luni, 8 februarie 2021

Tuk-tuk


Tuk-tuk

Mi-a fost dat să observ “fenomenul Tuk-tuk” în Calcutta/Kolkata și Varanasi (India), și Luoyang (China) și să-l consider o caracteristică definitorie a traficului nebun și haotic din marile metropole asiatice. “Tuk-tuk” este acel straniu vehicul pe trei roți, mai degrabă o rudă “upgrade” a motocicletei, dotat cu un coviltir pliabil (atunci când nu e defect…) oferind oarece protecție pasagerilor și, mai mult sau mai puțin, conducătorului.

Ajuns in Colombo, capitala statului-insulă Sri Lanka, m-am apropiat mai mult de acest fenomen care m-a învăluit mai pregnant decât oriunde mi-a fost dat să-l percep și mi-a venit idea unui proiect fotografic de sine stătător.

Înainte de-a ajunge în Colombo eram dominat de idea că și Sri Lanka e tot “un fel de India”, cu orașele sale aglomerate, pline de contraste, de mii și mii de “homeless” populând străzile și trotuarele chiar și în cartierele mai… selecte (calificativul de “select” devenind astfel destul de relativ…), cu “bucătăriile” stradale oferind felurite meniuri autohtone preparate în condiții străine de orice concepte legate de igienă, cu clădirile (chiar și cele cu valoare istorică) înnegrite de coșmarul nesfârșitelor ploi din anotimpul musonic, cu cerșetori la tot pasul, cu comerț stradal și cu prestații de felurite servicii, cu gunoaie cât cuprinde și multe altele. Asta nu înseamnă că India nu e o țară fabuloasă care m-a fascinat și pe care aș dori oricând s-o revăd, cu toate aspectele și fațetele sale. O țară care înseamnă ceva pe planeta Terra, infinit mai mult decât cea în care viețuiesc!!

Îmi fixasem aceasta idee preconcepută pe baza zonei geografice în care cele două țări se afla și pe cele ce mai văzusem/citisem despre ele. Ei bine, comparată cu India, Sri Lanka este un fel de Elveție asiatică unde aspectele mai puțin plăcute observate pe străzile din Calcutta sau Varanasi lipsesc aproape cu desăvârșire sau, eventual, sunt împinse spre anumite zone oarecum tolerate. Specificul unei metropole asiatice nu poate fi șters dintr-o mișcare dar, totuși, aspectele lui mai puțin plăcute vederii pot fi semnificativ estompate. Sri Lanka m-a făcut să mă gandesc la un regim mai autoritar care o guvernează, cu evidente rezultate benefice.

Unul dintre puținele elemente comune orașelor amintite este traficul nebun, haotic, năucitor de pe străzi, unde gândul că poți ajunge, într-un anumit timp prestabilit dintr-un loc în altul, devine o himeră. Localnicii cam știu ce marjă de timp trebuie să-și prevadă pentru a nu rata o întalnire necesară sau poate irepetabilă, cu unele riscuri ca, totuși, să dea greș.

Stăzile din Colombo sunt fluvii de felurite vehicule ce încearcă fiecare, după posibilități și cam fără reguli de circulație observabile (cel puțin pentru europeanul-balcanic ce mă cred a fi…), să se strecoare în traficul mostruos, pentru a ajunge fiecare cam pe unde și-a propus cel ce le conduce, într-o vânzoleală neîntreruptă și într-un vaier halucinant de claxoane.

În acest mediu am devenit mai atent la  acest inedit vehicol și la implicarea și rolul său în peisajul și atmosfera unei tipice metropole asiatice. Ar fi greu sa ne imaginăm acest mijloc de transport într-un oraș European chiar mai mare decat Colombo, Calcutta sau Varanasi (ma refer aici doar la cele văzute de mine…) precum la fel de greu ar fi să ne imaginăm marile aglomerări urbane asiatice fără el!!. Apariția lui pe străzile Londrei, Parisului, Madridului ba chiar și a Bucureștilor i-ar face pe localnici să se împrăștie de râs (asta doar în măsura în care traficul de coșmar din București nu îi va dezvălui, în curând,  necesitatea…).

Dar pe străzile/bulevardele din Colombo “Tuk-tuk”-ul e pretutindeni, fiind omniprezent, fiind o veritabilă vedetă autohtonă!! Apare ca o nălucă de nu știi unde, se strecoară în fața ta fără a semnaliza (tu fiind într-un alt Tuk-tuk sau la volanul unui alt vehicul condus de tine sau de altcineva…), rulează ceva vreme acolo după care dispare niciunde atunci când conducătorul lui dibuie o breșă cât de mică în traficul al cărui puls îl “adulmecă” precum nimeni altcineva. Acest stil de conduită în trafic este, vrând-nevrând, tolerat de conducătorii autohtoni ai altor vehicole, care nu mai consideră utilă nici măcar o “urare de mamă” strecurată printre dinți când un “Tuk-tuk” îi stingherește obraznic și îndrăzneț în parcursul lor și care trebuie să recunoască faptul că cel de la ghidonul acestuia e dat dreaq’ și le “dă clasă” în multe privințe!! Ei, cei ce sucesc cu pricepere de ghidonul “Tuk-tuk”-ului sunt cel mai bine adaptați la coșmarul și haosul traficului din Colombo și nu pregetă în a-și demonstra utilitatea!!

Spectacolul “Tuk-tuc” este amplificat și de faptul că printre zecile de mii ce forfotesc pe strazile din Colombo, nu vei găsi două la fel!! Acești “gândaci motorizați”, zglobii, neastâmpărați, obsedanți și omniprezenți, sunt în cele mai diverse stări de degradare/întreținere, pictați în fel și chip, împopoțonați cu o puzderie de ornamente care, chiar dacă frizează kitch-ul, se încadrează de minune în peisaj, până într-atât încât nu ți-l poți imagina făr’ de ele, dând impresia unei competiții întru fantezie și inventivitate a conducătorilor. În plus, multe sunt adevărați “vectori” de reclame pentru orice și pentru de toate, precum și de slogane de tot felu’, incluzându-l uneori și pe Isus în plin tărâm al lui Buddha…

Am apelat la serviciile câtorva “Tuk-tuk”-ari  și m-am convins că, într-un trafic ca cel din Colombo (și nu numai…), sunt absolut necesari și utili și, pe de altă parte, dacă n-o făceam, mă privam de o experiență aparte, unică... O experiență pitorească cu parfum local, mai ales când ești purtat prin zone aglomerate unde vehicului băgăreț se strecoară abil printre oameni, motociclete antice (care te fac să te miri că sunt funcționale…), biciclete răblăgite și cărucioare felurite legate cu sârma și drese cu cartoane și rafie, printr-un vacarm tipic locului, presărat cu claxoanele  și zbierătele celor ce vor a-și face loc în neant, unde stai pe jumătate înauntru și pe jumătate afară și, adesea, văzându-ți-se mutra de european, ești salutat de localnici, mai ales când, forțat de situație și aglomerație, omul de la ghidon mai e nevoit să stea locului resemnat sau să se târâie cu viteză de melc.

Când am părăsit urbea Colombo am trăit un sentiment trist al despărțirii de o lume aparte, diferită de cea în care viețuiesc, dar fascinantă, primitoare, ospitalieră, inedită. O lume în care am simțit că mă integrez și mă simt în largul meu chiar și pentru câteva zile de neuitat. Iar zumzăitul motoarelor de “Tuk-tuk” și “parfumul” gazelor de eșapament, îmi stăruie în minte!! Ba mai mult, uneori mi-l doresc, îmi lipsește… Îl voi mai regăsi vreodată??!!








































sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Din ciclul: "De prin jurii adunate".

 

Impresii de la o jurizare     

Recent am avut onoarea de-a fi membru în juriul unui salon de artă fotografică cu participarea a peste 661 de autori, unde am avut de-a juriza  9465 fotografii, din 67 de țări de pe toate continentele. Dintotdeauna am considerat saloanele de artă fotografică o tribună a confruntării acerbe dar, totushi, dominată de fair play dintre artiștii fotografi de pretutindeni, care vin la înainare cu fotografiile lor cele mai bune și prin care doresc să-și dovedească talentul, pasiunea, inventivitatea, fantezia, originalitatea, dar și dorința unei confruntări corecte, loiale cu confrații lor întru pasiunea pentru ARTA FOTOGRAFICĂ!!
Am avut ocazia să constat că atracția pentru punctele acumulate prin acceptări și premii depășește unele limite firești și îi conduce pe mulți artiști fotografi spre proceduri prin care încearcă să obțină aceste puncte cu orice preț, de multe ori prin procedee, să le zicem eufemistic, discutabile!! Fenomenul este cu atât mai de neînțeles cu cât acceptarile și premiile sunt doar puncte pentru obținerea unor distincții pe care mulți artiști fotografi renumiți și consacrați le considera inutile și superflue. În plus, premiile sunt arareori însoțite de o răsplată materială demnă de luat în considerare.
Unul dintre procedee este forțarea numărului de acceptări/premii prin manevre prin care, adesea, artiștii fotografi mizează pe dificultățile cu care se confruntă juriile puse în fața aprecierii a mii de fotografii, împărțite pe mai multe secțiuni, situație în care le este greu sau chiar imposibil de-a filtra fotografii asemănătoare trimise la diferitele secțiuni ale aceluiași salon sau, adesea, aceleași fotografii sau unele foarte asemănătoare, trimise la edițiile anterioare ale aceluiași salon.
Despre acest fenomen am mai scris pe blog-ul meu: http://teodorpantea.blogspot.com/2016/11/tentatia-fentei.html
Din cele aflate recent, constat cu satisfacție faptul că federațiile consacrate ale artei fotografice, FIAP, PSA, etc. iau din ce în ce mai des atitudine împotriva acestei practici și emit felurite prevederi și tot mai mulți organizatori de saloane fac precizări în regulamentele lor, în sensul alinierii la aceste prevederi. Problema este că mulți participanți la saloane încearcă să le ocolească, mergând în continuare pe propriile principia, nu întotdeauna corecte!!
Recent, am citit instrucțiunile PSA legate de aprecierea fotografiilor la secțiunea Travel: ”Guide for Judges and Chairs of PSA-recognized Exhibitions with PhotoTravel Sections” și am avut satisfacția să descopăr foarte mule potriviri cu punctele mele de vedere și cu modul în care am punctat/depunctat multe fotografii, chiar și înaintea citirii acelor instrucțiuni. La data prezentelor gânduri, am în față trei viitoare jurizări, unde voi ”tăia în carne vie”.
Exemplele prezentate aici sunt rodul efortului meu de-a mă opune acestor tendințe discutabile și se bazează pe experiența mea vizuală și pe revizuirea repetată a câtorva mii de fotografii prezentate la acest salon!! Sunt convins că, la o cercetare mult mai amănunțită, aș mai fi găsit exemple dar cred că cele ce le voi prezenta vor fi suficiente și concludente pentru demersul meu!!
Desigur nu voi da nume, deoarce mi-am atras destule antipatii pentru mult mai puțin și nu doresc altele (și nu pentru că nu mi-aș putea proba/argumenta la modul irefutabil punctele de vedere și afirmațiile…)!!
Nu fac decât să prezint doar câteva exemple, cu convingerea existenței multora care mi-au scăpat!!

 1. Pompierii în acțiune

 Aceasta serie de patru imagini este prezentată la secțiunea Jurnalism și este clar pentru oricine că aparțin aceluiași autor. Eiii, daca nu merge imaginea nr. 1, poate merge 2, 3, 4, și STOP (!!) că (din fericire...) regulamentul limitează numarul lucrărilor/secțiune la (doar) patru!! Poate că autorul putea trece prin filtrul propriei selecții doar una dintre aceste imagini și să completeze numărul de imagini jurnalistice cu alte trei, dar de la alte evenimente!!





2.  Cerșetoarea și indiferenții

Nimeni nu poate nega impactul emoțional al unor asemenea imagini cu evidente conotații ”socio” ce le merg multora la suflet!! Autorul acestor două imagini realizate la un interval de câteva secunde, postează una dintre ele la secțiunea Alb-negru și una la Jurnalism. L-aș întreba pe autor dacă ar avea vreo satisfacție aflând că i-au fost acceptate ambele imagini dar, apoi, la aplicația pentru distincții internaținale s-a trezi că imaginile nu-i sunt luate în considerare pe motiv ca sunt prea asemănătoare!! Aceeași întrebare ar fi valabilă și pentru autorul de la pct. 1. Și nu numai...


3. Flăcăul tânar și... desaturat

Mult trebuie să-i fi placut autorului chipul acestui tânăr dacă a crezut de cuviință să-l desatureze și să-i ”tragă” un crop, pentru a-i face loc (cam forțat...) și la secțiunea Alb-negru!! Rezultatul constă în două portrete banale ce nu-și prea au locul într-un salon internațional!! Oare iluștrii mei colegi din juriu sunt de altă parere...
Pentru a-și dovedi, totuși, convingerea valorii de model a acestui băiat, autorul prezintă și alte imagini în care apare și în alte ipostaze, fără crop-uri și/sau desaturări.





4. Figuri ”decojite”

Nu neg originalitatea acestei idei dar cred că una dintre aceste imagini era suficientă. Autorul își încearcă norocul cu ambele. Nu știu cine este și poate ca are și alte imagini mai bune!! Îi urez succes!!!



5. Furculițele și marmora

Există conceptul simplității în fotografie numit și ”minimalist photography”, un gen fotografic infinit în posibilități și adesea întâlnit în limbajul fotografic. Cam asta încearcă să facă și autorul acestor imagini dar, dacă prima este o imagine inspirată, cea de-a doua, realizată prin rotirea furculițelor și prin desaturarea imaginii este motivată doar de dorința participării și la secțiunea Alb-negru!! Reușește doar să anuleze tocmai pata de culoare dată de reflexele chihlimbarii ale sferei și care constutie însăși esența imaginii!!
Autorul ne mai oferă variațiuni pe aceeași temă, poate chiar mai inspirate și mai demne de secțiunea Alb-negru.



 6. Dansatoare, balerine  și lumini

Nu pun la îndoială originalitatea ideii autorului și alcătuirea complexei scene cu ruine, dansatoare și lumini, unde putea realiza multe imagini deosebite și nu am motive să cred că nu le-a și realizat!! Problema e că la acest salon postează, în mod total neinspirat, trei imagini asemănătoare până la confuzie, care duc juriul la concluzia firească a apartenenței la același autor!!



7. Făcătorul indian de păpuși/statui rituale

Se pare că i-a placut în mod deosebit autorului acestei imagini de la secțiunea Color, dacă a crezut de cuviință s-o decupeze și s-o desatureze, mizând pe somnolența juriului, și s-o posteze și la secțiunea Alb-negru!! A avut ghinion...


8. Brutarul turc

Fotograful se află față în față cu acest brutar turc și îi face o serie de fotografii, cooperând cu acesta în a-i poza după pofta inimii!! Alege una pe care o procesează color și alta pe care o desaturează și o procesează în alb-negru!! Apoi decide pe care o trimite la secțiunea Color și care la secțiunea Jurnalism!! Rezultatul de vede.


9. Berliner Dom

Dacă autorul acestei fotografii este german, i se potrivește expresia: ”A sărit peste cal” (”Er sprang über das Pferd”), deoarece a considerat suficient să desatureze o imagine color pentru a o posta la secțiunea Alb-negru!! Ne râdea lumea fotografică dacă apăreau ca acceptate ambele aceste fotografii iar noi, membrii juriului eram de toată jena!! Am evitat la timp...


10. Horseshoe Bend

Am aflat, cu ocazia acestei jurizări, că locul acesta, pe care l-am văzut deja prezentat în fotografii pe care mi-a fost dat să le văd în foarte multe colecții jurizate cu ocazia diferitelor saloane, se numește Horseshoe Bend. Îmi amintesc că și la acest salon, locul a fost prezent și la alte secțiuni ba chiar și desaturat complet neinspirat, la secțiunea Alb-negru. Am motivele să cred că unele dintre variantele despre care vorbesc, sunt opera aceluiași autor care, ca mulți alții, nu înțelege că locul/subiectul a fost prea adesea fotografiat (și cam prea... asemănător...) și prezentat în saloane, pentru a mai oferi o abordare nouă și originală!!

E genul de fotografii pe care le voi depuncta drastic la viitoarele jurizari la care voi lua parte!!




11. Misterul de după perdea

Frumușica de după perdea se lasă fotografiată în mai multe ipostaze, într-o idee de eseu fotografic suficient de generoasă pentru a fi exploatată  în mod corespunzător. I se putea cere modelului o varietate mare de poziții, pentru a evita decizia neinspirată de-ai realiza doar o ușoară modificare a poziției capului, urmată de desaturarea imaginii pentru a fi postată la secțiunea Alb-negru!! Cam prea simplu și lipsit de inventivitate!!



12. Kalajun

Aflu și eu, în sfârșit, cum se numește acest loc prea adesea fotografiat la modul cel mai stereotip cu putință!! La salonul la care mă refer aici, apar mai multe imagini simlare cu pantele frumos unduite, cu verdele de felurite nuanțe, cu jocuri de lumini și cu mogâldețele ce intră, mai mult sau mai puțin discret, în peisaj!! Dar e prea mult și e un alt subiect ce NU ar mai trebui fotografiat!!

Daca, însă, imaginile color au un șarm (relativ...) dat de elementele enumerate mai sus, cum justifică unii autori ideea desaturării, prin care toate acestea sunt anihilate printr-o simpla apăsare pe buton??!! Doar prin simpla dorință de-a ”forța” participarea și la secțiunea Alb-negru??!!



13. Simetrii ale trupului

Nu pot să nu apreciez estetica acestor imagini, dar dacă privim imaginile 2 și 3, descoperim o prea frapantă asemănare mergând până aproape de identitate. Imaginea 1 e o variantă a celorlalte două iar imaginile 4 și 5 duc firesc cu gândul la același autor!! Oare nu e prea mult pentru un singur salon de artă fotografică??





14. Lao Chai

Nu voi nega niciodată faptul ca peisajele din China, cu inconfundabilele lor dealuri terasate, au un farmec aparte și constituie un inepuizabil subiect pentr artiștii fotografi de pretutindeni!! Norocoșii care ajung acolo, au ocazia unică de-a pleca cu cardurile pline de-o recoltă imensa de imagini superbe!! Poate ca de acest incontestabil adevăr trebuia sa țină cont și autorul acestor imagini mult prea asemănătoare, înainte de-a le plasa la secțiunile Color, respectiv Jurnalism!!



15. Un picior în sus, unul în jos...

Această fotografie poate fi calificată drept una bună, cu toate că, de-a lungul experienței mele în fotografie, am văzut și alte abordări similare. Dacă-mi amintesc bine, cu ani în urmă, Clara Spitzer realizase ceva similar!!
Dar să rămânem la aceasta imagine!! Am inversat-o stânga-dreapta după care am desaturat-o!! De ce toate astea??!! Pentru simplul fapt că în catalogul ediției a 3-a a salonului ONYX din anul 2019 apare, ca din întâmplare, fotografia în ultima variantă de jos (procesată nițel pentru a fi mai contrastă...). Oare nu are dreptate FIAP sau PSA când vorbește de ”fotografii asemănătoare/similare” și le mai ”taie macaroana” unora dornici de ranguri și distincții ??!!



16. Plaja la jaluzele

Imaginile cu superbe trupuri nude ale unor fascinante femei, pe care se reflecta dungile de lumină și umbră ale unor jaluzele/storuri întredeschise, s-au realizat (mai mult sau mai puțin inspirat...) de-a lungul timpului și se vor mai realiza!! Nu o consider o temă ce riscă sa se epuizeze vreodată, având în vedere farmecul ei aparte, dat de frumusețea trupului fotografiat (farmecul veșnic al femeii nude!!), jocului de lumini și atmosfera de mister indusă discret!! Dar, mă întreb eu, nu era suficientă la acest salon, doar una dintre cele două imagini??!! Sau... nu aparțin aceluiași autor??!! Întreb...


17. Oculus NYC

Nu am fost la New York și sunt convins că nu voi ajunge vreodată (din păcate sau nu, asta e altă poveste!!). Am găsit (doar) aceste imagini realizate în același loc și postate la acest salon, dar am senzația că mi-au mai scăpat câteva Dacă cele trei imagini aparțin aceluiași autor, îl invit politicos să-și revizuiască ideile despre cum trebuiesc acumulate punctajele în arta fotografică, într-un joc corect al competiției cu artiștii fotografi din toată lumea!! Fiecare va avea de câștigat, dar mai ales, ARTA FOTOGRAFICĂ!!!



18. Voalat, dezvelit, repetat...

E frumoasă indianca și faptul că are unele rezerve în a se lăsa fotografiata complet goală devine lesne de înțeles sau poate că autorul a ales această abordare mai voalat-erotică și mai misterioasă. La salonul în discuție mai apar una sau două imagini cu aceeași fată și cu voalul ascunzător a ceea ce, poate, mulți ar vrea să vadă!! Le redau aici doar pe acestea!!



19. Stuttgart Library

Nu știu dacă fotografiile de la Biblioteca din Stuttgart prezentate în acest salon aparțin aceluiași autor (le-am văzut în multe alte saloane, în felurite alte variante/abordări...) dar indiferent de acest aspect, subiectul tinde să devină un leitmotiv de care saloanele se cam saturează iar juriile tind să se plictisească!!


20. La vâsle înainte

Deja au trecut niște ani de când mă îndeletnicesc (spre nemulțumirea multora...) cu jurizări ale saloanelor internaționale de artă fotografică (ce să fac dacă sunt invitat??!!) și am avut parte de multe asemenea imagini cu vâslași asudând în plin elan competițional!! Și taman când credeam că subiectul s-a cam perimat (vremea era!!), găsesc trimise la acest salon aceste imagini care, vaaaai, nu pot să cred că aparțin aceluiași autor!! Mda, mă mai pot înșela și eu!! Vorba aia, ”errare humanum est (ceea ce s-ar traduce prin ”omul, dintr-o eroare, a luat-o spre est”…).



Voi reveni cu un alt comentariu despre subiectele prea mult abordate și care ar cam trebui să aparțină trecutului, cum ar fi pescarii regizați, secene din deșert, peisaje toscane, curse de vite fugărite și multe altele.