Gărâna cu şi fără jazz

Gărâna cu şi fără jazz

Despre Gărâna s-a auzit mai mult de când în acest sat se organizează, din 1997, un festival de jazz dintr-o iniţiativă al cărei autor nu mi-e cunoscut, precum nu mi-s cunoscute nici circumstanţele în care a ajuns să se organizeze acolo un asemenea eveniment pe cât de inedit, pe atât de lăudabil. Se pare chiar că ar fi un festival prestigious cu prezenţe notabile ale genului muzical cu pricina, după cum spun cei ce ştiu, cum s-ar exprima Tony Pann. Înainte de ’89 când la noi rock-ul, marea mea pasiune, era inexistent din motive stupide pe care nu le comentez aici, începusem să adun discuri de jazz, care se mai găseau uneori, dacă ştiai unde și când să le cauţi… Mă refugiam în jazz ca să mă feresc de muzica anostă de la posturile autohtone de radio-TV.

Ei bine, nu despre jazz ar fi vorba în această serie de fotografii, (să-i spun oare reportaj sau proiect?!) ci despre localitatea Gărâna.

După ’89, cand rock-ul devenise din ce în ce mai accesibil, poate că nici măcar un festival de jazz nu m-ar fi atras înspre această localitate. Am avut ocazia să ajung acolo după vernisajul expoziţiei mele personale de la Reşiţa din anul 2016 şi, în baza unor cuvinte de laudă auzite despre Gărâna, mi-am planificat un sejur de vreo trei zile într-o cochetă pensiune din sat.

Cine vrea să se informeze despre localitate prin “search” pe internet nu va găsi mare lucru (https://ro.wikipedia.org/wiki/G%C4%83r%C3%A2na,_Cara%C8%99-Severin) decât dacă îşi va muta “search”-ul înspre festivalul de jazz (https://en.wikipedia.org/wiki/G%C4%83r%C3%A2na_Jazz_Festival) de care fu vorba mai sus!! Satul are nume originar nemţesc Wolfsberg, precum e de bonton acuma şi a avut o populaţie pe măsură.

Gărâna are o situaţie oarecum privilegiată poate şi datorită faptului că a fost dintotdeana un sat mai dichisit, graţie şi etniei ce-l populase (fapt ce trebuie recunoscut…).

Mult-prea-blamatul Ceauşescu era acuzat că pusese gând rău satelor din România şi nu vreau să comentez raţiunile unui asemenea demers şi nici să-mi dau cu părerea dacă era bine sau rău. Crease însă un adevărat cataclism cu oarece ecouri neavenite de pe afară şi se declanşare un cor de jelitori ai satelor, conform cărora, prin eventuala dispariţie a cărora urmau să dispară ţăranii (“talpa ţării”, adică…), tradiţii, folclor, datini, cânticele de dor, dansuri, amintiri, cimitire, etc.

Ei bine, marea greşală a lui Ceauşescu a fost aceea că s-a grăbit şi nu a “adulmecat” tendinţele vremurilor. Dacă ar fi avut puţintică răbdare, problema s-ar fi rezolvat de la sine şi în timp, fără smiorcăieli, lamentări, bocete, tragedii inventate/exacerbate/amplificate până la cote vecine cu isteria, adusă aproape de turnat cenuşă în cap.

Mă hazardez în a face o afirmaţie ce li se va părea unora cam prea tranşantă dar, după umila mea părere, satul (fie el şi românesc…) a devenit o formă de aşezare omenească anacronică, asta dacă perseverăm în al vedea ca un loc mirific, legentar, plin de tradiţii de nezdruncinat, populat de oameni harnici, cinstiţi şi înfrăţiţi cu natura-mother (din care dispar codrii seculari și cu ajutorul lor…), creatori şi interpreţi de doini şi balăzi, cântate din gură, din fluier, din ocarină sau din frunză, dezlănţuiţi întru dansul de duminică, povestitori de basme, snoave şi cimilituri (niciodata n-am ştiut ce-s alea…) neobosiţi lucrători ai pământului şi, la nevoie, vajnici apărători ai gliei stramoşeşti, cu arma-n mână şi plugul lăsat în brazdă.

Dacă ne luăm după cânticelul duios şi fermecător “Ţărăncuţă x 2” cântat obsesiv de regretatul Dănilă Spătarul, cam asta (cu oarece ajustări, totuşi…) ar fi impresia… indusă insidios în cugetul labil al românilor.

În anii de şcoală, toată aceasta imagine a satului şi a ţăranului român ne era insuflată la orele de literatură şi istorie şi, taman prin clasa a XII-a când eram gata-gata să fim ireversibil convinşi de realitatea acestor spuse (în măsura în care ele aveau sau nu ecou în conştiinţele noastre de școlæri în formare...), apare nea Livache Rebreanu cu al său Ion şi dărâmă tot superbul edificiul cu iz nationalist/idilic (mai pe românește zis: “dă cu muci în păsulă”), creat cu trudă de dascăli sârguincioşi de odinioară!! Chiar mă mir că romanul “Ion”, cu al său oribil erou principal, pus doar pe căpătuială călcând peste cadavre (a “călcat-o” din interese meschine și pe nefericita Ana…) , apărea în programa de studii a acelor vremuri!! Era un personaj care dez-aureola mirificul ţăran român, aducându-ni-l la adevărara lui valoare morală. Ne place sau nu…

Dar de aste vremuri se ocupară cronicarii şi rapsozii, precum bine spuse Eminovici a’ nost’ iar noi, cei ce purcedem înspre satele româneşti (adesea înspre ce a mai rămas din acestea…), avem parte de o realitate mai puţin cosmetizată şi aureolată de izuri legendare, o realitate prozaică, ba chiar crâncenă pe alocuri!! Mi-a fost dat să văz pe la tele-vizuinile autohtone reportaje lacrimogene despre sate în care se mai încăpăţânau să vieţuiască 1-2 boşorogi aflaţi în afara timpurilor şi a realităţilor actuale. Locuiau în cocioabele lor moştenite din moşi-strămoşi (şi babe-străbabe…), de cele mai multe ori conştienţi de lipsa altor posibilităţi precum şi a sfârşitului iminent, atât al lor cât și al satelor în care mai sălășluiau cu obstinație. Reporterii îşi roteau camerele ca să ne arate casele părăsite, părăginite, unele cu reale valenţe arhitecturale specifice regiunilor cu pricina!! Dar in afară de efortul de-a ne stoarce câteva lacrimi de jele trecătoare, niciun asemenea reportaj nu era în măsură să dea soluţii.

Ei bine, asemenea soluţii, atunci când sunt căutate de minţi mai luminate, mai hodinite, mai bine-intenționate (cam rar pe meleagurile noastre mioritice…) şi mai puţin patetice, se îndepărtează, pe zi ce trece, de idilismul venit de peste ani şi ajuns acuma în declin, şi se orientează spre direcţii noi.

Una ar fi agricultura dar nu ca aceea despre care fu vorba mai sus ci una industrială, realizată cu şi de muncitori agricoli calificaţi, pe suprafeţe mai, cu mijloace mecanizate, actuale (locul sapei, hârleţului şi greblei e la muzeu…). Chinezii cam asta fac şi rezultatele se văd!! Şi (mă întreb eu…) mai e cazul să luăm în derâdere poezia proletcultistă din anii 50-60: “Bine-i la gospodărie, Că-i o singură câmpie. Netezită de tractoare, Fără haturi şi răzoare”??!! Parcă ar suna ca o ciudată premoniţie… La Gărâna nu prea am observant că asta ar fi direcţia, având în vedere caracteristicile zonei semi-montane.

Ar mai fi soluţia agro-turismului cu pensiuni de 1-2-3… margarete (fără aluzii regale…) şi pensiunea la care m-am cazat acolo confirmă reuşita acestei initiative. Faptul că am mai văzut la Gărâna şi alte pensiuni e o confirmare în plus!! În plus, localnicii întreţin în mod exemplar casele în care (înca…) își mai duc traiul iar alte case aparţin unor proprietari integraţi în glorioasa, mult-lăudata și de-rele-aducătoarea diaspora dar, în general, la fel de bine întreţinute. Din câte am înţeles eu, e un loc în care revin uneori, aduşi de nişte nostalgii mai mult sau mai puţin fireşti.

Conform Wikipedia, “În anul 2010 satul avea 26 de locuitori.^[2]“^, afirmație ce nu mi se pare conforma cu realitatea, deoarece la vremea când l-am vizitat eu, mi s-a părut mult mai animat, dar nici n-am stat să număr localnicii ieșiți în cale… Semnele depopulării sale implacabile se simțeau totuși…

Ma opresc aici şi nu ma erijez în analist economic în probleme de dezvoltare rurală, dar nu pot să nu admir ineditul iniţiativei “gărâniene” cu acel festival de jazz, când localitatea se umple de lume!! E un eveniment care scoate din anonimat un sat cochet, e drept, şi cu o personalitate şi atmosferă aparte, încetinindu-i declinul. Dar, oare, poate fi generalizat acest exemplu??!! Oare în ce sat se va organiza un festival rock, unde să vină Black Sabbath, Led Zeppelin, Deep Purple, Colosseum, Guess Who (nu caraghiosul ăla de rapper autohton care şi-a arogat acest nume ilustru…), Foghat, Status Quo, Santana, Slade, Humble Pie, Rare Earth… ??!! Wooowwwww…!!! Aș face niște sugestii în Bihorul meu natal: Șușturogi, Mierlău, Burzuc, Surduc, Hinchiriș, Cornițel, Hidishell, etc. Acolo aş fi şi eu în primele randuri!! By the way: Woodstock nu era tot un fel de … sat??!!