Unghiuri & Culori

Nebanuit de multe sunt tentaţiile fotografiei!! Viaţă, chipuri, situaţii, momente, realitate cotidiană, întamplari, peisaje... Dar, uneori, în sinea fotografului, sunt gânduri îndelung elaborate sau doar răzleţe, interiorizate, nemărturisite, plămadite lăuntric, obsedante, ce îşi caută o “oglindire“ în realitate. Sa fie ele, oare, caracteristice pentru fotograful interiorizat, frustrat, meditativ? Realitatea înconjurătoare oferă subiecte simple dar ascunse multor priviri, subiecte/obiecte ce aşteaptă sa fie descoperite şi restituite prin “oglindiri“. Subiecte/obiecte ce înseamna doar culoare, forme, unghiuri, profilări pe un cer saturat în culoare sau, de ce nu, înnorat. Sau foreground-uri şi background-uri în felurite şi inedite alternanţe, adesea cautate, adesea întâmplătoare, dar niciodată regizate, aranjate... Subiecte/obiecte ce sunt lângă noi, ne inconjoară... le ignorăm, ne aşteaptă, ne provoacă. Se vor... se cer fotografiate, descoperite. Uneori privite (mai rar...) direct, mai adesea de jos, de undeva de sub ele sau de sus, plutind deasupra lor... O contempare simplista a lor nu le confera originalitate, lăsându-le în banaliatea cotidianului. Dar o investigare fotografică le face să devină, încet, poticnit şi nesigur, un nou proiect ambiguu: CULORI ŞI UNGHIURI. Acestea îi sunt inceputurile...

Tahrir, piața speranțelor deșarte

Valul așa-ziselor ”revoluții” din nordul Africii din anul 2011, a atins și Egiptul. Influențele nefaste europene sau de pe alte continente, afluite catre acele meleaguri vremelnic liniștite, au atras, în Piața Tahrir din Cairo, valuri de protestanți, unii mai indeciși ca alții întru opțiunea, niciodata bine conturată de pro- sau anti-Mubarak. Sub binecunoscutul ”efect de turmă” gloata isterizată urla după cum se dădea tonul din locuri bine stabilite, de către grupuri ”aleator” aflate prin preajmă... Piața era un vulcan în erupție!! Ei bine, căzu regimul Mubarak, cu ale sale plusuri și minusuri, spre satisfacția unora și oroarea altora, într-o proporție niciodata definită decât prin ponderea și intensitatea urletelor, altercațiilor, busculadelor... Efect de ”revoluție” dureros de asemănător celui de pe la noi, cu ceva ani în urmă... Am văzut, pentru prima dată, Piața Tahrir în martie 2012, dupa efectele primei ei ”erupții”. Un spațiu imens în zona centrală a megalopolisului Cairo unde, în afara unei marionete întruchipându-l pe Mubarak și spânzurată de un lampadar, nimic nu mai amintea de trecutele convulsii. Treceam cu taxiul tocmit cu ziua pe acolo și Sayed, șoferul meu, catadixea să-mi amintească în treacăt: ”Piața Tahrir”. Pentru mine avea, în acele momente, semnificația unui loc despre care auzisem câte ceva din mass-media autohtonă, cât se poate de partinică. Și cum eu am principiul: ”Nu crede ce ți se spune!!”, nu reținusem mare lucru... Nu înțelegeam tâlcurile acelui experiment al ”transplantului de democrație” într-un spațiu neprielnic prin așezare geografică, religie și tradiții... Alegerile ce au urmat au adus la putere regimul Morsi care, chiar și într-o țară tipic islamică, a fost considerat... prea islamic!! Piața Tahrir începe să se re-anime întru un val de revoltă anti-Morsi. Și asta într-o țară în care opțiunea pro-Morsi era agreată de o majoritate confortabilă, provenind mai ales din mediul tradiționalist, rural. Este momentul când am revăzut, în decembrie 2012 acest loc-simbol, din Cairo. Marioneta ”Mubarak-spanzurat”, străjuia încă piața, aninată de lampadar... Aș fi dorit să văd Piața Tahrir fierbând, clocotind, revendicând... Dar am găsit-o mocnind confuz. Îmi propusesem să o vizitez în diferite ore ale zilei, pentru a-i simți pulsul, zbaterea, dar am gasit-o în așteptarea a ceea ce urma să se întâmple, a ceea ce intuia că se va întâmpla. Dimineața și la orele prânzului, piața era liniștită, dar un al 6-lea simț mă făcea să-i simt tensiunea. Ceea ce vedeam la acele ore erau vanzătorii de diverse produse ce știau că se vor consuma de către cei ce urmau să se adune, dar se adunau doar pe înserat, în mici grupuri gălăgioase. Se vindeau și multe steaguri egiptene. Un pictor mi l-a pictat pe mână cerându-mi o liră egipteană. În rest forfotă, lume în trecere spre chemările cotidiene, lume care aștepta, în acea tipică zăbavă orientală, dând impresia că presimt ceva ce nu se întâmplă niciodată și că au tot timpul la dispoziție. O mare de corturi și împrejmuieli, ca și un univers de inscripții și slogane scrise când cu caractere arabe, când europene... Totul străjuit de Muzeul de Egiptologie, gazdă a unor incredibile comori, ca să nu amintesc decât tezaurul lui Tuthankamon Fotografiam acest spațiu și mă confruntam cu acceptul sau ostilitatea celor prezenți, având sentimentul contradictoriu al decepției față de ceea ce așteptam să găsesc și revelația a ceea ce mi se oferea. Eram obligat să ”gestionez” fotografic o realitate ce diferea de așteptările mele, dar care mă provoca prin real și inedit. Nu mi-a fost dat să fiu martor al noii ”erupții” a Pieței Tahrir. Urma să părasesc Cairo, un oraș care m-a surprins și fascinat, deopotriva!! Dar conducându-mă spre aeroport, bunul meu prieten Ayman Emara, un adept al curentului anti-Morsi, un islamic moderat, cerebral, îmi spunea, cu tristețe faptul că, în preziua plecării mele din Cairo, avusese loc o etapă a sistemului electoral egiptean pe care nu m-am straduit să-l înțeleg, și care îl confirmase pe Morsi... Mai spunea el cu tristețe ca dupa acest moment, se va interveni în forță pentru evacuarea peței. Nu aveau să se adeverească vorbele lui Ayman, Piața Tahrir a ”erupt” din nou... Morsi rasturnat și un Egipt confuz, în fierbere... Ce va urma??!! Cui prodest??

Sub semnul lui Seth

Sub semnul lui SETH O lume năucitoare a străzii bântuite de o circulație frenetică, haotică, halucinantă, fără reguli, fără noimă, fără principii, fără priorități... Un megalopolis împânzit de bulevarde pe care se desfășoară un trafic ce nu contenește zi sau noapte precum un flux sanguin generator de viață... O mișcare browniană în care sunt angrenate, deopotrivă, valuri de mașini, căruțe trase de măgari, cărucioare felurite, încărcate la refuz, trase de oameni și, nu în ultimul rând, masa omniprezentă a oamenilor imensului oraș, ce mișună cu sau fără rost, strecurându-se timizi sau îndrăzneți spre ținte și rosturi doar de ei știute, printre șuvoaiele de mașini veșnic grăbite, agresive, îmbulzite sau victime imobilizate ale veșnicelor blocaje ce te pot imobiliza uneori preț de zeci de minute plicticoase, chinuite, cu ochii spre ceasul ce marchiază, implacabil, timpul trecut inutil și finalitatea destinației, de multe ori ratată, întârziată, amânată... Un vacarm permanent de claxoane... O lume în care atunci când apreciezi că drumul până într-un anumit loc ar trebui să dureze, în mod normal, o oră, trebuie să pornești cu o (altă... ) oră mai devreme... Un oraș în care, dacă te aventurezi la volanul unei mașini (de preferință nu a ta, personală...) trebuie să acumulezi luni bune de ”experiență locală”, iar șansa ca mașina ta să rămâna intactă mai mult decât câteva zile devine o adevărată himeră... Un oraș care nu se adaptează la vrerea ta ci TU trebuie să i te adaptezi... Un oraș (totuși...) fabulos, fascinant, cald, primitor, prietenos... CAIRO!!! E orașul în care m-am trezit năuc dar fascinat, surprins dar încântat, (adesea...) decepționat dar (mereu...) înțelegător, dornic de-a descoperi o nouă lume ce mi se dezvăluia în ritmul impus de ea, dar răbdătoare și generoasă în fața derutei mele, ca și a dorinței mele de descoperite, înțelegere, de cuprindere a realității ce mă învăluia tumultos. Sosisem în Cairo unde urma să stau o săptămână, timp trist de scurt pentru a îmbina dorința turistului de a vedea (Doamne, câte sunt de văzut în Cairo...), cu cea a fotografului, de a imortaliza cât mai mult din universul infinit de extins și diversificat ce mă învăluia, ca o permanentă provocare... Taxi-ul închiriat cu ziua se strecura abil prin universul amețitor al circulației din Cairo iar șoferul Saied făcea adevărate minuni de ”echilibristică” ce, adesea, îmi produceau fiori. Mi s-a conturat ideea redării fotografice tocmai a acestui haos și al condiției omului în acest univers amenințător și riscant prin care trebuie să se strecoare, în care era nevoit să-și ducă traiul, să-i supraviețuiască, să-l domine. Am început să fotografiez prin geamul din dreapta a mașinii, uneori din mers, alteori pe durata minutelor nesfârșite de blocaj în trafic. Realizam că se poate, că merge... Apoi am extins ideea, ce se contura deja ca un prim proiect ”egiptean”, pe durata plimbărilor pe străzile trepidante, unde găseam, la tot pasul secvențe ce se adaptau, de la sine, conceptului inițial. Un concept născut ad-hoc, în tumultul stăzii din Cairo, în ”miezul” imperiului lui Seth. SETH! Zeu cu semnificații diverse în mitologia egipteană și cu extensii până în mitologia greacă (Typhon), asemuit cel mai adesea cu un simbol al dezordinii și haosului, pare a fi ”patronul” străzii din Cairo. Și cum Cairo înseamna străzi, artere, bulevarde, nebunia traficului, vaier de claxoane, ”suspensie” greu miscibilă de oameni și mașini aflate într-o veșnică forfotă și luptă pentru supremație, ce niciodată nu-și conturează învingătorul, pot eu oare să afirm că Seth este stăpân peste Cairo?? Am intrat în imperiul lui Seth și am încercat să-i înțeleg pulsul, semnificațiile, tumultul, zbaterea, trepidația, respirația... Eram în mijlocul tuturor acestor semne, aparent agresive, tensionate, obsedante. Dar am plecat din Cairo cu sentimentul farmecului și frumuseții unui oraș fascinant, al cărui amintire vreau sa se ”prelungească” în imaginile de față. Voi avea, oare, ocazia să revin acolo??!! Sau, poate, aceste imagini vor fi și pentru mine o plăcuta aducere aminte. Pentru cei ce le vor vedea, doresc să devină o PROVOCARE!! Mergeți să-l căutați pe SETH!!

Al-Tannoura

Când am ajuns în Cairo, după vreo două zile de hoinărit prin imensitatea şi tumultul unui fabulos oraş, bunul meu prieten Ayman Lotfi mă anunţă că mă va duce la un spectacol de dansuri tradiţionale egiptene. Iniţiativa lui nu mi-a produs prea mult entuziasm, mă şi vedeam asistând la un spectacol plicticos, pe durata căruia mişcarea mea preferată va fi ridicatul mâinii stângi, cea pe care port ceasul, pentru a vedea cât mai am de suportat dintr-un spectacol pe care îl asemuiam cu ceva de genul (de pe la noi...) "Bătuta de la...", "Brâuleţul de nu ştiu unde...", "Căluşarii", etc. Mda, recunosc, nu "le prea am" cu folclorul...
Spectacolul urma să aibă loc într-o clădire ce fusese odinioară un fel de centru comercial închis, foarte amplu şi fascinant prin arhitectura şi atmosfera sa, cu mici foste prăvălioare, aşezate pe mai multe nivele. Avea amenajată o scenă pe măsura spectacolului incredibil ce avea să urmeze. Am ajuns acolo cu peste o oră înainte de începutul spectacolului pentru că ni s-a spus ca e bine să "prindem" locuri cât mai în faţă... Urma să apreciez această sugestie şi să nu regret ceea ce părea atunci o prea lungă aşteptare.
Vine momentul începutului spectacolului, moment în care pe scenă s-au aliniat mai mulţi muzicanţi fiecare purtător a unor felurite tobe şi a unui gen de castaniete. Stăteau cuminţi şi aşteptau ca o altă trupă de muzicanţi, aflaţi pe un balcon deasupra scenei, să execute nişte superbe piese interpretate la instrumente tradiţionale cu coarde şi de suflat.
Apoi muzicanţii de pe scenă, nişte percuţionişti de excepţie, au început să se producă fiecare în parte, în adevărate solo-uri de percuţie. Rocker-ul înrăit care sunt nu putea să nu facă asocieri fireşti cu producţiile unor mari baterişti... Era însa altceva, ceva ce excela prin ritm, trăire, dinamică şi conotaţii ritualic-islamice. Emanau o forţă de nedescris şi băteau tobele într-un mod năvalnic, devastator, executând, concomitent, nişte mişcări ce întregeau ritmul şi forţa prestaţiei fiecăruia... Doamne, cât de intens trăiau momentul!! Mă întorceam adesea spre soţia mea şi ii spuneam ceva de genul: "Fantastic, ăştia ştiu ceva carte!!".
"Regalul" de percuţie se termină, se face ora 20.00 şi pe scenă apare un personaj care am dedus că era "vedeta" ansamblului. Era îmbrăcat în verde şi purta nişte... să le zic "fuste" multicolore, aşezate pe vreo trei straturi, şi având un diametru de vreo 3-4 metri.
Urma să prezinte un număr inspirat din dansul dervişilor învârtitori turci pe care am avut ocazia să-i văd "la ei acasă", în Konya. Încă pe atunci m-a uimit abilitatea lor de-a se roti minute în şir, fără să se "îmbete de cap" cum se spune pe la noi... Eu am încercat, şi după vreo trei ture eram ca după o "tură" substanţială de vodcă...
Ei bine, personajul din spectacolul la care mă refer, s-a învârtit într-un ritm ameţitor... 30 de minute!! 30 DE MINUTE!!! Pe toata durata acestui electrizant moment, la balcon, un solist interpreta un cântec răscolitor, a cărui semnificaţii le intuiam, le simţeam, fără să înţeleg cuvintele în arabă, asociindu-le şi cu dansul ritualic ce se derula pe scenă, elemente ce se completau reciproc într-un incredibil show!!
Şi ce dans!!! O nebunie de ritm, culoare, muzică, percuţie!! Personajul se rotea făcând ca "fustele" se desfăşoare, în straturi diferite, coordonându-le mişcările, ritmul, forţa, într-o unitate dinamică incredibilă cu propriile mişcări. Cât de greu mi se părea să ţii în permanentă rotaţie acele imense falduri!! La un moment dat, desprindea una dintre "fuste" pe care o rotea deasupra capului. Era ca o uriaşă floare ce plutea în eter şi părea a se desprinde de lumea noastră, cei ce eram în sală şi nu ne venea a crede că era aievea.
Uneori, la momente doar de ei ştiute, cei ce îmi păreau a fi doar nişte percuţionişti, se alăturau celui ce se rotea nestăvilit, într-un dans exploziv.
Şi eu ce făceam între timp?? Fotografiam, uneori uitam degetul pe declanşator pentru a "mitralia" secvenţele, pentru a "prinde" ritmul, dinamica, fascinaţia... Am făcut vreo 800 de imagini.
A urmat un "trio" de dansatori echipaţi similar dar în culori diferite, care nu s-au învârtit "decât" vreo 15 minute, dar momentul a câştigat în grandoare prin faptul că erau trei, perfect sincronizaţi în mişcări. Muzica profilată preponderent pe percuţie, umplea sala, ne pătrundea...
Spectacolul s-a terminat, protagoniştii au coborât de pe scenă, epuizaţi, dar conştienţi de măreţia prestaţiei cu care tocmai ne încântaseră. Mi-au făcut deosebita onoare de a se fotografia cu mine. Mă simţeam atât de recunoscător pentru ceea ce-mi dăruiseră şi mă simţeam atât de legat de ei!!
Nu plătisem bilet de intrare... Mi s-a spus ca spectacolul e gratuit (incredibil!!!) iar ansamblul este plătit de Guvernul Egiptului. Se numea AL-TANNOURA, un nume ce nu-l voi uita vreodată.
AL-TANNOURA!!! Nu ştiu dacă vă voi mai revedea!! Dar voi alcătui o expoziţie despre voi, spre aducere aminte. O parte din mine a rămas alături de voi, în acea mirifică seară din Cairo!!

Cu locomotivele, ici & colo...

http://www.aafro.ro/evenimente/nceput-de-februarie-cu-locomotive-ordene/

Performantza...

http://www.crisana.ro/stiri/invatamant-17/bonusuri-pentru-performanta-la-universitate-119746.html