luni, 8 februarie 2021

Tuk-tuk


Tuk-tuk

Mi-a fost dat să observ “fenomenul Tuk-tuk” în Calcutta/Kolkata și Varanasi (India), și Luoyang (China) și să-l consider o caracteristică definitorie a traficului nebun și haotic din marile metropole asiatice. “Tuk-tuk” este acel straniu vehicul pe trei roți, mai degrabă o rudă “upgrade” a motocicletei, dotat cu un coviltir pliabil (atunci când nu e defect…) oferind oarece protecție pasagerilor și, mai mult sau mai puțin, conducătorului.

Ajuns in Colombo, capitala statului-insulă Sri Lanka, m-am apropiat mai mult de acest fenomen care m-a învăluit mai pregnant decât oriunde mi-a fost dat să-l percep și mi-a venit idea unui proiect fotografic de sine stătător.

Înainte de-a ajunge în Colombo eram dominat de idea că și Sri Lanka e tot “un fel de India”, cu orașele sale aglomerate, pline de contraste, de mii și mii de “homeless” populând străzile și trotuarele chiar și în cartierele mai… selecte (calificativul de “select” devenind astfel destul de relativ…), cu “bucătăriile” stradale oferind felurite meniuri autohtone preparate în condiții străine de orice concepte legate de igienă, cu clădirile (chiar și cele cu valoare istorică) înnegrite de coșmarul nesfârșitelor ploi din anotimpul musonic, cu cerșetori la tot pasul, cu comerț stradal și cu prestații de felurite servicii, cu gunoaie cât cuprinde și multe altele. Asta nu înseamnă că India nu e o țară fabuloasă care m-a fascinat și pe care aș dori oricând s-o revăd, cu toate aspectele și fațetele sale. O țară care înseamnă ceva pe planeta Terra, infinit mai mult decât cea în care viețuiesc!!

Îmi fixasem aceasta idee preconcepută pe baza zonei geografice în care cele două țări se afla și pe cele ce mai văzusem/citisem despre ele. Ei bine, comparată cu India, Sri Lanka este un fel de Elveție asiatică unde aspectele mai puțin plăcute observate pe străzile din Calcutta sau Varanasi lipsesc aproape cu desăvârșire sau, eventual, sunt împinse spre anumite zone oarecum tolerate. Specificul unei metropole asiatice nu poate fi șters dintr-o mișcare dar, totuși, aspectele lui mai puțin plăcute vederii pot fi semnificativ estompate. Sri Lanka m-a făcut să mă gandesc la un regim mai autoritar care o guvernează, cu evidente rezultate benefice.

Unul dintre puținele elemente comune orașelor amintite este traficul nebun, haotic, năucitor de pe străzi, unde gândul că poți ajunge, într-un anumit timp prestabilit dintr-un loc în altul, devine o himeră. Localnicii cam știu ce marjă de timp trebuie să-și prevadă pentru a nu rata o întalnire necesară sau poate irepetabilă, cu unele riscuri ca, totuși, să dea greș.

Stăzile din Colombo sunt fluvii de felurite vehicule ce încearcă fiecare, după posibilități și cam fără reguli de circulație observabile (cel puțin pentru europeanul-balcanic ce mă cred a fi…), să se strecoare în traficul mostruos, pentru a ajunge fiecare cam pe unde și-a propus cel ce le conduce, într-o vânzoleală neîntreruptă și într-un vaier halucinant de claxoane.

În acest mediu am devenit mai atent la  acest inedit vehicol și la implicarea și rolul său în peisajul și atmosfera unei tipice metropole asiatice. Ar fi greu sa ne imaginăm acest mijloc de transport într-un oraș European chiar mai mare decat Colombo, Calcutta sau Varanasi (ma refer aici doar la cele văzute de mine…) precum la fel de greu ar fi să ne imaginăm marile aglomerări urbane asiatice fără el!!. Apariția lui pe străzile Londrei, Parisului, Madridului ba chiar și a Bucureștilor i-ar face pe localnici să se împrăștie de râs (asta doar în măsura în care traficul de coșmar din București nu îi va dezvălui, în curând,  necesitatea…).

Dar pe străzile/bulevardele din Colombo “Tuk-tuk”-ul e pretutindeni, fiind omniprezent, fiind o veritabilă vedetă autohtonă!! Apare ca o nălucă de nu știi unde, se strecoară în fața ta fără a semnaliza (tu fiind într-un alt Tuk-tuk sau la volanul unui alt vehicul condus de tine sau de altcineva…), rulează ceva vreme acolo după care dispare niciunde atunci când conducătorul lui dibuie o breșă cât de mică în traficul al cărui puls îl “adulmecă” precum nimeni altcineva. Acest stil de conduită în trafic este, vrând-nevrând, tolerat de conducătorii autohtoni ai altor vehicole, care nu mai consideră utilă nici măcar o “urare de mamă” strecurată printre dinți când un “Tuk-tuk” îi stingherește obraznic și îndrăzneț în parcursul lor și care trebuie să recunoască faptul că cel de la ghidonul acestuia e dat dreaq’ și le “dă clasă” în multe privințe!! Ei, cei ce sucesc cu pricepere de ghidonul “Tuk-tuk”-ului sunt cel mai bine adaptați la coșmarul și haosul traficului din Colombo și nu pregetă în a-și demonstra utilitatea!!

Spectacolul “Tuk-tuc” este amplificat și de faptul că printre zecile de mii ce forfotesc pe strazile din Colombo, nu vei găsi două la fel!! Acești “gândaci motorizați”, zglobii, neastâmpărați, obsedanți și omniprezenți, sunt în cele mai diverse stări de degradare/întreținere, pictați în fel și chip, împopoțonați cu o puzderie de ornamente care, chiar dacă frizează kitch-ul, se încadrează de minune în peisaj, până într-atât încât nu ți-l poți imagina făr’ de ele, dând impresia unei competiții întru fantezie și inventivitate a conducătorilor. În plus, multe sunt adevărați “vectori” de reclame pentru orice și pentru de toate, precum și de slogane de tot felu’, incluzându-l uneori și pe Isus în plin tărâm al lui Buddha…

Am apelat la serviciile câtorva “Tuk-tuk”-ari  și m-am convins că, într-un trafic ca cel din Colombo (și nu numai…), sunt absolut necesari și utili și, pe de altă parte, dacă n-o făceam, mă privam de o experiență aparte, unică... O experiență pitorească cu parfum local, mai ales când ești purtat prin zone aglomerate unde vehicului băgăreț se strecoară abil printre oameni, motociclete antice (care te fac să te miri că sunt funcționale…), biciclete răblăgite și cărucioare felurite legate cu sârma și drese cu cartoane și rafie, printr-un vacarm tipic locului, presărat cu claxoanele  și zbierătele celor ce vor a-și face loc în neant, unde stai pe jumătate înauntru și pe jumătate afară și, adesea, văzându-ți-se mutra de european, ești salutat de localnici, mai ales când, forțat de situație și aglomerație, omul de la ghidon mai e nevoit să stea locului resemnat sau să se târâie cu viteză de melc.

Când am părăsit urbea Colombo am trăit un sentiment trist al despărțirii de o lume aparte, diferită de cea în care viețuiesc, dar fascinantă, primitoare, ospitalieră, inedită. O lume în care am simțit că mă integrez și mă simt în largul meu chiar și pentru câteva zile de neuitat. Iar zumzăitul motoarelor de “Tuk-tuk” și “parfumul” gazelor de eșapament, îmi stăruie în minte!! Ba mai mult, uneori mi-l doresc, îmi lipsește… Îl voi mai regăsi vreodată??!!