sâmbătă, 14 septembrie 2019

Tunguska Dream


Influențat fiind de “Zona” imaginată de frații Arkadi și Boris Strugațki în romanul lor SF “Picnic la marginea drumului”, dar mai ales de transpunerea în film printr-un naucitor exercițiu de imagine, culoare, atmosferă și mister realizată de Tarkovsky  în al sau “Stalker” (pentru mine un “Nec plus ultra” cinematografic…), am fost adesea în cautarea unor “zone” accesibile mie, dar nebăgate de alții în samă și în care să mă pot, uneori, refugia.
Una a fost Copșa Mică, ideală din acest punct de vedere dar din care nu a mai rămas mare lucru sau, poate, doar amintirea unui prosper combinat chimic, devenit sursă de fier vechi, în binecunoascuta și catastrofala tradiție postdecembristă, distructivă, autohtonă!!
Poate că aș fi găsit și alte asemenea locuri dar unele erau prea îndepartate, altele prea bine păzite (mai bine decât în vremurile în care funcționau ca obiective industriale și își împlineau misia…), dar și pentru faptul de-a nu mă repeta, de-a nu crea un leitmotiv. Ideea revenirii înspre astfel de locuri continuă a-mi stărui în minte, suferind doar o vremelnică amânare!! Aștept doar sa-mi apară în cale și să mi se deschidă.
Am găsit un loc ce ar fi întrucâtva pre gustul meu și nici măcar într-o mult-prea-pazită (fostă) zona industriă. Nu are importanță unde anume doar că, pe undeva, m-a dus cu gândul spre Tunguska, un loc unde nu am fost niciodată, pe care mi-l imaginez doar din cele văzute și/sau auzite de prin articole și filme documentare și care are pentru mine o anumită fascinație dată de misterul ce va trona de-a pururi asupra locului și a celor întâmplate pe 30 iunie 1908. Am auzit și varianta că ar fi fost vorba de un experiment scăpat de sub control al lui Tesla și dirijat într-acolo, înspre marea pustietate siberiană. Cine știe??!!
Aici, în locul în care m-am oprit pentru realizarea acestor imagini, am găsit o atmosferă ce m-a inspirat într-un mod molcom, fără a mă răvăși, fără a-mi extrage un urlet de furie și revoltă, chiar și launtric, ce nu avea rost de-a fi făcut auzit!! Oricum, nu era nimeni prin preajmă… Locul nu va mai fi văzut de nimeni, niciodată în postura găsită de mine ATUNCI. ATUNCI când mai lucram încă pe film și am lucrat cu un PENATCON six TL 6x6 pe film Azopan PS-21. Filmele au zăcut într-o relativă și vremelnică uitare în niște sertare în care coexistau cu un număr greu de determinat de alte filme. Filme dintre care multora le va veni rândul la scanner.
Scannerul meu, chiar dacă nu cel mai performant mi-a devenit un bun aliat în acest nou drum pe care l-am început întru creația mea (pot oare să-i spun așa??!!) fotografică.
Proiectul “Tunguska Dream” constă, deocamdată, în aceste opt imagini. Poate că sunt suficiente…










miercuri, 24 iulie 2019

Crepuscul Cretan


Crepuscul Cretan

Magia zonelor litorale se dezvăluie în cele mai felurite moduri, după meridianele pe care se află, după sezon și după vrerea și/sau așteptărilor fiecaruia ce se îndreaptă înspre ele. Are farmecul ei acea pierdere de vreme de pe plajă, acel „dolce far niente”, acea zăbavă de dragul unui efemer bronz, al detașării de problemele și stress-urile cotidiene și cu riscul unor expuneri excesive la soare la cele mai nerecomandate ore...
Plaja în sine (mă refer aici la așa-zisa „baia de soare”), intercalată cu reprize de baie (pe bune...) în marea de mai încolo, este pentru multa lume o plăcere aparte, pe care și-o întind pe durata unei zile întregi. Mai o vorbă cu oricine, mai o ocheadă după un costumaș de baie mai sumar (sau, mai degrabă, după purtătoarea acestuia...), mai o bere cu repetiție, mai o fâțâială de colo-acolo plescăind prin apa, mai una, mai alta…
Unele astfel de zone litorale au avantajul de-a nu (prea) depinde de o anumită perioadă a anului în vreme ce altele cunosc mărirea și implacabila decăderea sezonieră. Precum acestea din urmă este Creta care, în ciuda amplasării ei în mijlocul Mediteranei, din septembrie intră în acel inevitabil „crepuscul” autumnal, marcat de-o vreme încă adecvată turismului, dar deja amenințat de semnele climaterice și cromatice ale toamnei ce dă să vină.
Plajele se golesc și devin ușor triste, dar păstrând încă ecoul și atmosfera vremurilor de „vârf”. Poate pentru unii sunt chiar mai relaxate/relaxante, în absența animației și forfotei de dinainte, poate cam obositoare pentru unii. Cerul mediteranean, de regulă senin, se tulbura adesea de nori, aduși de un vânt la fel de mediteranean, ce devine uneori crâncen, mai ales în perioadele de toamnă-iarnă-primăvară.
Da, e momentul ca o plajă să devină anostă, banală, neatractivă și cu toate amenajările din preajmă-i devenite inutile, pustii…. Cam la limita acestei stări am găsit eu Creta în septembrie 2015!!
Am profitat de situația întâlnită acolo și schițată în rândurile de mai sus, pentru a realiza o serie de fotografii, cu un mititel Sony Alpha 5000, un aparat tocmai potrivit pentru o plimbare relaxată pe plaja cretană și pentru un gest fotografic confortabil și degajat!! Mă preumblam încoace și încolo, ținându-l în căușul palmei și lăsându-l să-mi devină o prelungire a ochiului doar în anumite momente pe care nu știu dacă le-aș putea motiva credibil acum, după patru ani. Îmi propusesem de pe atunci să selectez din recolta de câteva sute de fotografii, o serie închegată, poate ceva din ceea ce-mi permit a denumi un proiect.
Filtrul “Indian Summer” din  Nik Collection aplicat imaginilor selectate, le-a conferit o atmosferă specifică a sezonului, poate chiar peste realitatea de la fața locului (nu era încă chiar atât de… toamnă) sau mai mult decât percepe ochiul uman, dar suficient de concludentă la nivelul imaginii și a toamnei restituite, prin aceasta, privitorului. Și am cam fost doar eu acela, în afara vizitatorilor unei expoziții personale unde am prezentat-o.
Dar oare de ce ies acum cu ea pe blog-ul meu??!! Poate că a zăcut într-o relativă uitare dar mai degrabă sunt mai atins acum, mai mult ca oricând de „flama” proiectelor, înțelegând prin asta serii de fotografii unitare tematic, ideatic, cromatic și compozițional. Proiecte care-mi permit să fac ce-mi place, chiar și cu riscul  (mă rog, idee dusă cam la… extrem) de-a nu plăcea nimănui!! Am proiecte cu derulare permanentă, proiecte închise și, de ce nu, proiecte… neîncepute.
Mai mult ca oricând caut acel… „altceva” care să-mi schimbe drumul de până acum în fotografie, drum devenit stereotip și plicticos.
De-o vreme încoace am realizat câteva proiecte pe care le-aș denumi „proiecte-instant” deoarece au fost „filtrate” din serii de fotografii realizate la un moment dat (poate, adesea, chiar în pripă…), într-un loc anume, în decurs de câteva ore. Sunt mărturii despre un moment, un loc, o experiență, o trăire, de cele mai multe ori irepetabile.
Acesta e pe undeva la mijloc, deoarece nu este ceea ce consider eu un „proiect-instant”, fiind realizat în câteva zile și nu mai poate avea o continuare, precum nu e nici unul de durată, cu derulare în timp, cine știe până când și la care să mai revin cu completări. Sunt sigur că nu voi mai revedea acea plajă din Creta!!
Am considerat că e momentul să-l scot „pe tapet”, prefăcându-mă că l-aș fi regăsit ca din întâmplare, reamintindu-mi-l chiar și mie și considerând că i-a venit momentul.
Se spune că imaginile fotografice trebuie să vorbească de la sine, fără a necesita explicații. Eu nu explic, îmi exprim doar niște gânduri…










































miercuri, 10 iulie 2019

Recursul la scanner



RECURSUL LA SCANNER

Fotografie analogică sau ”pe film” mi-a ocupat mulți ani din viață și mă refer aici la anii, peste 50, de când mă ocup de fotografie. Anii ”analogici” sunt cei în care pasiunea pentru fotografie și atracția pe care aceasta o exercita asupra mea, m-au făcut să trec peste greutățile și frustrările legate de costurile ridicate ale aparaturii și materialelor precum și a posibilităților limitate de comunicare, mai ales peste hotarele României.
Nu pot să neg faptul că acea fotografie avea farmecul și provocările ei, căutările înspre o calitate cât mai bună și o reală originalitate a imaginii finale fiind dificile, laborioase și bazate pe priceperea și experiența fotografului (adesea și pe noroc...), în condițiile unor posibilități tehnice limitate, rezultatul fiind imagini adesea ireproductibile.
Lupta pentru succesul în saloanele de artă fotografică era inegal. Artiștii fotografi români trebuiau să concureze cu aparate Zenit sau Praktica (primul meu Prakctica LTL3 a costat, în 1977, 4720 lei, în condițiile în care salariul meu de proaspăt inginer stagiar era de 1820 lei) contra Nikon, Leica, Canon, Hasselblad, Mamyia, etc., și cu filme RDG-iste, rusești sau chinezești contra Kodak, Ilford, Agfa, Fuji, etc.
Singura posibilitate a noastră în acesta competiție inegală, era originalitatea, ideile novatoare, inventivitatea și inspirația.
Saloanele actuale de artă fotografică se bazează tot mai mult pe anumite șabloane, pe super-calitate tehică ce produce imagini spectaculoase dar nu și neapărat artistice, pe o tehnică din ce în ce mai sofisticată și, implicit scumpă, și pe super-procesări prin programe alambicate și costisitoare.
Nu aș putea afirma neapărat că toate aceste aspecte actuale ar conduce la mutații care, după părerea unora, abat fotografia de la spiritul ei!! Desigur, fotografia datorează enorm pionierilor acesteia, înaintașilor de certă valoare, inventatorilor și feluriților deschizători de drum, curentelor și stilurilor ce s-au perindat din 1839 și până azi. Este însă cert și normal că fotografia nu poate rămâne la niciunul din momentele precedente din relativ scurta ei istorie, oricât de semnificative ar fi fost acelea ci, ca orice fenomen artistic/creativ trebuie să cunoască o evoluție firească.
Fotografia, ca unul din ultimii veniți în marea familie a artelor vizuale, cunoaște un dinamism aparte, datorat și faptului că, prin tehnologiile actuale ce pun la dispoziția oricui camere performante la prețuri accesibile, precum și prin evoluția fotografiei cu telefonul mobil, a apărut un număr imens de practicanți ai fotografiei.
Aceste evoluții fac ca baza piramidei calității in fotografie să se extindă iar drumul spre vârful acestei piramide să devină tot mai lung și mai anevoios.
Pentru mulți, saloanele de artă fotografică și succesul în cadrul acestora reprezintă un posibil vârf al acestei piramide. Pentru mulți alții vârful înseamnă succesul în activitatea de fotograf profesionist. Desigur, mai sunt și alte modalități de atinge un “vârf în activitatea fotografică. Am fost atras multă vreme de saloanele de artă fotografica, am participat la 556 saloane internaționale 103 naționale și am câștigat 309 premii și mențiuni internaționale, dar atracția mea față de acestea începe să scadă. Nu afirm că nu voi mai participa la unele, în viitor, tentația competiției rămâne activă dar începe să mă deranjeze ideea de-a face ceea ce este pe placul juriilor, fiind sau nu la modă sau în conformitate cu tendințele actuale.
Vreau tot mai mult să caut altceva și mi-am reamintit perioada fotografiei analogice, pe care am practicat-o vreo 40 de ani. Am anumite nostalgii din acea perioadă dar nu într-atât încât să-i uit dificultățile și frustrările și să nu apreciez/prefer comoditatea tehnologiei digitale, performanțele si posibilitățile nelimitate ale acesteia. Dar totuși… vreau altceva!!
Mi-a venit o abia perceptibilă chemare dinspre sertarele, de multă vreme nedeschise, în care am depozitate mii și mii de clișee negative alb-negru. Am început să mă uit, să selectez, să-mi reamintesc!! O inedită călătorie în timp cu descoperiri de momente uitate, de locuri, de abordări, de încercări… Clișee uitate, ignorate, neglijate… arhivate.
Nostalgia mea dinspre/înspre perioada îndelungată a practicării fotografiei “pe film” începe să îmi contureze în minte o nouă idee. Oare de ce să nu caut în acel noian de imagini pe nedrept abandonate (sau, poate, doar temporar arhivate…) clișee interesante pe care, odinioară, nu am apucat să le măresc, unele poate și din cauză că nu aveau contrastul și/sau rezoluția dorite sau avea unele defecte greu de corectat la acea vreme, și care nu-mi permiteau realizarea unor măriri de bună calitate.
Am (re)descoperit multe clișee pe care le consideram nesemnificative calitativ și/sau tematic pentru a obține niște fotografii de salon, la standardele și tendințele vremii. Le-am dat deoparte, le-am ignorant, le-am uitat dar, totuși, le-am păstrat!!  Poate și impactul digitalului, cu certele sale atuuri, avantaje dar și unele capcane, m-au determinat să-mi întorc privirea brusc de la ele și să renunț la a mai fotografia cu aparatele clasice, pe film.
Am început să scanez câteva clișee de demult, începând cu unele făcute după 1990, cu aparate 6x9 cm, cu burduf, din care aveam câteva în colecția mea. Acestea “răspundeau” în mod aparte la noul meu proiect. Desigur, am scanat și clișee 34x36 mm sau 6x6 cm. Și o voi mai face…
Tehnica digitală permite o corectare mult mai bună și confortabilă a tuturor punctelor, zgârăieturilor sau “firelor de telegraf”, o activitate migăloasă chiar și în digital, dar care devine o adevărată distracție când eu, cu “stagiul” meu îndelungat în “analogic”, îmi amintesc de retușul de odinioară cu pensule, tuș și creioane!! O tempora… Dar oare trebuiesc acele imagini retușate atât de minuțios??!! Oare unele defecte nu pot fi lăsate neatinse pentru o amprentă mai arhaică??!! Oare ele nu pot fi integrate in compozoție, în idee?? Poate că da… să lăsăm timpul să decidă după ce mă voi fi “cufundat” mai mult în acest nou proiect.
E greu să apreciez cât de imensă mi se pare acuma propria mea arhivă de filme și idea de-a o “scormoni” îmi provoacă un oarecare discomfort. Poate ca idea aceasta poate fi extrapolată înspre noi direcții. O direcție poate fi o reluare, de pe alte poziții, a fotografiei analogice.
Deja mi-am achizitionat câteva rollfilme și mi-am selecționat câteva aparate cu burduf, 6x9 cm, în bună stare, pentru o continuare a acestui proiect. Mai am și vreo 40 de “boxuri” și poate că îmi voi îndrepta atenția și spre ele.
Deocamdată, prezint aici câte ceva din ce am realizat până acuma în cadrul acestui nou proiect!! Ce voi face în viitor îi va fi, fie continuarea, fie devieri spre alte direcții.