insidios și inexorabil... M-am întrebat adesea cum că dacă locuitorii Laponiei se numesc " laponi ", ai Japoniei s-or fi numind, probabil… "japoni"??!! ), un turism al eforturilor și piedicilor adesea insurmontabile, un turism-fantomă a ceea ce a fost cândva!! Un turism prin care ai vrea să te simți bine, dar… e tot mai greu!!
Un turism al prețurilor de intrare, adesea exagerate, un turism din care, de multe ori, afli ce nu ți-e îngăduit să vezi!! Un turism al suvenirurilor-kitch, al cerșetorilor (unii auto-exportați de pe meleagurile mele de baștină…), al prețurilor abuzive de pe la terasele limitrofe, cerute pentru tot ce-ai pofti, începând de la banalul flacon cu apă chioară de 500 ml. Un turism... și mă opresc acilea că cam îmi crește tensiunea!!
Am stat o oră ca să intru în Domul din Florența, unde am fost controlat ca un terorist (înțeleg că am o moacă ce nu prea inspira încredere!!). Și asta nu a fost "recordul"!! La Milano, la edificiul omolog, am pierdut întru așteptare la cozi (la "belete" și, apoi, la intrare) trei ore din viață!! A nu se înțelege că regret și că nu ar fi meritat. Idea e alta…
Veți găsi preponderent fața hidoasă a turismului, a turismului-business, turismului-caricatură, turismului-vânzoleală, stressant, obositor, un turism al prenotărilor și/sau al cozilor nesfârșite, un turism al nesiguranței și hazardului, un turism al tuturor celor ce și-l pot permite (din ce în ce mai mulți... Din fericire??!! Din nefericire??!!), în majoritate ignoranți și "pe dinafară", al căror unic gând este de-a bifa un nou obiectiv vizitat și imortalizat printr-o sumedenie de "selefie"-uri făcute cu telefonul "smart" (adesea mai "smart" chiar decât utilizatorul…) înfipt în vergeaua telescopică, și prin a fotografia, cu sau fără rost, tot ce li se ivește în fața ochilor (fără a părea xenofob, trebuie să spun că "mareea galbenă" ne inundă în mod tacit, insidios și inexorabil... M-am întrebat adesea cum că dacă locuitorii Laponiei se numesc " laponi ", ai Japoniei s-or fi numind, probabil… "japoni"??!! ), un turism al eforturilor și piedicilor adesea insurmontabile, un turism-fantomă a ceea ce a fost cândva!! Un turism prin care ai vrea să te simți bine, dar… e tot mai greu!!
Un turism al prețurilor de intrare, adesea exagerate, un turism din care, de multe ori, afli ce nu ți-e îngăduit să vezi!! Un turism al suvenirurilor-kitch, al cerșetorilor (unii auto-exportați de pe meleagurile mele de baștină…), al prețurilor abuzive de pe la terasele limitrofe, cerute pentru tot ce-ai pofti, începând de la banalul flacon cu apă chioară de 500 ml. Un turism... și mă opresc acilea că cam îmi crește tensiunea!!
Am stat o oră ca să intru în Domul din Florența, unde am fost controlat ca un terorist (înțeleg că am o moacă ce nu prea inspira încredere!!). Și asta nu a fost "recordul"!! La Milano, la edificiul omolog, am pierdut întru așteptare la cozi (la "belete" și, apoi, la intrare) trei ore din viață!! A nu se înțelege că regret și că nu ar fi meritat. Idea e alta…
Poate că în asemenea moment ai răgazul nedorit să vezi mai bine, neavând altceva mai bun de facut decât de-a te muta de pe un picior pe altul, a face mărunt din buze și a te uita la ceas, "viermuiala" de lume pestriță forfotind, asemenea unei umane mișcări browniene, de colo-colo, de grupuri ce se țin, precum puii după cloșcă, de ghidul mergând semeț în față "cu steagul larg desfășurat", cu mers calculat astfel încât cei din urmă să nu aibă suficient timp decât pentru a-i asculta poveștile și a-i urmări fanionul, și cam nimic pentru a mai privi spre câte ceva prinprejur, pentru a fotografia, pentru o necesitate mare sau mică (adesea agresiv-necruțătoare…), pentru o cumpărătură, pentru alte-alea…
Prin locurile prin care e câte ceva demn de văzut, apar măscărici, oameni-statuie pictați în fel și chip, trepăduși și cioflingari feluriți, muzicieni cu talent discutabil, pierzători de vreme tolăniți pe oriunde nu ar trebui sau alții plimbându-se sorbind prin pai câte o licoare energizantă, inși ce încearcă a te amagi în cele mai neașteptate moduri, vânzători de suveniruri și alte fleacuri, făcute oriunde numai pe meleagurile unde ți se oferă, nu!!
Se intersectează, pe unde nu te aștepți, căile de sorginți ale suvenirurilor venind din India, Thailanda, China (mai ales...), Turcia, pe nou-încâlcit-ramificatele cărări ale ceea ce-a fost cândva "Drumul Mătăsii". Poate nu atât de prăfuite ca odinioară…
Când ai (ne)șansa (depinde cum o iei…) unui ghid cu fanionul în văzduh, acesta găsește mereu de cuviință să te pună-n gardă (mai pe rromiinește, "a-ți ține de șase"…) că e cazul să fii cu bă(le)gare de samă la portofele (fără aluzii vrâncene… Doamne ferește!!), pașapoarte, camere foto-video, mă rog, la acărce ar "face cu ochiul" unor noi generații de "turiști" contemporani.
Când vrei a te strecura prin acest univers pestriț, zgomotos și adesea grotesc, colorat de râsete sardonice (am auzit cândva, pierzând vremea pe ulițe oradene, sintagma inspirată de "râs de aurolac"), trebuie să fii atent permanent să nu treci printre cel ce fotografiază și zâmbăreața lui țintă, găsiți în cele mai nepotrivite locuri sau, mai pe înțelesurile orișicui, cam pe oriunde n-ar trebui să se afle. Cei mai " fermecători " sunt aceia care fac "chestia" asta în fața unei opera de artă renumită din vreo galerie, fără să le pese căci, prin asta, stingheresc pe mulți ce ar dori să contemple opera în tihnă și cunoștință de cauză. Mda, e ceva să rânjești în fața lui Mona Lisa, a Nașterii Venerei, a vreunei capodopere a lui Picasso, a unei fresce celebre dintr-un sit arheologic, a unei statui (eventual sub sânii lui Venus din Milo), etc. Nepoții vor ști de ce!!
Pe coridoarele Muzeului Vaticanului (atunci când am fost…) se crease o aglometație de vizitatori ce se mișca alene pe coridoarele pline de lucruri realmente demne (dar dificil…) de văzut, cu mișcarea unui imens miriapod leneș, plictisit și blazat, și căruia nu puteai să-I stingherești tărârea prin opriri, când și precum vrea mușchii tăi, la felurite exponate care te-ar interesa mai abitir. Acest privilegiu și-l arogau doar cei ce se voiau imortalizați în fața câte unei capodopere alese pe criterii adesea nici de ei știute, decât acela că… "dă bine".
Și totuși visez la o călătorie undeva unde să am răgazul necesar să simt și eu că mă relaxez, că mă odihnesc, să rămân cu ceea ce consider eu că merită, cu ce-o mai fi pre gustul meu îndoielnic… Fie-mi îngăduit să mai visez frumos!!!
Și totuși visez la o călătorie undeva unde să am răgazul necesar să simt și eu că mă relaxez, că mă odihnesc, să rămân cu ceea ce consider eu că merită, cu ce-o mai fi pre gustul meu îndoielnic… Fie-mi îngăduit să mai visez frumos!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu