Repere pe drumul ruinei
Recent am prezentat la Craiova, in cadrul Cercului Militar, cu sprijinul deosebitului meu PRIETEN Mircea Anghel, colectzia "VAE VICTIS".
E o colectzie "de suflet" pentru mine, dar comentariul aparte al Anei Neamu mi-a nuantzat locul ei in preferintzele mele. A "indraznit" chiar un subtitlu, care va da un nou gir shi imbold cautarilor mele ulterioare: "Repere pe drumul ruinei". DEOSEBIT!!!
Multzumesc, inca o data, Ana Neamu!!
Voi cauta noi repere pe toate drumurile Romaniei, care sunt, toate ALE RUINEI!!! Romania este TZARA RUINEI!!!
http://www.facebook.com/#!/notes/ana-neamu/vae-victis-teodor-radu-pantea-la-craiova/10150273670413192?notif_t=like
luni, 22 august 2011
duminică, 10 aprilie 2011
Vae Victis
Când am plecat la armata la termen redus am făcut-o cu sentimentul că vor urma şase luni (aproape) şterse din calendarul vieţii mele şi asta pentru că ştiam că va trebui să fac ceva ce nu mă atrăgea defel şi cu care nu eram familiarizat, ceva ce nu cadra cu stilul şi concepţiile mele dar, mai ales, pentru că era ceva la care trebuia să mă supun contrar voinţei mele. Nu auzisem de la cei ce trecuseră prin această etapă a vieţii decât lucruri care îmi produceau un real disconfort, pe măsură ce mă apropiam de unitatea militară, cu valiza din scânduri în mână.
Reacţia mea de adaptare a fost o atitudine gen “soldatul Svejk” care, spre satisfacţia mea, mi-a mers de minune pe toată durata cât am fost “sub drapel”.
“Liberarea” a fost un moment de imensă bucurie, am încheiat acea perioadă din viaţa mea fără a deveni vreun vajnic oştean dar cu sentimentul că, totuşi, mi-am petrecut acele şase luni într-o instituţie serioasă şi riguroasă, iar perioada petrecută acolo lăsase ceva urme în modul meu ulterior de-a gândi. Rămăsesem cu convingerea că Armata Română era o forţă reală, care îmi inspirase încredere şi respect.
A trecut multă vreme de atunci, a trecut chiar şi un eveniment ambiguu şi nefast, numit pompos şi impropriu, “revoluţie” după care a urmat ceea ce putem constata cu toţii, fiecare prin prisma propriilor percepţii/concepţii.
Armata Română, sprijinind acel eveniment, şi-a semnat cu propria mână sentinţa de condamnare la moarte, oferind, peste ani, unul din rarele cazuri de “capitulare” fără luptă şi lipsită de glorie. Au urmat sloganele în care, fie-mi permis să nu cred, al “Umbrelei NATO ” sau a “armatei de profesionişti ” referitoare la nişte concepte ale căror (după părerea mea...) lipsă de sens nu doresc să se adeverească vreodată. Desigur, acea Armată de odinioară nu ar fi putut să se opună metodelor mult mai rafinate de “cotropire” economică, la modă acum şi ale cărei victime suntem fără drept de apel, dar la care ne-am supus chiar, cu o ridicolă frenezie dar şi cu acea resemnare, derivând din acel mult-invocat şi păgubos spirit mioritic tipic nouă. Le-ar fi putut însă, atenua, încetini, amâna...
Nu o va face nici cea de acuma, “restructurată”, “modernizată”, “bla-bla-tizata”... pentru că acea “cotropire” s-a “implementat” prea pregnant, catastrofal şi definitiv în ţinutul numit încă România... Actuala armata de paradă a României aşteaptă, eventual, o invazie din partea Andorei, Lichtenstein-ului sau, mai grav, a Muntenegrului, căreia i-ar face, probabil, faţă... Rămâne de văzut...
Dar poate că Armata de altădată merita ca moştenirea/amintirea ei să impună o atitudine de respect postum chiar şi după înfrângerea, anihilarea şi retragerea lipsită de glorie, la care a fost condamnată. Îşi desfăşurase activitatea în locaţii/clădiri construite pe îndelete şi cu trudă, făcute temeinic, făcute să ţină... Odată evacuate, puteau primi felurite alte destinaţii folositoare. Furia distructivă a învins însă, ca dealtfel pe tot cuprinsul României.
Fostele cazărmi şi arsenale au fost lăsate la îndemâna unei etnii foarte preţuitoare de cărămizi şi fier vechi, care “curăţă” temeinic şi eficient locurile în cauză (neglijând cu obstinaţie orice forma de proprie "curăţire"... corporală şi... mentală), sub ochii tuturor şi în plină zi.
Am avut ocazia să ajung într-o locaţie de acest fel, dezafectată, marcată de stigmatul distrugerii programate dar încă... în picioare... Unde??!! Nu contează! Poate fi ORIUNDE...
Nicăieri nu mi-a fost dat să am o imagine a nepăsării, relei-intenţii, a lipsei totale de respect, a jafului şi iresponsabilităţii că în acel incredibil de vast spaţiu al zădărniciei şi distrugerii.
Din prima clipă mi s-a conturat un nou proiect, poate cel mai pregnant şi mai actual... Am decis sa-l "atac"... Vorbim în termeni militari, nu-i aşa??!!
Vreau ca acest proiect al meu sa fie cel mai sumbru, cel mai crâncen, să fie un singular urlet de revoltă, care ştiu ca nu va folosi la nimic dacă va rămâne singular. Şi are cele mai mari şanse să rămână... Fotografiam trist, fotografiam înlăcrimat, fotografiam deprimat, fotografiam îndârjit, fotografiam încrâncenat, fotografiam revoltat...
Am părăsit acel loc cu o recoltă de fotografii pe care preferam să nu am ocazia să le fac vreodată dar şi cu o nesfârşită tristeţe. Nu voi fi probabil în asentimentul multora atunci când voi afirma că România de dinainte de ’98 era o ţară semeaţă, cu o personalitate bine conturată, al cărei cetăţean nu mă ruşinam să mă consider. Nu pot afirma acelaşi lucru acuma! Pentru mine, România (sau... Rominia...) de acuma este un ţinut (considerat încă o.. ţară) umilit, desconsiderat, INFRÂNT, ÎNGENUNCHIAT... O fi încă o ţară??!! Poate că da, dar una cu “garda jos”...
VAE VICTIS !!
Reacţia mea de adaptare a fost o atitudine gen “soldatul Svejk” care, spre satisfacţia mea, mi-a mers de minune pe toată durata cât am fost “sub drapel”.
“Liberarea” a fost un moment de imensă bucurie, am încheiat acea perioadă din viaţa mea fără a deveni vreun vajnic oştean dar cu sentimentul că, totuşi, mi-am petrecut acele şase luni într-o instituţie serioasă şi riguroasă, iar perioada petrecută acolo lăsase ceva urme în modul meu ulterior de-a gândi. Rămăsesem cu convingerea că Armata Română era o forţă reală, care îmi inspirase încredere şi respect.
A trecut multă vreme de atunci, a trecut chiar şi un eveniment ambiguu şi nefast, numit pompos şi impropriu, “revoluţie” după care a urmat ceea ce putem constata cu toţii, fiecare prin prisma propriilor percepţii/concepţii.
Armata Română, sprijinind acel eveniment, şi-a semnat cu propria mână sentinţa de condamnare la moarte, oferind, peste ani, unul din rarele cazuri de “capitulare” fără luptă şi lipsită de glorie. Au urmat sloganele în care, fie-mi permis să nu cred, al “Umbrelei NATO ” sau a “armatei de profesionişti ” referitoare la nişte concepte ale căror (după părerea mea...) lipsă de sens nu doresc să se adeverească vreodată. Desigur, acea Armată de odinioară nu ar fi putut să se opună metodelor mult mai rafinate de “cotropire” economică, la modă acum şi ale cărei victime suntem fără drept de apel, dar la care ne-am supus chiar, cu o ridicolă frenezie dar şi cu acea resemnare, derivând din acel mult-invocat şi păgubos spirit mioritic tipic nouă. Le-ar fi putut însă, atenua, încetini, amâna...
Nu o va face nici cea de acuma, “restructurată”, “modernizată”, “bla-bla-tizata”... pentru că acea “cotropire” s-a “implementat” prea pregnant, catastrofal şi definitiv în ţinutul numit încă România... Actuala armata de paradă a României aşteaptă, eventual, o invazie din partea Andorei, Lichtenstein-ului sau, mai grav, a Muntenegrului, căreia i-ar face, probabil, faţă... Rămâne de văzut...
Dar poate că Armata de altădată merita ca moştenirea/amintirea ei să impună o atitudine de respect postum chiar şi după înfrângerea, anihilarea şi retragerea lipsită de glorie, la care a fost condamnată. Îşi desfăşurase activitatea în locaţii/clădiri construite pe îndelete şi cu trudă, făcute temeinic, făcute să ţină... Odată evacuate, puteau primi felurite alte destinaţii folositoare. Furia distructivă a învins însă, ca dealtfel pe tot cuprinsul României.
Fostele cazărmi şi arsenale au fost lăsate la îndemâna unei etnii foarte preţuitoare de cărămizi şi fier vechi, care “curăţă” temeinic şi eficient locurile în cauză (neglijând cu obstinaţie orice forma de proprie "curăţire"... corporală şi... mentală), sub ochii tuturor şi în plină zi.
Am avut ocazia să ajung într-o locaţie de acest fel, dezafectată, marcată de stigmatul distrugerii programate dar încă... în picioare... Unde??!! Nu contează! Poate fi ORIUNDE...
Nicăieri nu mi-a fost dat să am o imagine a nepăsării, relei-intenţii, a lipsei totale de respect, a jafului şi iresponsabilităţii că în acel incredibil de vast spaţiu al zădărniciei şi distrugerii.
Din prima clipă mi s-a conturat un nou proiect, poate cel mai pregnant şi mai actual... Am decis sa-l "atac"... Vorbim în termeni militari, nu-i aşa??!!
Vreau ca acest proiect al meu sa fie cel mai sumbru, cel mai crâncen, să fie un singular urlet de revoltă, care ştiu ca nu va folosi la nimic dacă va rămâne singular. Şi are cele mai mari şanse să rămână... Fotografiam trist, fotografiam înlăcrimat, fotografiam deprimat, fotografiam îndârjit, fotografiam încrâncenat, fotografiam revoltat...
Am părăsit acel loc cu o recoltă de fotografii pe care preferam să nu am ocazia să le fac vreodată dar şi cu o nesfârşită tristeţe. Nu voi fi probabil în asentimentul multora atunci când voi afirma că România de dinainte de ’98 era o ţară semeaţă, cu o personalitate bine conturată, al cărei cetăţean nu mă ruşinam să mă consider. Nu pot afirma acelaşi lucru acuma! Pentru mine, România (sau... Rominia...) de acuma este un ţinut (considerat încă o.. ţară) umilit, desconsiderat, INFRÂNT, ÎNGENUNCHIAT... O fi încă o ţară??!! Poate că da, dar una cu “garda jos”...
VAE VICTIS !!
sâmbătă, 9 aprilie 2011
Female Crucification
Pe malul Crishului, aproape de Podul Decebal unde, odinioara era o fabrica, actualmente teren viran (buna traditzie romaneasca...), s-a aciuit un fel de parc de distractzii cu felurite tiribombe, tulumbe shi ringhishpiluri.
Poate nu-l bagam in seama daca nu ash fi devenit, de vreo cinci ani, bunic shi nu mi-ar fi tunat prin cap sa-mi duc nepotul acolo.
Cata vreme al' mic se "dadea" pe diferite chestii ce nu faceau altceva decat sa se invarta pretz de 3 minute cat era taxat pe biletul ce costa 5 lei (RON...), CANON-ul meu se "zbatea" in geanta mea foto, pe care nu prea pricep de ce am luat-o cu mine.
L-am dus doar o data la ochi...
Poate nu-l bagam in seama daca nu ash fi devenit, de vreo cinci ani, bunic shi nu mi-ar fi tunat prin cap sa-mi duc nepotul acolo.
Cata vreme al' mic se "dadea" pe diferite chestii ce nu faceau altceva decat sa se invarta pretz de 3 minute cat era taxat pe biletul ce costa 5 lei (RON...), CANON-ul meu se "zbatea" in geanta mea foto, pe care nu prea pricep de ce am luat-o cu mine.
L-am dus doar o data la ochi...
duminică, 3 aprilie 2011
Targu Muresh 2011
Vernisaj, fotografie, protocol şi foarte buni prieteni la Târgu Mureş.
Galeria din Cetate, locul unde am fost precedat de mari nume de confraţi întru fotografie: Balint Zsigmond, Török Gásápr, Manilis Metzakis, Peter Pokorn, Jacques Denis, Constantin Dancoglu, Palinchak Michail, Baleha Volodimir, Marcello Materassi, Kucsera Jenö, Kerekes Péter-Pl, Marx Jozsef (retrospectiva postuma...), Haragos Zoltán, Kálmán Béla, Hütmet Müjde, Eifert János şi alţii, mi s-a oferit generos prin cele două încăperi ale sale, pentru a-mi expune două colecţii distincte.
Una dintre acestea este cea denumită "Expo Flip" şi care vine de la ideea de a depăşi dificultăţile unor galerii de a putea expune fotografie. Puţine (excepţie făcând cele specializate...) dispun de rame cu sticlă, cartoane, etc. Mi-a venit această idee a fotografiilor imprimate pe calc translucid, inversate stânga-dreapta şi "restituite" privitorului, spre vizionare, în poziţie normală, dar prin "filtrul" calcului ce estompează multe detalii inutile (e vorba de nuduri, nu-i aşa??). Propuneam şi o forma de expunere inedită, "la purtător"...
Expoziţia e un omagiu adus acelor fete care au trecut peste nişte prejudecăţi anacronice (nu neapărat ale lor, cat ale unei societăţi ce refuză cu obstinaţie unele progrese în gândire...) şi mi-au oferit imaginea cea mai fascinantă, cea mai dorită, cea mai căutată, cea a inefabilei frumuseţi feminine, pure, dezinvolte, misterioase. Sunt fete care au acceptat implicarea într-un joc de creaţie, care are ca rezultat această expoziţie. Ele au sfidat acea mentalitate năucitoare, încă stăruind în multe minţi, conform căreia o fată care pozează nud este CURVA (sic...).
Da, mai există asemenea concepţii...
Fiecare dintre aceste minunate fete ştiu că această expoziţie nu este a mea, Teodor Radu Pantea, ci a NOASTĂ: a MEA şi a LOR, deopotrivă! Este o expoziţie de grup cu mai mulţi autori. Poate cineva stabili cine a avut contribuţia decisivă în reuşita ei??!! Era ea posibilă fără contribuţia lor??!!
Şi, pentru ca îmi plac doar expoziţiile unitare tematic sau compoziţional, am dorit să prezint o a doua colecţie, eterogenă tematic dar unitară compoziţional, cea a imaginilor compuse în pătrat unde încerc să va propun o altă incursiune, în căutările mele de peste ani. Ce am găsit oare??!! Am lăsat prietenii din Târgu Mureş să decida!!
Le mulţumesc că mi-au dat această ocazie pe care nu am putut-o refuza!!
Galeria din Cetate, locul unde am fost precedat de mari nume de confraţi întru fotografie: Balint Zsigmond, Török Gásápr, Manilis Metzakis, Peter Pokorn, Jacques Denis, Constantin Dancoglu, Palinchak Michail, Baleha Volodimir, Marcello Materassi, Kucsera Jenö, Kerekes Péter-Pl, Marx Jozsef (retrospectiva postuma...), Haragos Zoltán, Kálmán Béla, Hütmet Müjde, Eifert János şi alţii, mi s-a oferit generos prin cele două încăperi ale sale, pentru a-mi expune două colecţii distincte.
Una dintre acestea este cea denumită "Expo Flip" şi care vine de la ideea de a depăşi dificultăţile unor galerii de a putea expune fotografie. Puţine (excepţie făcând cele specializate...) dispun de rame cu sticlă, cartoane, etc. Mi-a venit această idee a fotografiilor imprimate pe calc translucid, inversate stânga-dreapta şi "restituite" privitorului, spre vizionare, în poziţie normală, dar prin "filtrul" calcului ce estompează multe detalii inutile (e vorba de nuduri, nu-i aşa??). Propuneam şi o forma de expunere inedită, "la purtător"...
Expoziţia e un omagiu adus acelor fete care au trecut peste nişte prejudecăţi anacronice (nu neapărat ale lor, cat ale unei societăţi ce refuză cu obstinaţie unele progrese în gândire...) şi mi-au oferit imaginea cea mai fascinantă, cea mai dorită, cea mai căutată, cea a inefabilei frumuseţi feminine, pure, dezinvolte, misterioase. Sunt fete care au acceptat implicarea într-un joc de creaţie, care are ca rezultat această expoziţie. Ele au sfidat acea mentalitate năucitoare, încă stăruind în multe minţi, conform căreia o fată care pozează nud este CURVA (sic...).
Da, mai există asemenea concepţii...
Fiecare dintre aceste minunate fete ştiu că această expoziţie nu este a mea, Teodor Radu Pantea, ci a NOASTĂ: a MEA şi a LOR, deopotrivă! Este o expoziţie de grup cu mai mulţi autori. Poate cineva stabili cine a avut contribuţia decisivă în reuşita ei??!! Era ea posibilă fără contribuţia lor??!!
Şi, pentru ca îmi plac doar expoziţiile unitare tematic sau compoziţional, am dorit să prezint o a doua colecţie, eterogenă tematic dar unitară compoziţional, cea a imaginilor compuse în pătrat unde încerc să va propun o altă incursiune, în căutările mele de peste ani. Ce am găsit oare??!! Am lăsat prietenii din Târgu Mureş să decida!!
Le mulţumesc că mi-au dat această ocazie pe care nu am putut-o refuza!!
miercuri, 30 martie 2011
sâmbătă, 19 martie 2011
Cvartet expozitzional...
Patru expoziţii personale
Am fost prezent la primele trei expoziţii din seria de patru. NU am fost in Rusia...
1. Biblioteca "Octavian Goga" Cluj Napoca
Organizator: Asociaţia ART IMAGE, Cluj Napoca
Colecţia prezentată: "Lumea lui Christo" (50 de imagini) este în premieră. Este o parafraza la demersul artistului american de origine bulgară Christo Vladimirov Javacheff, cunoscut sub numele de Christo şi reprezintă clădiri "împachetate" găsite pe parcursul peregrinărilor mele prin mai multe oraşe. Primul este Oradea, unde locuiesc, dar am găsit asemenea clădiri în Bucureşti, Budapesta, Praga, Iaşi, Jerusalim, Konya (Turcia), Roşia Montană, etc.
Vernisaj: 4 martie 2011
Pentru detalii, vezi: http://teodorpantea.blogspot.com/2011/03/aici-si-dincolo_05.html
2. Biblioteca "V. A. Urechia" Galaţi
Colecţia prezentata este una eterogenă, retrospectivă, unitară din punct de vedere compoziţional (compoziţie pătrată pe format dreptunghiular, vertical), cuprinzând imagini din diferite perioade şi/sau proiecte. Cuprinde 50 de fotografii.
Important de menţionat este faptul ca am dorit în mod deosebit această expoziţie, în acea prestigioasă bibliotecă, deoarece este locul în care am petrecut multe ore de studiu pe durata studenţiei mele din Galaţi (am absolvit acolo, în 1977, Facultatea de Industrie Alimentară).
Primirea mea în cadrul bibliotecii şi organizarea expoziţiei au fost de excepţie!! O placuta revedere şi aducere-aminte...
Vernisaj: 8 martie 2011
Pentru detalii, vezi: www.terapan.ro, Basic Exhibition
3. Biblioteca "Panait Istrati" Brăila
Colecţia prezentată: "Sic Transit..." (50 de imagini) din proiectul legat de locomotivele găsite în depourile de la Oradea (actualmente dezafectat în urma furiei distructive din România post-decembristă...), Dej, Sibiu, Petroşani. Am mai găsit asemenea preţioase relicve la Vatra Dornei şi la Muzeul Feroviar din Taşkent, Uzbekistan.
Vernisaj: 9 martie 2011
Pentru detalii, vezi: http://teodorpantea.blogspot.com/2011/01/sic-transit.html
Notă: aceste trei expoziţii au avut loc în biblioteci, locaţii pe care le consider deosebit de adecvate pentru un asemenea scop, fiind instituţii de cultură, deschise spre multi-culturalitate. Segmentul cultivat al populaţiei unui oraş, ce se îndreaptă spre biblioteci, nu va ignora o expoziţie ce i se oferă într-un asemenea spaţiu şi am convingerea că o astfel de expoziţie este văzută de mai multe persoane decât dacă ar fi organizată într-o galerie de artă.
4. Galeria "ARTEFACT", Penza, Rusia
Colecţia prezentată: "Alter Ego", cuprinzând 50 de imagini din seria manechinelor stradale sau din vitrine.
Expoziţia este rezultatul unei colaborări cu valorosul artist fotograf rus, Sergey Majorov, reprezentantul pentru Rusia a Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică, a cărui expoziţie va putea fi văzută, în curând, în cadrul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" din Oradea.
Vernisaj: 11 martie 2011
Pentru detalii, vezi: http://teodorpantea.blogspot.com/2010/12/alter-ego-deriva-spre-concret-mai_27.html
Am fost prezent la primele trei expoziţii din seria de patru. NU am fost in Rusia...
1. Biblioteca "Octavian Goga" Cluj Napoca
Organizator: Asociaţia ART IMAGE, Cluj Napoca
Colecţia prezentată: "Lumea lui Christo" (50 de imagini) este în premieră. Este o parafraza la demersul artistului american de origine bulgară Christo Vladimirov Javacheff, cunoscut sub numele de Christo şi reprezintă clădiri "împachetate" găsite pe parcursul peregrinărilor mele prin mai multe oraşe. Primul este Oradea, unde locuiesc, dar am găsit asemenea clădiri în Bucureşti, Budapesta, Praga, Iaşi, Jerusalim, Konya (Turcia), Roşia Montană, etc.
Vernisaj: 4 martie 2011
Pentru detalii, vezi: http://teodorpantea.blogspot.com/2011/03/aici-si-dincolo_05.html
2. Biblioteca "V. A. Urechia" Galaţi
Colecţia prezentata este una eterogenă, retrospectivă, unitară din punct de vedere compoziţional (compoziţie pătrată pe format dreptunghiular, vertical), cuprinzând imagini din diferite perioade şi/sau proiecte. Cuprinde 50 de fotografii.
Important de menţionat este faptul ca am dorit în mod deosebit această expoziţie, în acea prestigioasă bibliotecă, deoarece este locul în care am petrecut multe ore de studiu pe durata studenţiei mele din Galaţi (am absolvit acolo, în 1977, Facultatea de Industrie Alimentară).
Primirea mea în cadrul bibliotecii şi organizarea expoziţiei au fost de excepţie!! O placuta revedere şi aducere-aminte...
Vernisaj: 8 martie 2011
Pentru detalii, vezi: www.terapan.ro, Basic Exhibition
3. Biblioteca "Panait Istrati" Brăila
Colecţia prezentată: "Sic Transit..." (50 de imagini) din proiectul legat de locomotivele găsite în depourile de la Oradea (actualmente dezafectat în urma furiei distructive din România post-decembristă...), Dej, Sibiu, Petroşani. Am mai găsit asemenea preţioase relicve la Vatra Dornei şi la Muzeul Feroviar din Taşkent, Uzbekistan.
Vernisaj: 9 martie 2011
Pentru detalii, vezi: http://teodorpantea.blogspot.com/2011/01/sic-transit.html
Notă: aceste trei expoziţii au avut loc în biblioteci, locaţii pe care le consider deosebit de adecvate pentru un asemenea scop, fiind instituţii de cultură, deschise spre multi-culturalitate. Segmentul cultivat al populaţiei unui oraş, ce se îndreaptă spre biblioteci, nu va ignora o expoziţie ce i se oferă într-un asemenea spaţiu şi am convingerea că o astfel de expoziţie este văzută de mai multe persoane decât dacă ar fi organizată într-o galerie de artă.
4. Galeria "ARTEFACT", Penza, Rusia
Colecţia prezentată: "Alter Ego", cuprinzând 50 de imagini din seria manechinelor stradale sau din vitrine.
Expoziţia este rezultatul unei colaborări cu valorosul artist fotograf rus, Sergey Majorov, reprezentantul pentru Rusia a Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică, a cărui expoziţie va putea fi văzută, în curând, în cadrul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" din Oradea.
Vernisaj: 11 martie 2011
Pentru detalii, vezi: http://teodorpantea.blogspot.com/2010/12/alter-ego-deriva-spre-concret-mai_27.html
sâmbătă, 5 martie 2011
"Aici" şi "dincolo"
Adesea, atunci când mi se cere să spun câte ceva despre mine, despre raportarea mea la fotografie sau, şi mai ambiguu şi/sau provocator, despre crezul meu în fotografie, rămân pe gânduri o vreme, surprins de cât de puţin mă cunosc. Şi nu pentru că nu aş putea răspunde oricând, câte ceva, la întrebări punctuale, diverse şi încrucişate despre ceea ce am făcut în cei aproape 40 de ani de când îmi pun mintea cu fotografia, dar poate acestea sunt momentele în care îmi dau seama că am abordat-o din felurite perspective şi nu pot decide, aşa dintr-odată, care a fost cea mai inspirată.
Am fost multa vreme un fotograf "de salon" fără a da noţiunii sensul peiorativ pe care l-am sesizat recent, în unele opinii. Şi asta, pentru că am crezut în această abordare şi m-am implicat trup şi suflet. Mi-am asumat, ani la rând, trecerea pe sub "furcile caudine" ale juriilor de pe toate continentele, dar necăutând neapărat să le fac pe plac, nici măcar cătând discret, cu coada ochiului şi spre ce fac alţii, pentru a afla cam ce şi cum ar trebui să fac, la rându-mi... Mai ales că arareori, când am făcut-o, mi-am pus mâinile în cap!! Simţeam că nu mă puteam conforma...
Le-am trimis fotografia MEA, cea în care am crezut, cea pe care am considerat că mă reprezintă, cea care reprezenta propunerea mea. S-au adunat saloanele, acceptările, premiile, dar mai puţine decât în cazul "conformiştilor"... Nu am considerat necesar sa mă smiorcăi din această cauză.
Alteori am "rezemat" eu "furcile" aşteptând ca alţii să treacă pe sub ele, judecându-i după cât reuşeau să-mi facă pe plac, prin ceea ce-mi supuneau atenţiei.
De-o vreme, acesta relaţie concurent-juriu (indiferent de care parte am fost...) m-a condus spre o oarecare stare de saturaţie, în urma multitudinilor de "şabloane" ce se instalaseră insidios, obositor şi obsedant, în criteriile şi stilul de apreciere ale juriilor.
Ceva îmi spunea că e un drum care, pentru mine, îşi delimita capătul, pe care îl vedeam tot mai aproape şi tot mai bine conturat. De mai multă vreme am început seria proiectelor, unde simt o alta inspiraţie, o altă libertate, o alta dezinvoltură, o modalitate de-a trimite înspre atenţia privitorului ceea ce EU vreau să fac, ceea ce consider EU că se cuvine să fac, la modul direct, nemijlocit, fără "intermedierea" şi "filtrul" juriilor.
Am început mai multe proiecte, care merg în paralel, devenind permanente provocări. Îmi jalonau modul de-a vedea realitatea care mă înconjoară, în care începeam să vad, mereu, paşii prin care îmi duceam firul călăuzitor al fiecărui proiect, mai departe. Drumurile mele mă aduc şi acum, mereu, în locuri în care găsesc surse noi de inspiraţie, într-un proces constructiv ce face ca nimic din ceea ce încep să nu se sfârşească vreodată. Proiectele mă atrag mereu, mă subjugă, mă provoacă...
Unul este această lume a lui Christo, o lume a clădirilor "împachetate". M-au atras din totdeauna aceste clădiri îmbrăcate în hainele reînnoirii, în "ambalajul" separaţiei temporare de lumea noastră. Am considerat acest "ambalaj" al clădirilor ca o graniţă dintre două lumi, în care se întâmplă două fenomene aproape antagonice: curgerea banalului/cototidianul şi renaşterea înspre viitor (chiar daca doar temporal, dar destul confuz...). Celor aflaţi de cele două părţi ale acestei "graniţe" li se dă o posibilitate limitată a percepţiei a ceea ce se întâmplă "dincolo". Se creează astfel un "aici" şi un "dincolo" ce se ignora adesea...
Cochetam adesea cu denumirea de "Clădiri-mirese" pentru această serie de imagini. Să o las ca şi subtitlu??!! Nu e oare noţiunea de "mireasă" prea sublimă pentru un proiect cu accente preponderent prozaice şi nu foarte optimiste??!! Voi mai reflecta pe măsură ce timpul se va scurge, inspiraţia se va diversifica, imaginile se vor aduna iar stările mele de spirit se vor schimba. Atunci poate, când voi simţi că mesajul întregului proiect va fi altul...
Până atunci, vă invit în LUMEA LUI CHRISTO!!!
Am fost multa vreme un fotograf "de salon" fără a da noţiunii sensul peiorativ pe care l-am sesizat recent, în unele opinii. Şi asta, pentru că am crezut în această abordare şi m-am implicat trup şi suflet. Mi-am asumat, ani la rând, trecerea pe sub "furcile caudine" ale juriilor de pe toate continentele, dar necăutând neapărat să le fac pe plac, nici măcar cătând discret, cu coada ochiului şi spre ce fac alţii, pentru a afla cam ce şi cum ar trebui să fac, la rându-mi... Mai ales că arareori, când am făcut-o, mi-am pus mâinile în cap!! Simţeam că nu mă puteam conforma...
Le-am trimis fotografia MEA, cea în care am crezut, cea pe care am considerat că mă reprezintă, cea care reprezenta propunerea mea. S-au adunat saloanele, acceptările, premiile, dar mai puţine decât în cazul "conformiştilor"... Nu am considerat necesar sa mă smiorcăi din această cauză.
Alteori am "rezemat" eu "furcile" aşteptând ca alţii să treacă pe sub ele, judecându-i după cât reuşeau să-mi facă pe plac, prin ceea ce-mi supuneau atenţiei.
De-o vreme, acesta relaţie concurent-juriu (indiferent de care parte am fost...) m-a condus spre o oarecare stare de saturaţie, în urma multitudinilor de "şabloane" ce se instalaseră insidios, obositor şi obsedant, în criteriile şi stilul de apreciere ale juriilor.
Ceva îmi spunea că e un drum care, pentru mine, îşi delimita capătul, pe care îl vedeam tot mai aproape şi tot mai bine conturat. De mai multă vreme am început seria proiectelor, unde simt o alta inspiraţie, o altă libertate, o alta dezinvoltură, o modalitate de-a trimite înspre atenţia privitorului ceea ce EU vreau să fac, ceea ce consider EU că se cuvine să fac, la modul direct, nemijlocit, fără "intermedierea" şi "filtrul" juriilor.
Am început mai multe proiecte, care merg în paralel, devenind permanente provocări. Îmi jalonau modul de-a vedea realitatea care mă înconjoară, în care începeam să vad, mereu, paşii prin care îmi duceam firul călăuzitor al fiecărui proiect, mai departe. Drumurile mele mă aduc şi acum, mereu, în locuri în care găsesc surse noi de inspiraţie, într-un proces constructiv ce face ca nimic din ceea ce încep să nu se sfârşească vreodată. Proiectele mă atrag mereu, mă subjugă, mă provoacă...
Unul este această lume a lui Christo, o lume a clădirilor "împachetate". M-au atras din totdeauna aceste clădiri îmbrăcate în hainele reînnoirii, în "ambalajul" separaţiei temporare de lumea noastră. Am considerat acest "ambalaj" al clădirilor ca o graniţă dintre două lumi, în care se întâmplă două fenomene aproape antagonice: curgerea banalului/cototidianul şi renaşterea înspre viitor (chiar daca doar temporal, dar destul confuz...). Celor aflaţi de cele două părţi ale acestei "graniţe" li se dă o posibilitate limitată a percepţiei a ceea ce se întâmplă "dincolo". Se creează astfel un "aici" şi un "dincolo" ce se ignora adesea...
Cochetam adesea cu denumirea de "Clădiri-mirese" pentru această serie de imagini. Să o las ca şi subtitlu??!! Nu e oare noţiunea de "mireasă" prea sublimă pentru un proiect cu accente preponderent prozaice şi nu foarte optimiste??!! Voi mai reflecta pe măsură ce timpul se va scurge, inspiraţia se va diversifica, imaginile se vor aduna iar stările mele de spirit se vor schimba. Atunci poate, când voi simţi că mesajul întregului proiect va fi altul...
Până atunci, vă invit în LUMEA LUI CHRISTO!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)