Clichy –
Artera Muzelor Profane
Recomand celor care vor avea ocazia să-mi
citească aceste gânduri s-o facă pe acordurile acestui cânticel duios: https://www.youtube.com/watch?v=RQa7SvVCdZk Se potriveşte!!
Ideea titlului pentru acest proiect-reportaj
mi-a venit de la exprimare foarte originală a lui Caragiale din crâncena lui
nuvelă "Păcat…". E vorba de momentul când eroul principal al nuvelei,
popa Niță intră în "cafeneaua din colț, unde <<Cântă fetele
teatru>>", denumită, mai apoi, "localul muzelor profane".
Încerc
să-mi imaginez un asemenea "așezământ"
undeva prin 1892, când a fost publicata nuvela lui Caragiale, într-o suburbie
sordidă de București, cu atmosfera pe care putea s-o ofere, și cu
"fetele" ce prestau felurite servicii de divertisment și agreement
(într-o paletă mai mult sau mai puțin extinsă…), unui public pe măsură. Dar
cum, Bucureștiului i se mai spune și "Micul Paris" (câñe să fiu dacă
știu de ce…), toate aceste aceste localuri nu puteau fi decât mai mici, mai
neînsemnate, mai sărăcăcioase, mai lipsite de fast și strălucire!! Cel puțin eu
cam așa mi le imaginez…
În aceeași vreme, în marele, adevăratul,
strălucitorul PARIS (de ce nu i s-o fi spus, de dragul reciprocității,
"Marele București"??!!), totul se derula la altă scară!! În 1889 Charles Zidler și Joseph Oller pun bazele vestitului
cabaret Moulin Rouge, în prima sa formă, ca un maxim, ca o încununare, ca un "nec plus ultra", ca o
cireașă pe tortul unor tradiții pre-existente ale erotic-show-ului!!
Pe
Boulevard de Clichy, pentru unii, cea mai importantă arteră a Parisului,
situate la doi pași de Montmartre și la umbra vestitului simbol al Parisului, Basilique
du Sacré-Cœur, se îngemănează două dintre cele mai mari industrii ale momentului:
cea a turismului și cea… să-i spunem mai eufemistic… a divertismentului. Pentru
mulți turiști sau localnici, este cel mai faimos, cel mai atractiv și cel mai
frecventat bulevard parizian, exercitând un fel de "magnetism" la care mulți nu-i rezistă
dar la atracțiile şi ofertele căruia te poți raporta funcție de posibilitățile
financiare. Și asta nu doar datorită vestitului Moulin
Rouge ci și pentru alte atracții similare, chiar dacă mai puțin vestite, ce se
succed pe ambele părți, alternând cu Sex Shopurile de găsit din abundență!!
Poate că mulți califică acest bulevard cu ale sale oferte și atracții
drept un loc al desfrâului, al pierzaniei, al păcatului, al urâciunii, al
dezmățului, al depravării!! Vaaaaiiii, tuuuuu, câte cuvinte de revoltă, de
dezaprobare, de condamnare (ca să nu zic de "mânie proletară") și sunt doar cele ce mi-au trecut prin minte
la repezeală!! Or fi ele, oare, justificate, mă întreb eu retoric ??!! Dar
oare nu ar trebui să-l credem pe Terentius când spune: "Homo sum,
nihil humani a me allienum puto" adică binecunoscutul dicton "Sunt om și nimic din ceea ce este
omenesc nu mi-e străin"??!!
E o spusă cu care e de acord și Nichita Stănescu atunci când afirmă într-una
dintre poeziile sale: "Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin".
Atracția dintre bărbat și femeie ține de
legile firii umane. Oare Creatorul (sau Natura) care a(u) rânduit acest fapt de
netăgăduit, și toate cele ce conduc spre acesta, o fi străin(ă) de această
realitate??!! E ceva ce le-a scăpat și a rămas la voia întâmplării??!!
Unul dintre lucrurile care deosebesc omul de
animale este acela că, spre deosebire de ultimele, care se limitează, în
împerecherea lor, strict la funcția instinctual-reproductivă (cel puțin eu așa
știu…), oamenii conștientizează, spiritualizeată, idealizează, UMANIZEAZĂ (*),
relația bărbat-femeie (să nu simplific la extrem idea prin sintagma reductivă "SEX"…),
devenind un element firesc de socializare, de fantezie, de relație tipic umană,
aş spune CEA MAI PROFUNDĂ (!!!), indiferent de motivații sau substrat.
Oare de ce omul nu a rămas, prin rândulala şi
voia Creatorului (Divinitate sau Natură) la limita, pe cât de prozaică, pe atât
de pragmatică, a reproducerii şi perpetuării specie şi a "alunecat" (mi-o
fi oare îngăduit să spun "EVOLUAT" fără să îi deranjez pe promotorii
anumitor precepte mai mult sau mai puţin… doctrinar-confesional-morale…??!!)
înspre cele enumerate de mine mai sus (*), mai precis spre a da "frâu
liber" fascinantei, inefabilei şi irezistibilei atracţii înspre/dinspre
sexul opus??!! Atracţie manifestată nu doar în anumite perioade bine
determinate ale anului, funcţie de specie ci cam… mereu…
Am ieșit seara pe Boulevard de Clichy pentru
că era momentul ideal pentru a-i "prinde" pulsul dimpreună cu momentul
adevăratei fascinații, a animației molipsitoare, a feeriei de lumini, a
vitrinelor luminate!! Pe la diferitele cabarete te abordau amploaiații
acestora, îndemnându-te să dai un ban (mă rog, ceva mai substanțial, funcție de
ofertă…), pentru a te cufunda, nu pentru prea mult timp, în lumea "muzelor
profane" ce "cântă teatru" (vorba lui Nea Iancu), joacă "can-canu"
(vorba Coanei Chitița) și îți încânta privirea arătându-ți una-alta, funcție de
ceea ce-i cuprins în biletul plătit… Prețul biletelor îmi anulau o eventuală
dorință/curiozitate de-a intra în vreun asemenea așezământ.
Era însă gratuită (dar și mai anostă şi
limitată în… oferte…) contemplarea vitrinelor sex-shopurilor, care, având în
vedere unde se găseau, nu erau obligate să funcționeze cu storurile trase ca
prin anumite zone mai… pudibonde. Să nu uităm unde se găseau…
Desigur, pentru mine nu privitul acestora era
scopul în sine, cât niște imagini care să descrie atmosfera și amprenta locului
şi ecoul lor asupra mea. Vitrinele erau adevărate diorame cu manechine în
mărime naturală (și cu felurite alte… chestii anexe) și cu iluminări diverse,
adesea mai bune decât mi le-aș fi aşezat eu însumi. Erau
aranjamente, oferite mie de-a gata, la care nu aveam acces decât din stradă și
provocarea consta în a găsi unghiuri adecvate de fotografiere.
E greu de descries multitudinea de propuneri
de lenjerii de corp "fashion", cu un efect de seducție indiscutabil,
chiar și doar pe manechine din plastic, frumos proporţionate şi colorate, atât
de aparent-naturale de te miri că nu mişcă şi nu vorbesc (sau şoptesc…).
E greu de definit ce e/nu e artă şi
dezbaterile pe acest subiect nu cred să se oprească vreodată, prin aceasta
realitate câştigând ARTA însăşi!! În vitrinele de pe Clichy ni se ofera o reală
şi INDISCUTABILĂ artă a eroticului, a seducţiei, bine gândită şi având
propriile reguli. Îmi aduc aminte de polemica "artă pentru artă"
versus "artă cu tendință" despre care învățasem câte ceva la școală
și pot afirma că ce am văzut în vitrinele de pe Clichy e, în mod clar, artă cu
o tendință bine definită!!
Deh, mă întreb eu, oare chiar atât de
condamnabil e un fapt, un fenomen, o realitate atât de răspandită și cu un
asemena impact??!! Odată intrat, chiar şi sub forma unei scurte incursiuni, în aceasta
lume, poate că mulţi dintre noi ar trebui să ne supunem unei introspecţii
sincere (atat de sinceră cât putem fi faţă noi înşine…) şi, lasând la o parte
ipocrizia ce zace în fiecare dintre noi, să recunoaştem sincer că NE PLACE!!! A accepta, a condamna, a respinge, depinde de
vremuri, de prejudecăți, de vârstă, de religie. Iar dacă am ajuns la religie,
creștinismul e cel mai aprig dușman al tot ce e legat de acest domeniu al
eroticului de orice fel. Nu ma pot pronunța dacă are dreptate sau nu dar se pare
că în Rai e cam pustiu iar in Iad e mare aglomerație!!
Dacă ați ascultat piesa pe care v-o sugeram
la începutul acestor rânduri, v-o recomand la final, pe aceasta:
https://www.youtube.com/watch?v=SgByKMNettQ
Și nu pot să nu vă recomand să vedeți acest
film!! Merită…
