Sagrada Familia

Sagrada Familia!! Un nume asociat, deopotrivă, cu originalul, revoluționarul dar și genialul architect-artist Antonio Gaudi dar și cu Barcelona. O catedrală atipică ce nu poate să nu te pună pe gânduri asupra concepțiilor arhitectului și asupra finanțatorilor vremii, care și-au putut imagina că mult-prea-conservatoarele autorități ecleziastice catolice de atunci, vor aproba un proiect atât de straniu și neobișnuit, la acea vreme. Dar au facut-o și, în 1882, construcția ei începe!!

Fatidcul an 1926 când arhitectul moare în mod stupid, marchiaza sistarea construcției și continuarea ei sub altă conducere, dar spre direcții ambigui, având în vedere că nu s-au găsit, în totalitate, planurile originale ale lui Gaudi.

Pe durata Războiului Civil Spaniol (1936-1936), construcția este din nou sistată, ba mai rău, o parte din ceea ce fusese construit e distrus, iar toate lucrările de restaurare și/sau continuare a construcției, conduc spre amestecul de stiluri, materiale și variante constructive ce ni se înfățișază azi!!

Părerile despre Sagrada Familia sunt împărțite, mergând de la admirația firească pentru originalitatea și măreția clădirii, până la păreri total negative!! George Orwell (cu ale cărui idei nu sunt de acord, nici după ce i-am citit “capodopera” numită “1984”, am văzut două filme inspirate de ea, precum și “cartoon”-ul subtil, vezi Doamne, “Ferma animalelor”) o califică drept “una dintre cele mai hidoase clădiri din lume”, exprimându-și chiar și regretul că anarhiștii din timpul razboiului civil nu au aruncat-o în aer când aveau ocazia. Mai sunt asemenea opinii cu care, desigur, nu sunt de acord!!

Ajungând în mirifica Barcelona, am dorit, bineînțeles, să o vizitez, pe baza unui bilet obținut pe internet. M-a frapat, dintru început, aspectul construcției, unde adăugirile din beton și alte materiale, de dată mai recentă, contrastau cu nuanța pietrei folosită de la începutul construcției. Mă îngrozea să constat cât mai e de dus până la capăt. Este înconjurată de un veșnic șantier și flancată de macarale uriașe ce-și rotesc brațele pe deasupra ei, lucrând sau prefăcându-se a lucra, într-o activitate de ar trebui să ducă, ipotetic, până în 2026, le terminarea construcției/restaurării catedralei.

Desigur, am fost impresionat de amplarea și măreția ei, fără a-mi putea ascunde regretul că nu a putut fi terminată pe durata vieții lui Gaudi sau după moartea sa, în baza risipitelor planurilor originale.

După ce am vizitat-o, am revenit pentru a realiza aceste fotografii și a-mi contura prezentele gânduri. De câte ori încercam să realizez o imagine, trebuia să mă înarmez cu răbdare, așteptând să treacă prin fața mea rânduri întregi de scăfârlii japoneze, de care nu scapi pe oriunde te-ai afla!! De multe ori aveam impresia că nu mă aflu în Barcelona ci în Barcelokohama sau Barceloshima...

Mă gândeam la faptul că Sagrada Familia este vizitată de zeci de mii de turiști zilnic, numarul acestora ridicându-se la 2,5 milioane anual!! Dacă socotim că fiecare dintre aceștia plătește între 15-20 de euro, încasările întrec orice închipuire!! Dar oare, e în interesul cuiva, ca obiectivul să fie terminat vreodată??!! Din sumele colosale încasate trăiesc, bine-merçi, o armată de paznici și feluriți slujbași aflați permanent cu ochii pe tine, își trag partea municipalitatea barceloneză cu veleități de autonomii catalane, statul spaniol și mai au (încă) de lucru trudnicii implicați în munca de construcție-restaurare. Mană cerească, nu alta!! E vorba de o catedrală, nu-i așa??!!

La acestea se adaugă “puzderia” de vânzători mai mult sau mai puțin ambulanți (majoritatea asiatici…) de suveniruri și de fleacuri felurite…

În jurul ei e o vânzoleală de nedescris. Turiștii vin în valuri, privesc, și-o bifează în lista obiectivelor turistice de prim rang vizitate, o “mitraliază” frenetic cu camerele digitale și, tot mai mult, mai nou, cu telefoanele mobile și pleacă, unii dintre ei propunîndu-și să revină dupa terminarea construcției/restaurării!! Iar dacă acestea vor fi terminate vreodată, va rezulta ceva mult diferit de viziunea lui Gaudi. Oricum, el nu va avea ocazia s-o vadă, să-și pună mâinile-n cap și să moară la loc!!

Mi se părea un sacrilelegiu compozițional și o abatere de la esența lucrurilor a fotografia Sagrada Familia fără macaralele atât de bine și firesc încadrate în decor!! Fără macarale, schele și drapaje de șantier, iși va pierde din specific…

Nu cred că e în interesul cuiva ca Sagrada Familia să fie terminată vreodată!! Ea își realizează menirea turistică și comercială în mod ideal, în starea actuală!! La posibilitățile, dotările și tehnologiile moderne,  precum și la încasările greu de imaginat (mai ales că cei ce o administreaza pot oricând sa mărească prețul biletelor de intrare, fără să dea cuiva socoteala și fără teama de-a diminua afluxul de vizitatori), terminarea ei nu ar trebuie să constutuie o problema!! Problema e însă, alta…

Dinăuntru am putut admira mirificele vitralii în stil gaudian, râcâit fiind, permanent, de “viermele îndoielii” asupra originalității lor. Mă uitam la geamurile de la nivelele superioare, din sticlă banală, așteptându-și, docile, “vitralizarea”, pre imaginația designerilor contemporani.

Odată terminată, prețurile actuale, mari, ale biletelor de intrare nu se vor mai justifica. Asta nu înseamna că ele vor fi, neapărat micșorate, dacă nu vor fi, chiar mărite… Bunăoară, pentru vizitarea (parțială) a Casei Batlló sau a Casei Milà (La Pedrera), trebuie să te “scuturi” de 29 Euro!! De multe ori am constatat că plătesc biletul de intrare la un obiectiv turistic pentru a afla și ce NU pot să văd!! Am trecut prin asta și în Bercelona…

Ma bucur că am văzut Sagrada Familia și nu cred s-o mai revăd vreodată!! Nu că nu aș dori s-o văd finalizată, dar mi-au rămas atât de multe de văzut în acest rest de viață, încât mă îngrozesc la cât de puține voi mai vedea. Dar admitația în fața ei, s-a combinat și cu un gust ușor… dulce-amărui!!

Tentaţia fentei

Din ciclul: "De prin jurii adunate"

"Tentaţie fentei" sau cum ar putea fi "umflate" punctajele de la saloanele de artă fotografică

Am avut ocazia sa jurizez, în ultimii ani, mai multe colecții de fotografii primite la felurite saloane  de artă fotografică, colecții ajungând până la 10-12000 de fotografii, împărțite pe mai multe secțiuni.

Recent, am jurizat o colecție de cca. 6000 și una de peste 3000 de fotografi

Am tot amânat să-mi exprim aceste opinii la finalul unor jurizări anterioare deși, vorba aia, mă cam “rodea” un anumit gen de revoltă și mă cam “mânca limba”…

Trebuie să încep prin a recunoaște că nivelul de ansamblu al colecțiilor finale selectate (ilustrate în cataloage adesea de-o calitate ireproșabilă, atunci când organizatorii nu optează pentru varianta lipsită de fair-play, varianta “economică” a cataloagelor pe CV…) este într-o continuă și evidentă ascensiune. Nu mă voi referi la contribuția din ce în ce mai decisivă a tehnicii complexe și scumpe sau a procesărilor sofisticate care, adesea, produc imagini spectaculoase dar destul de îndepărtate de spiritual fotografiei.

Saloanele de artă fotografică dau posibilitatea pasionaților de fotografie, amatori și/sau profesioniști să participle la competiții al căror nivel în creștere devine o permanentă provocare spre auto-perfecționare, spre găsirea de noi idei, surse de inspiraie, modalități de abordare/exprimare, viziuni inedite, propuneri compoziționale, etc. Rezultatele obținute la acestea nu aduc beneficii material (cu excepția unor rarisime cazuri) ci, pe langa satisfacția firescă, lesne de înțeles, aduc punctaje care sunt luate în calcul la acordarea unor distincții ale federațiilor de fotografie internationale, continentale, zonale sau naționale. Știu din îndelungata mea implicare în aceasta lume pe care o găsesc fascinantă, că satisfacțiile sunt mari, chiar dacă neînțelese de mulți.

Faptul ca satisfacțiile sunt mari rezultă și din modalitățile prin care foarte mulți participanți încearcă, prin felurite “tertipuri” să fenteze, să-și mărească numarul de acceptări prin cele mai diverse și fanteziste mijloace. Mi-a fost dat să văd fotografii color prezentate la secțiunea respectivă, convertită (desaturată) apoi la alb negru, cu eventuale mici modificări cum ar fi o schimbare a poziției modelului sau a fotografului, imagini similare (vizibil ale aceluiași autor) prezentate bunăoara, inițial, la color și apoi la toate celelalte secțiunile unde se potrivea mai mult sau mai puțin: natură, calatorie, reportaj, fotografie stradală sau la unele tematici special ale unor saloane.

Poate că mi se va replica faptul că e treaba juriului să depisteze și să “filtreze” asemenea atitudini complet lipsite de fair-play. Ar putea fi așa dacă activitatea juriilor s-ar derula la locul de organizare a saloanelor unde ar fi de față toți membrii alaturi de reprezentanții organizatorilor. Actualmente, jurizările se fac, preponderant, online și adesea sunt de jurizat de ordinal miilor de fotografii. Mi-a fost dat să jurizez și saloane cu peste 10000 de imagini!!

O asemenea activitate este obositoare și se derulează pe mai multe zile (funcție de termenele date de organizatori). Sunt de jurizat, adesea, peste o mie de lucrări per secțiune. În aceasta situație, chiar dacă se observă o lucrare identical sau foarte asemănătoare cu vreuna văzută anterior, la altă secțiune, este foarte dificil de derulat mii de fotografii pentru a depista aceste practici, să le numesc doar… discutabile!!

Munca organizatorilor este şi ea grea, fiind necesare mari eforturi pentru mediatizarea salonului, având de gestionat un mare număr de fotografii, fiind necesară sistematizare şi organizare a lucrarilor venite de la sute de autori, pe mai multe secţiuni în noile sisteme/programe de jurizare online si, peste toate, eforturile de-a obţine sponsorizările atât de necesare. Şi nu am enumerate toate problemele pe care le comportă organizarea unui astfel de eveniment.

Tendința actuală a saloanelor de artă fotografică este de-a avea mai multe secțiuni/diviziuni, care sunt, de regulă:

1.                  Color

2.                  Monocrom

3.                  Fotojurnalism

4.                  Călătorie

5.                  Natură,

la care se adaugă teme special, cum ar fi:

6.                  Animale

7.                  Peisaj

8.                  Femeia

9.                  Nud

10.              Viață (sub denumitea cam ambiguă de “Life”)

11.              Oameni (“People”)

12.              Sport

13.              Child

14.              Viață citadină (“City Life” sau “Street Life”)

și multe altele, funcție de opțiunile organizatorilor, existând saloane chiar cu până la 12 secțiuni.

O primă concluzie cu ocazia multiplelor jurii din care am făcut parte este aceea că, din dorința unor rezultate cât mai bune materializate prin multe acceptări și premii, mulți participant, fie realmente nu știu, fie se fac a nu ști deosebirea dintre aceste categorii, secțiuni sau genuri fotografice. La secțiunile “Color” și “Monocrom” abundă imagini care, în modul cel mai clar și firesc, s-ar încadra la celelate secțiuni ale salonului. Și nu mă refer neapărat la imagini ale caror încadrare ar putea fi mai dificilă ci, bunăoară, la imagini reprezentânt animale, plante, peisaje fără niciun element al prezenței umane sau alte subiecte (fac precizarea că nu pun în discuție calitatea bună a unora dintre aceste imagini):

Secțiunile de reportaj sau călătorie abundă, de asemenea, de astfel de imagini, dar voi reveni asupra confuziilor dintre fotografia de călătorie/reportaj şi fotografia de natură sau peisaj

Confuzii se fac, de asemenea, între categoriile ”Jurnalism/Photojournalism”și “Călătorie/Photo Travel” limitele dintre acestea fiind, adesea, dificil de conturat. De asemenea, bunăoară, imaginile din sport pot fi încadrate la reportaj dar poate, mai puțin, în cazul acelor saloane care au o secțiune distinctă pe aceasta temă. Dificultățile de încadrare într-o temă sau alta a unor imagini poate deveni o scuză pentru mulți artiști fotografi, mai ales în cadrul saloanelor cu un număr mai redus de secțiuni specifice dar, totuși, participanții ar trebui să citească precizările din regulamentele de participare (”Entry Rules”), pe care organizatorii le includ, tocmai pentru evitatea confuziilor.

Există însă, din păcate, situații în care motivația (sau, mai degrabă, pretextul…) neînțelegerii nu poate fi luată în considerație.

Iată  imagini monocrom-sadea, trimise la un salon internaţional, la secțiunea… color:

Este greu de înţeles un asemenea gen de… ”daltonism” fotografic…

Se întâlnesc, de asemenea, situații în care o imagine diferă foarte puțin de alta sau mai multe imagini ce diferă foarte puţin între ele, dar sunt trimise ca imagini distincte la o secţiune sau la secţiuni diferite.

Exemplul 1:

Exemplul 2:

Exemplul 3

Exemplul 4

Exemplul 5

Exemplul 6

Exemplul 7

Exemplul 8

Există însă și situații când participanții nici nu se ostenesc măcar să modifice imaginile ci le trimit de două ori, la aceeași secține, sub denumiri diferite, doar-doar vor fenta sau, eventual, îndupleca juriul. În exemplul de mai jos, această imagine este trimisă la un salon international, la secțiunea ”Monochrom”, sub două denumiri diferite: ”Old America” și ”Woman in the Factory” (aşa e americanii ăştia, insistenţi…):

Acestă imagine apare, de asemenea, de două ori, la aceeaşi sectiune, a aceluiaşi salon. Probabil ca autorul a avut impresia că privitorului/juriului îi va fi mai greu de ”descifrat” gestul poliţistei, astfel că a considerat necesar să-i mai dea o… şansă:

Cu alte ocazii, o imagine color este desaturată, cu sau fără unele infime modificări aşa, ”de ochii lumii”, și trimisă la secțiunea ”Color” apoi la alta (în cazul de faţă, ”Monocrom”):

Dacă în aceste două imagini gestul femeii diferă, chiar dacă îngheţata are (probabil…) acelaşi gust, ce ne facem cu situaţii în care imagini identice devin, printr-o simplă desaturare cu sau fără infime modificări, imagini… ”diferite” şi, în consecinţă, participante la secţiuni diferite, ”Color” şi ”Monocrom” ale aceluiaşi salon:

Există și imagini cu subiecte identice, cu parcursuri și mai ”triumfale” prin (cvasi)totalitatea secțiunilor unui salon, precum simpatica broască țestoasă din cele ce urmează, cu două apariții la ”Color”, două la ”Monocrom”, doar una (!!!) la ”Natură” (unde i-ar cam fi locul…) și două la ”Călătorie/Travel” (unde nu prea i-ar fi locul…

Și, că tot veni vorba de broaște țestoase, exista unii și cu anumite, să le zicem… obsesii, legate de ceea ce înseamnă ”fotografia de natură” (deh, și asta ține de natură…), trimiţând imagini cu care cred că fac juriile să ”cadă pe spate” (ba chiar, de ce nu, să se excite nițel…):

De multe ori mă întreb dacă nu au şi bietele animale intimitatea lor, care ar trebui respectată…

(Va urma…)