Istiklal

Am fost de mai multe ori la Istanbul şi trebuie să recunosc că e un oraş fascinant, un megalopolis pulsând de viaţă trepidantă, ce zumzăie, ce freamătă, ce persistă de secole pe malurile a două continente. Un oraş ce nu cunoaşte deosebirea între noapte şi zi, unde se întâmplă mereu ceva, un oraş în care se adună toate mărfurile din lume, ca şi cei ce vin de pretutindeni să le caute, să le dobândeasca la preţiri negociate, amestecându-şi vorbele felurite, straiele, obiceiurile şi banii cei mai feluriţi.

Un oraş al unui neîntrerupt vaier de voci, claxoane, vorbe, râsete, strigăte, accelerări de motoare, punctuate la momente bine stabilite de strigătul muezinilor la megafoane, care pornesc la intervale de minute, din pădurea de minarete, reverberând peste clădiri, străzi, oameni, maşini, ca un memento al locului unde te afli, într-o placută incursiune ce nu doreşti să se termine în grabă tu, musafirule venit de cine ştie unde!! Tu musafirule care, când vii dintr-o lume mult mai diferită ca tradiţie, religie şi cultură, de cea a Istanbulului atât de turcesc, te laşi cuprins fără rezerve, de farmecul inefabil al locului!!

Istanbul înseamnă islam relativ moderat, raţional, potolit, aflat într-o incredibilă şi surprinzătoare simbioza cu influenţele europene. Vei vedea femei cu chipul acoperit plimbându-se pe străzi alaturi de tinere sexy, în pantaloni mulaţi pe trup sau purtand fustiţe mini. Două extreme ce îşi găsesc împăcarea în superbul, în unicul, în inegalabilul Istanbul!!

Eram şi eu musafirul fascinat în noiembrie 1999. Aveam prima mea expoziţie personală în afara României, datorata inegalabilului mei prieten turc, Altan Emin.

Am avut vernisajul de neuitat în Muzeul Presei aflat la o aruncătura de băţ de monumentala Moschee Albastră. Apoi, am fost invitaţi (eram cu soţia mea), la o cină prietenească, într-o locaţie pe care nu am identificat-o în acel moment, deoarece am fost duşi de ei cu maşinile lor.

Dupa cina delicioasă, sublim de turcească, încheiată pe la orele 24.00, hotelul meu aflându-se la doi paşi, am fost invitaţi de prietenii turci să megem pe jos. Dupa câţiva paşi, ne-am trezit pe o arteră nu foarte largă dar plină de lume ce se plimba într-o vânzoleală frenetică, pe fundalul unui permanent zumzet şi rumoare de paşi, râsete şi voci. Repet, era după orele 24.00…

I-am întrebat pe prietenii turci dacă se încheiase pe undeva vreun miting, demonstraţie sau meci de fotbal de unde se întorcea acel puhoi de lume!!

Au râs copios şi mi-au răspuns: “Nuuuu, păi eşti în Beyoglu, pe strada Istiklal, zona vieţii de noapte a Istanbulului”.

Am revenit pe Istiklal atunci şi în celelate ocazii cand am ajuns în Istanbul, un oraş ce-mi devenea, de fiecare data, mai apropiat, mai prietenos, mai familiar. Un oraş ce nu conteneşte să mă atragă irezistibil!!

Beyoglu este un cartier imens al Istanbulului, situate dincolo de Cornul de Aur, dezvoltat mult după cucerirea turcească din 1453.

Istiklal e artera lui principală unde e greu de imaginat şuvoiul de lume ce se plimbă la orice oră, până seara târziu. Sunt momente în care, indiferent de ce parte a şuvoiului te-ai afla, trebuie să-ţi faci loc!! Un loc flancat de magazine, restaurante, cofetării, baruri, cluburi, librării, galerii de artă. Un loc în care ai impresia că toata populaţia Istanbulului, are treabă sau n-are, se adună, mai ales seara. Li se adaugă turişti veniţi de pretutindeni atraşi de acest adevărat simbol al imensei metropole turce. Căci cine a fost acolo şi nu a fost pe Istiklal, a pierdut vreme în zadar!!!

Un loc în care, odată ajuns, te contopeşti într-o adevărată mişcare browniană de oameni, o baie de mulţime, de suflete, pe care o simţi tonică, stimulatoare, efervescentă. Îi simţi realmentele efecte curative, simţi parcă un efect de socializare cu sutele de oameni ce se perindă înspre şi dinspre tine.

Pe Istiklal e cald oricât de frig ar fi afară!!

M-am simţit, de fiecare dată atras şi fascinat de acest loc unic.

Am aflat recent de atentatul terorist ce a avut loc acolo. Poate, mai mult ca oricând, mi-am pus întrebarea cum pot exista vieţuitoare degenerate (NU SUNT OAMENI!!!), înstare de o asemenea monstruozitate. Au dorit să atace Istanbului în inima sa!!!

Sper că nu au reuşit şi că Istiklal va rezista, va supravieţui!!

Istiklal îi va sfida, alături de măreţul ISTANBUL!!!

Am avut, anul trecut o nouă expoziţie personală la sediul federaţiei turce de fotografie, IFSAK, aflată pe o stradă ramificată din Istiklal. Le multzumesc admirabilelor prietene Luset Macoro şi Serpil Arda cărora le-am daruit ii româneshti pe care le-au purtat la vernisaj!! Locuiam la un hotel aflat la câteva minute de vestita arteră, astfel că mi-am oferit plăcerea unor  adevărate “cure de Istiklal”, pe durata a celor cinci zile ale sejurului.

Fotografiile alăturate au fost făcute atunci!!!

Ele sunt protestul meu împotriva monstruozitătii extreme a unor viermi cu chip de om!!

Iar dacă MÂINE, aş putea ajunge acolo, m-aş plimba, ca altădată şi nu m-aş gândi la riscuri.

Nu voi zice, în virtutea unui spirit de turmă de sorginte europeana “Je suis Istiklal”. MĂ VOI PLIMBA PE FASCINANTUL ISTIKLAL!! Şi cam atât…

Iar cine merge la Istanbul, trebuie să ajungă acolo!!!

Veniţi pe Istiklal!!!

Exodul lui Allah

Europa este cel mai mizerabil continent al acestei planete!! Un continent care a propaşit din imensul jaf al altor teritorii şi populaţii, prin crimele cele mai oribile şi inimaginabile, programate şi, adesea, “industrializate” “modernizate” sau “tehnologizate”.

Din actualul teritoriu al Europei a pornit întru cotropiri “fără număr” un macedo-grec nemernic, pre nume Alexandru, numit încă cu obstinaţie şi nemeritat, “cel Mare”, care a ajuns (nepoftit de nimeni) până-n India şi norocul planetei a fost că dete colţu‘ la timp, adică pe la 30 de primăveri însângerate…

(Pre)europeni au fost şi romanii, care au distrus pe oricine şi orice le-a ieşit în cale, pentru a-şi îmbogăţi patricienii şi a-şi distra plebeii cu lupte de gladiatori.

(Est)european a fost şi Imperiul Bizantin cu mărirea-i prin jafuri, cotropiri şi sânge, şi binecunoscuta-i decădere.

Europeni sadea (mai dinspre Apus, de data asta…) au fost şi cruciaţii care au bătut de nebuni colburile Europei şi Asiei, în căutare de măriri fals-iluzorii şi îmbogăţiri reale.

Hispano-europeni au fost şi spaniolii care prin binecunoscuta lor “Reconquista” (la care au contribuit si mai esticii franco-europeni…) au distrus civilizaţia maură, mult superioară oribilului Ev Mediu euro-spaniol, cu care au înlocuit-o!!

Sublim şi mirific de “europeană” a fost şi Inchiziţia, cu alaiul ei de crime, teroare şi torturi, toate în numele unei religii a iubirii aproapelui şi iertării şi a toleranţei, devenită, mai tărziu, “Marfa de export”.

“Europene” pâna la fascinaţie au fost războaiele purtate pe te miri ce, peste tot şi în orice moment, pe teritoriul mizer a aceea ce începea să se contureze ca “Batrânul continent”.

Dar sa facem o “haltă” în perioada 1453 (căderea Constantinopolelui) şi 1492 (“descoperirea” Americii de “temerarul” şi “vizionarul” Cristofor Columb, cel care văzându-se în imposibilitatea de a-i oferi regelui Spaniei aurul promis, îi sugerează posibilele avantaje ale comerţului cu sclavi).

Era momentul până la care, în îndepărtata Asie, apăreau criminali de mare calibru, cum ar fi Gingis Han, Kublai Han sau Timur Lenk, cu hoardele lor necruţătoare. Norocul lumii a fost că imperiile lor, clădite pe multe zeci de milioane de victime şi oraşe rase de pe faţa pământului, s-au destrămat, strivite sub propria greutate.

Europenii care nu se prea “lăbărţasera” prin vecini (cu unele excepţii, cum ar fi Cruciadele), prind acum momentul de a-şi extinde tentaculele spre toate zările.

Europa începe să se dividă tot mai mult între Estul ortodox şi înapoiat şi Vest catolic, prosper, civilizat şi plin de fală. Expansiunea şi jaful înspre alte continente devine, preponderant “monopolul”… Vestului “civilizat”...

Descoperirea Americilor a fost prilej de inimaginabile crime (cu crucea într-o mână şi cu sabia în alta…) şi distrugerea ireversibilă a unor civilizaţii unice. Corăbiile spaniole pline cu aur jefuit ajungeau în Spania, atunci când nu erau “vămuite” de corsarii englezi sau scufundate de furtuni!!!

Naţiile “civilizate” vest-europene se întind, rând pe rând la “cozonac” şi spaniolii, portughezii, francezii, olandezii, belgienii, austriecii (ăştia, ce-i drept, mai “pe lânga casă”…), se răspândesc mai rău ca o molimă.

Le cad victimă rând pe rând şi teritoriu cu teritoriu, Asia, Africa, Australia şi Americile…

Toate contactele “civilizaţiei” europene cu alte CIVILIZAŢII au fost catastrofale pentru cele din urmă.

Vestul Europei începe a căpăta stralucirea ce ne fascineaza acuma, dar dimensiunile jafului şi crimelor care le stau ca temelie, sunt mai puţin cunoscute. Sau sunt, în mod voit, tainuite, ignorate, ascunse sub preş…

Civilizata Belgie, cu acea sursa de rele numită Bruxelles, l-a avut pe Leopold al doilea care, cu cei  aproape 20 de milioane congolezi ucişi, are un binemeritat loc patru în panoplia marilor criminali ai planetei!!

Dimensiunile Impriului Britanic sunt greu de estimat ca şi valorile jefuite de peste tot. Sunt doar doua exemple!!

Se iveşte pe “firmament” şi SUA, aflată, la scara timpului planetar, cam la “început”, dar vine din urma prin amploarea impactului catastrofal asupra planetei!!

Tot Europa l-a dat pe paranoicul Napoleon şi a fost, fie “leagănul” fie teatrul a două războaie mondiale!! ETC!!!

Ei bine, vine momentul, desfăşurat sub ochii noştri, a unei binemeritate şi fireşti “note de plată” dar care nu ar trebui asumată şi acceptă cu atâta uşurinţă de o generaţie care nu are nicio vină pentru cele întâmplate, decât aceea că se înfruptă în mod dezinvolt, cu sentimental greu de combătut că totul li se cuvine, din nemeritatele binefaceri ale unor imense nelegiuiri de peste ani.

Nu cunosc toate cauzele acestui aflux de afro-asiatici ce ne invadează implacabil, sub ochii noştri, ca un destin negru şi sumbru căruia nu ne putem împotrivi. America, cea care a contribuit din plin la aceasta se spală pe mâini ca Pilat din Pont si, cum nici usturoi n-a mancat şi nici gura nu-i miroase, lasă tot “business”-ul în seama Europei.

Compar fenomenul cu un fel de “osmoza” socială, ca un feed-back al oropsiţilor planetei înspre o lume a bunăstării, odinioara furată şi/sau interzisă lor. O lume care are prea mult din ceea ce ei consideră, în bună măsură şi pe bună dreptate, că li se cuvine, că li s-a luat cu japca, vreme de secole!!

Ei vor, pe undeva, o nouă împărţire a valorilor materiale.

Ei bine, eu trăiesc în acea parte a Europei care nu a avut parte de nimic din ceea ce aceste valuri de deznădăjduiţi revendică. Eu trăiesc într-un ţinut de la care nu au ce solicita să le fie restituit, un ţinut care NU le datorează nimic, un ţinut care a fost mult mai aproape de condiţia de care se refugiază ei, acum, decât pot ei înţelege!!! Nu pot accepta dorinţa lor de-a veni alături de mine, la nişte probleme şi aşa mari şi, adesea, insurmontabile. Nu am motive să-i accept, să-i înţeleg!!! Nu mă simt obligat să le fac parte din puţinul meu!!

Trecând peste aceste considerente, ajungem la conflictul dintre tradiţii, obiceiuri, religie, mentalităţi, care vor duce la efecte de catastrofale. Trecând însă şi peste astea, sunt interesele oculte, mizerabile, ascunse, de nimeni ştiute, infinit mai periculoase!! Ceea ce se spune despre pericolul terorist sau a islamizarii forţate, nu sunt deloc exagerări!!! Şi o spun eu, un admirator al culturii şi civilizaţiei islamice… la ea acasă!!!

Expoziţia mea prezintă câte ceva din ceea ce mi-a fost dat să văd la graniţa ungaro-sârba, anul trecut. Nu sunt în măsură să afirm că am înţeles ce am văzut, că am înţeles, pe deplin, ce se întamplă!!!

Am văzut ceva oribil, ceva alarmant, ceva ingrozitor, ceva cumplit, ceva ce m-a pus pe ganduri. Veţi vedea şi unele imagini cu o uşoara tentă duioasă (femei, copii, vârsnici). A nu se înţelege că mi s-a muiat inima… Totul e ceva ce îmi doresc să rămâna cât mai departe de mine, de lumea în care trăiesc (şi consider că îmi aparţine cât de cât…), de modul meu de viaţă, de familia mea!! Am vrut doar să prezint o secvenţă ale acestui fenomen. Vreau ca această experienţă fotografică, ce a condus la acesata expoziţie, să fie singura mea “întâlnire de gradul trei” cu protagoniştii acestui “EXOD AL LUI ALLAH”.

Închei prin a spune cu NU aparţin acelei EUROPE oribile care dirijeaza acest flagel (dimpreună cu America)!!!

EUROPĂ, te urăsc!!! Nu sunt un EUROPEAN!!! EU SUNT UN BALCANIC şi mă mândresc cu asta!!
Iar dacă a fi împotriva acestei invazii programate, înseamna a fi rasist şi xenofob, ei bine, DA, SUNT RASIST ŞI XENOFOB!!!