Al-Tannoura

Când am ajuns în Cairo, după vreo două zile de hoinărit prin imensitatea şi tumultul unui fabulos oraş, bunul meu prieten Ayman Lotfi mă anunţă că mă va duce la un spectacol de dansuri tradiţionale egiptene. Iniţiativa lui nu mi-a produs prea mult entuziasm, mă şi vedeam asistând la un spectacol plicticos, pe durata căruia mişcarea mea preferată va fi ridicatul mâinii stângi, cea pe care port ceasul, pentru a vedea cât mai am de suportat dintr-un spectacol pe care îl asemuiam cu ceva de genul (de pe la noi...) "Bătuta de la...", "Brâuleţul de nu ştiu unde...", "Căluşarii", etc. Mda, recunosc, nu "le prea am" cu folclorul...
Spectacolul urma să aibă loc într-o clădire ce fusese odinioară un fel de centru comercial închis, foarte amplu şi fascinant prin arhitectura şi atmosfera sa, cu mici foste prăvălioare, aşezate pe mai multe nivele. Avea amenajată o scenă pe măsura spectacolului incredibil ce avea să urmeze. Am ajuns acolo cu peste o oră înainte de începutul spectacolului pentru că ni s-a spus ca e bine să "prindem" locuri cât mai în faţă... Urma să apreciez această sugestie şi să nu regret ceea ce părea atunci o prea lungă aşteptare.
Vine momentul începutului spectacolului, moment în care pe scenă s-au aliniat mai mulţi muzicanţi fiecare purtător a unor felurite tobe şi a unui gen de castaniete. Stăteau cuminţi şi aşteptau ca o altă trupă de muzicanţi, aflaţi pe un balcon deasupra scenei, să execute nişte superbe piese interpretate la instrumente tradiţionale cu coarde şi de suflat.
Apoi muzicanţii de pe scenă, nişte percuţionişti de excepţie, au început să se producă fiecare în parte, în adevărate solo-uri de percuţie. Rocker-ul înrăit care sunt nu putea să nu facă asocieri fireşti cu producţiile unor mari baterişti... Era însa altceva, ceva ce excela prin ritm, trăire, dinamică şi conotaţii ritualic-islamice. Emanau o forţă de nedescris şi băteau tobele într-un mod năvalnic, devastator, executând, concomitent, nişte mişcări ce întregeau ritmul şi forţa prestaţiei fiecăruia... Doamne, cât de intens trăiau momentul!! Mă întorceam adesea spre soţia mea şi ii spuneam ceva de genul: "Fantastic, ăştia ştiu ceva carte!!".
"Regalul" de percuţie se termină, se face ora 20.00 şi pe scenă apare un personaj care am dedus că era "vedeta" ansamblului. Era îmbrăcat în verde şi purta nişte... să le zic "fuste" multicolore, aşezate pe vreo trei straturi, şi având un diametru de vreo 3-4 metri.
Urma să prezinte un număr inspirat din dansul dervişilor învârtitori turci pe care am avut ocazia să-i văd "la ei acasă", în Konya. Încă pe atunci m-a uimit abilitatea lor de-a se roti minute în şir, fără să se "îmbete de cap" cum se spune pe la noi... Eu am încercat, şi după vreo trei ture eram ca după o "tură" substanţială de vodcă...
Ei bine, personajul din spectacolul la care mă refer, s-a învârtit într-un ritm ameţitor... 30 de minute!! 30 DE MINUTE!!! Pe toata durata acestui electrizant moment, la balcon, un solist interpreta un cântec răscolitor, a cărui semnificaţii le intuiam, le simţeam, fără să înţeleg cuvintele în arabă, asociindu-le şi cu dansul ritualic ce se derula pe scenă, elemente ce se completau reciproc într-un incredibil show!!
Şi ce dans!!! O nebunie de ritm, culoare, muzică, percuţie!! Personajul se rotea făcând ca "fustele" se desfăşoare, în straturi diferite, coordonându-le mişcările, ritmul, forţa, într-o unitate dinamică incredibilă cu propriile mişcări. Cât de greu mi se părea să ţii în permanentă rotaţie acele imense falduri!! La un moment dat, desprindea una dintre "fuste" pe care o rotea deasupra capului. Era ca o uriaşă floare ce plutea în eter şi părea a se desprinde de lumea noastră, cei ce eram în sală şi nu ne venea a crede că era aievea.
Uneori, la momente doar de ei ştiute, cei ce îmi păreau a fi doar nişte percuţionişti, se alăturau celui ce se rotea nestăvilit, într-un dans exploziv.
Şi eu ce făceam între timp?? Fotografiam, uneori uitam degetul pe declanşator pentru a "mitralia" secvenţele, pentru a "prinde" ritmul, dinamica, fascinaţia... Am făcut vreo 800 de imagini.
A urmat un "trio" de dansatori echipaţi similar dar în culori diferite, care nu s-au învârtit "decât" vreo 15 minute, dar momentul a câştigat în grandoare prin faptul că erau trei, perfect sincronizaţi în mişcări. Muzica profilată preponderent pe percuţie, umplea sala, ne pătrundea...
Spectacolul s-a terminat, protagoniştii au coborât de pe scenă, epuizaţi, dar conştienţi de măreţia prestaţiei cu care tocmai ne încântaseră. Mi-au făcut deosebita onoare de a se fotografia cu mine. Mă simţeam atât de recunoscător pentru ceea ce-mi dăruiseră şi mă simţeam atât de legat de ei!!
Nu plătisem bilet de intrare... Mi s-a spus ca spectacolul e gratuit (incredibil!!!) iar ansamblul este plătit de Guvernul Egiptului. Se numea AL-TANNOURA, un nume ce nu-l voi uita vreodată.
AL-TANNOURA!!! Nu ştiu dacă vă voi mai revedea!! Dar voi alcătui o expoziţie despre voi, spre aducere aminte. O parte din mine a rămas alături de voi, în acea mirifică seară din Cairo!!