Crepuscul Cretan

Crepuscul Cretan

Magia zonelor litorale se dezvăluie în cele mai felurite moduri, după meridianele pe care se află, după sezon și după vrerea și/sau așteptărilor fiecaruia ce se îndreaptă înspre ele. Are farmecul ei acea pierdere de vreme de pe plajă, acel „dolce far niente”, acea zăbavă de dragul unui efemer bronz, al detașării de problemele și stress-urile cotidiene și cu riscul unor expuneri excesive la soare la cele mai nerecomandate ore...

Plaja în sine (mă refer aici la așa-zisa „baia de soare”), intercalată cu reprize de baie (pe bune...) în marea de mai încolo, este pentru multa lume o plăcere aparte, pe care și-o întind pe durata unei zile întregi. Mai o vorbă cu oricine, mai o ocheadă după un costumaș de baie mai sumar (sau, mai degrabă, după purtătoarea acestuia...), mai o bere cu repetiție, mai o fâțâială de colo-acolo plescăind prin apa, mai una, mai alta…

Unele astfel de zone litorale au avantajul de-a nu (prea) depinde de o anumită perioadă a anului în vreme ce altele cunosc mărirea și implacabila decăderea sezonieră. Precum acestea din urmă este Creta care, în ciuda amplasării ei în mijlocul Mediteranei, din septembrie intră în acel inevitabil „crepuscul” autumnal, marcat de-o vreme încă adecvată turismului, dar deja amenințat de semnele climaterice și cromatice ale toamnei ce dă să vină.

Plajele se golesc și devin ușor triste, dar păstrând încă ecoul și atmosfera vremurilor de „vârf”. Poate pentru unii sunt chiar mai relaxate/relaxante, în absența animației și forfotei de dinainte, poate cam obositoare pentru unii. Cerul mediteranean, de regulă senin, se tulbura adesea de nori, aduși de un vânt la fel de mediteranean, ce devine uneori crâncen, mai ales în perioadele de toamnă-iarnă-primăvară.

Da, e momentul ca o plajă să devină anostă, banală, neatractivă și cu toate amenajările din preajmă-i devenite inutile, pustii…. Cam la limita acestei stări am găsit eu Creta în septembrie 2015!!

Am profitat de situația întâlnită acolo și schițată în rândurile de mai sus, pentru a realiza o serie de fotografii, cu un mititel Sony Alpha 5000, un aparat tocmai potrivit pentru o plimbare relaxată pe plaja cretană și pentru un gest fotografic confortabil și degajat!! Mă preumblam încoace și încolo, ținându-l în căușul palmei și lăsându-l să-mi devină o prelungire a ochiului doar în anumite momente pe care nu știu dacă le-aș putea motiva credibil acum, după patru ani. Îmi propusesem de pe atunci să selectez din recolta de câteva sute de fotografii, o serie închegată, poate ceva din ceea ce-mi permit a denumi un proiect.

Filtrul “Indian Summer” din  Nik Collection aplicat imaginilor selectate, le-a conferit o atmosferă specifică a sezonului, poate chiar peste realitatea de la fața locului (nu era încă chiar atât de… toamnă) sau mai mult decât percepe ochiul uman, dar suficient de concludentă la nivelul imaginii și a toamnei restituite, prin aceasta, privitorului. Și am cam fost doar eu acela, în afara vizitatorilor unei expoziții personale unde am prezentat-o.

Dar oare de ce ies acum cu ea pe blog-ul meu??!! Poate că a zăcut într-o relativă uitare dar mai degrabă sunt mai atins acum, mai mult ca oricând de „flama” proiectelor, înțelegând prin asta serii de fotografii unitare tematic, ideatic, cromatic și compozițional. Proiecte care-mi permit să fac ce-mi place, chiar și cu riscul  (mă rog, idee dusă cam la… extrem) de-a nu plăcea nimănui!! Am proiecte cu derulare permanentă, proiecte închise și, de ce nu, proiecte… neîncepute.

Mai mult ca oricând caut acel… „altceva” care să-mi schimbe drumul de până acum în fotografie, drum devenit stereotip și plicticos.

De-o vreme încoace am realizat câteva proiecte pe care le-aș denumi „proiecte-instant” deoarece au fost „filtrate” din serii de fotografii realizate la un moment dat (poate, adesea, chiar în pripă…), într-un loc anume, în decurs de câteva ore. Sunt mărturii despre un moment, un loc, o experiență, o trăire, de cele mai multe ori irepetabile.

Acesta e pe undeva la mijloc, deoarece nu este ceea ce consider eu un „proiect-instant”, fiind realizat în câteva zile și nu mai poate avea o continuare, precum nu e nici unul de durată, cu derulare în timp, cine știe până când și la care să mai revin cu completări. Sunt sigur că nu voi mai revedea acea plajă din Creta!!

Am considerat că e momentul să-l scot „pe tapet”, prefăcându-mă că l-aș fi regăsit ca din întâmplare, reamintindu-mi-l chiar și mie și considerând că i-a venit momentul.

Se spune că imaginile fotografice trebuie să vorbească de la sine, fără a necesita explicații. Eu nu explic, îmi exprim doar niște gânduri…