Mucii & Jegul

„Mucii & Jegul” sau „Fals eseu despre exotismul în fotografia de salon”

Din ciclul: „De prin jurii adunate…”

Din cele observate de mine pe parcursul jurizărilor unor colecţii de fotografii trimise la felurite saloane internaţionale, se pare că cele mai atractive sunt cele care au (şi) Patronajul Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP). Treptat însă, saloanele de artă fotografică solicită şi patronajele unor alte federaţii internaţionale sau zonale de fotografie care se dezvoltă pe zi ce trece, prin implicarea în organizarea de expoziţii şi saloane de profil.

Pe lângă FIAP, sunt tot mai frecvent solicitate patronajele Sociatăţii Americane de Forografie (PSA-Photographic Society of America) şi, din ce în ce mai mult, ale ISF (Image Sans Frontière), ICS (Image Colleague Society), GPU (Global Photographic Union), UPI (United Photographers International). Avantajul (după unele păreri… dezavantajul) acestui sistem de patronaje îl constutuie numarul mare de premii şi menţiuni oferite la saloanele de artă fotografică, număr ce creşte proporţional cu numărul organizaţiilor/federaţiilor internaţionale implicate. La acestea, se adaugă şi premiile organizatorilor şi diverse premii speciale.

Toate acestea la un loc, precum şi punctajele acumulate pentru distincţiile oferite de fiecare dintre aceste organizaţii/federaţii/asociaţii în parte, sporesc atractivitatea saloanelor internaţionale de artă fotografică. După parerea mea, patronajul FIAP este, încă, cel mai apreciat datorita prestigiului şi longevităţii federaţiei, dar şi pentru dificultatea obţinerii distincţiilor acesteia.

Am întalnit, preponderant în spaţiul ex-iugoslav, saloane pana la 10-12000 de lucrări primite, ceea ce face activitatea juriului foarte grea şi obositoare.

Am observant la cateva dintre saloanele jurizate recent, o pondere covârşitoare a fotografiilor realizate în Asia sau Africa. Nu vreau să subestimez potenţialul imagistic al acestor continente dar, se pare că, actualmente, atât localnicii cât şi cei sosiţi de pe alte meleaguri se orientează excesiv (dar nu întotdeauna în mod inspirat…) spre ceea ce aceste zone le ofera!! Am avut ocazia, ca membru al peste 60 de jurii internaționale în care am fost co-optat, să parcurg zeci de imagini la rând, dintre care rar era și câte una din alte zone geografice. Aveam senzația că toată activitatea fotografică de salon a „migrat” în căutare de subiecte inedite și surse de inspirație, spre aceste două continente!!

Nu vreau să fiu înțeles greșit și să se creadă că aș fi de părere că nu se pot face fotografii bune, chiar excepționale, în locurile mai sus menționate. Problema este că foarte mulți participanți la saloanele de artă fotografică au impresia că o fotografie, adesea de-o banalitate indiscutabilă și fără nicio valență artistica (uneori și catastrofală din punct de vedere tehnic…) dar realizată pe plaiuri afro-asiatice devine, implicit, interesantă și „mustește” de „exotism”!!

Autorii în cauză nu înțeleg că au apus demult vremurile din secolul al XIX–lea când fotografiile realizate peste mări și țări de Francis Frith, Samule Bourne, Felice & Antonio Beato, John Thompson, etc, erau ceva aparte pentru un public conștient și resemnat de faptul că sunt realități pe care nu le poate vedea pe alte căi.

Acum informația circulă liber şi din abundență, astfel încât publicul nu se mai mulțumește cu imagini (fals) documentare, prezentând adesea în modalități cât se poate de neinspirate, personalizate și neatractive, realități banale din locurile unde au șansa (irosită...) să ajungă și ratează în mod pueril posibilitatea unor imagini spectaculoase și de bună calitate, pe măsura generozității realităților, tradițiilor, specificului local, modului de viață, peisajului, arhitecturii și culturii întâlnite.

Cum pot fi calificată multitudinea de imagini reprezentând oameni ce se uită spre cameră, zâmbind (sau nu…) la comandă,  la un simplu semn, la invitația „Look at me!!” sau în schimbul unui pachet de țigări??!! Sau copii manifestându-se fals-spontan în schimbul unor bomboane??!!

Apar, de asemenea multe imagini reprezentând localnici făcând cele mai banale munci (de regulă „artizanale” și cât mai rudimentare cu putință…), la comandă, mizându-se pe ochii lor alungiți sau spre culoarea mai închisă a pielii pentru a da impresia de „inedit”, de „original”, „de interesant”, de „ce n-ați mai văzut!!”. Iar dacă scena se petrece într-un cadru mizer, promiscuu, șansa „ineditului exotic” va crește substanțial!! Sunt situații, desigur, în care în asemenea locuri/situații se pot realiza imagini deosebite și, desigur se găsesc și din acestea, în multitudinea de banalități. Dar cum va reacționa privitorul în fața unei imagini a unui asiatic/african făcând ceva, indiferent ce, fotografiat cu râşcâitorile jegoase în prim-plan??!!

Mănăstirile budiste sunt un adevărat „magnet” (cu câte o imagine bună, pe alocuri…), foarte multe scene cu copii asiatici care sar în apă (probabil, la comanda fotografului…), multe scene din deșert (unele bune… „pe bune”, unele „bune” doar prin faptul ca autorul a ajuns și el în deșert, conform a ceea ce pare a fi devenit o „modă”…), negri africani țopăind şi agitând prin vazduh ustesile felurite (și cam atât...), multe „topless”-uri de babe vietnameze „piele & os” (respingătoare chiar și în imagini uneori bine realizate…), rânjete de guri știrbe (brrrr!!!!... calitatea imaginii fiind invers proporțională cu dinții rămaşi…), etc.

Exista o adevărată „viitură” de imagini cu scene piscicole extrem-orientale (unele dintre ele remarcabile!!), fenomen despre care un reprezentant de „top” din FIAP îmi spunea că există deja „pescari” prin zonă, care sunt plătiți pentru realizarea scenelor… „autentice”.

Dar să revin la motivul mizeriei și a promiscuității, pe cât de adesea, pe atât de fals asociate cu specificul afro-asiatic. Apar foarte multe portrete de copii care, de dragul „autenticității”, „spontaneității”, „exotismului”, „specificul local” prost înțelese, sunt fotografiați cât mai jegoși cu putință și, NEAPĂRAT (!!!) cu muci (pe) la nas!!! „Detaliu exotic” ce pare a fi „scos la iveală” la cerere, pentru vreo doua bomboane în plus... De aici și până la imagini cu copii făcându-și nevoile (ca să mă exprim eufemistic… şi să nu zic „căcându-se” că nu-i frumos...), nu mai e decât un pas!! Va fi el făcut??!!

Imaginile cu care ilustrez aceste gânduri sunt selectate (cu vreo două-trei excepții…) de la UN SINGUR SALON DE… mda… să-i zicem… ARTĂ FOTOGRAFICĂ!!