joi, 27 ianuarie 2011

Halloween & Valentine's Day


Tot aud de pseudo-sarbatorile/evenimentele numite "Valentine's Day" sau "Halloween". Ajung la varsta asta (58 de ani, multzi inainte, multzumesc...) ca sa aflu ca acel obiect din cucurbata golita de semnintze shi cioplita ca shi chip uman, cu lumanarea inauntru, este nici mai mult nici mai putzin o traditzie de sorginte scotziana adoptata, apoi, de americani.
Pai eram copil de patru ani (vezi fotografia din profilul Facebook) cand un unchi dinspre tata (Doamne iarta-i pe amandoi) din satul natal al tatalui meu, unde am petrecut ceva vreme ca shi copil, imi facea chestia aia din cucurbata ( pe care o numea "sperietoare") de cate ori i-o ceream, fara a-mi spune vreodata: "Amu nu-tzi fac, pruncule, ca nu-i inca Halloween!!". Dupa ce ma saturam de obiectul acela atat de plin de semnificatzii, era devorat de porci...
Eu mi-am permis o definitzie proprie pentru oricare dintre aceste evenimente care pentru mine nu au nici cea mai neinsemnata semnificatzie shi care ar trece neobservate daca nu m-ar freca la cap televiziunile autohtone cu shtiri plicticoase legate de ele.
Definitzia suna cam asha:
"Un uriash partz american inhalat cu nesatz de o natzie aflata in deriva, care nu se (mai) regaseshte in propriile traditzii."

duminică, 23 ianuarie 2011

Imi sare tzandara cu Tzandarica!!

Pe coloana din drepata a monitorului meu, atunci cand ma uit la profilul meu pe Facebook, unde apar reclamele de care nu shtiu cum sa scap, mi-a aparut de cateva ori un anuntz prin care Ovidiu Lipan Tzandarica oferea prin tragere la sortzi 10 postere cu autograf, cu conditzia sa-i dai un LIKE pe profilul sau, profil care te "taie" de la alte modalitatzii de-ati exprima o parere.
Eu nu spun ca, pe principiul "in tzara orbilor chioru-i imparat", Tzanadrica nu ar ocupa o pozitzie de frunte in simulacrul de rock din atat de nesemnificativa (pe plan mondial...) Romanie. Poate aprecierea mea condescendenta era mai nuantzata daca Tzandarica nu l-ar copia la modul flagrant pe Goran Bregovic, prin muzica pe care o produce cu acea trupa numita "Trei prajini" sau cam asha ceva...

Sau daca trupa "Roshu & Negru care l-a consacrat, nu ar fi trait din piesele celor de la "Blood Sweat & Tears"
Da' pentru cei ce vor sa afle cam ce inseamna un baterist shi/sau un solo de baterie, le recomand:
Cream, Wheels Of Fire (1968), piesa TOAD, solo de baterie Ginger Baker;
Blue Oyster Cult, Live (1976), piesa BUCK'S BOOGIE, solo de baterie Albert Bouchard.
Sau, mai la indemana tuturor, pushtiul de vreo 20 de ani din Noua Zeelanda (ceva corcitura cu maori...), Dylan Elise.
Iata un solo de baterie de 10 minute sustzinut pe cand avea 16 ani.
http://www.youtube.com/watch?v=bHDjGtj18X0
Shi ar mai fi: fratzii Carmine & Vinny Apice, Cozy Powell, Bill Ward, Keith Moon, Jan Paice, Buddy Rich, Thomas Lang, John Bonham shi altzi asemena baietzi care shtiu carte!! Mai datzi o "pleoapa" pe http://www.drummerworld.com/ shi vetzi mai gasi...

Raman un rocker inrait!!
Nu i-am dat LIKE lui Tzandarica!!!

joi, 6 ianuarie 2011

Protest Facebook

Am trimis cateva mesaje unor persoane din lista mea de prieteni, pentru promovarea blog-ului meu, aflat la inceput de drum.
Mi se comunica, la un moment dat, urmatoarea PORCARIE:

Stop! Prezinți un comportament care poate fi considerat enervant sau abuziv de către ceilalți utilizatori.
Ţi-a fost blocată permisiunea de a trimite mesaje deoarece ai folosit această aplicaţie în mod necorespunzător de repetate ori. Acest blocaj poate dura de la câteva ore până la câteva zile. Când ţi se va permite să reutilizezi această aplicaţie, te rugăm să o faci cu precauţie. Utilizarea necorespunzătoare în continuare poate duce la dezactivarea permanentă a contului tău. Pentru ulterioare informaţii, te rugăm vizitează Pagina FAQ.

Il consider un abuz ordinar!!

Rog pe cei ce au primit mesajul meu sa spuna daca au fost sau nu deranjatzi de acesta.
MULTZUMESC

Harta Fotografilor

Rod al intamplarii si al cautarilor adesea fara o tinta anume, dau peste site-ul http://www.clubulfoto.com/harta-fotografilor-din-romania/ si peste inspirata idee a unei harti a fotografilor  din Romania. Poate ca m-am asteptat la ceva mai mult crezand ca e o harta ampla, relizata din felurite surse de informare si, de aceea, poate ca am fost, la inceput, usor deceptionat de numarul mic al reperelor/fotografilor de pe aceasta harta.
Apoi am vazut "mecanismul" de alcatuire si de dezvoltare al hartii si mi-am zis ca, da, desigur, asa ceva nu se "sporeste" de la sine.
M-am grabit sa imi inscriu si eu acolo acest amarat de blog invitand sincer pe cati mai multi confrati intru fotografie, sa-mi urmeze exemplul.
Cred sincer ca merita!

miercuri, 5 ianuarie 2011

Sic Transit...

La capătul unor îndelungate "explorări" într-un univers al gloriilor apuse, a energiilor încătuşate, a unor premature şi nemeritate "reduceri la tăcere", iată că proiectul locomotivelor iese alene din "depoul" imaginar al minţii şi sentimentelor mele, unde s-a zămislit pe o durată de câţiva ani, cu peste 80 de imagini.
Am căutat aceşti monştri încremeniţi la Oradea, Sibiu, Dej, Petroşani, Vatra Dornei şi Taşkent, apropiindu-mă, tiptil, de ei, nedorind să-i tulbur din somnul lor, ci doar să le propun o scurtă readucere în actualitate. Să propun celor ce le vor vedea maiestoasele siluete în fotografiile mele, o tristă şi nostalgică readucere aminte şi o meditaţie asupra efemerului vieţii, puterii, gloriei... M-au primit, peste tot prietenoşi, docili, degajând o incredibilă blândeţe. Aveau o frumuseţe aparte!! Eram doar eu cu ei şi comunicam tăcuţi. Le înţelegeam tristeţea în faţa ingratitudinii celor ce i-au dus acolo iar ei îmi simţeau compasiunea, empatia. Îi priveam îndelung înainte de-ai fotografia, fiindu-mi adesea teamă să stau în faţa lor. Eram atât de mic, iar ei atât de mari, chiar dacă deloc ameninţători...
Nu puteam face nimic pentru ei decât de-ai imortaliza într-o timidă încercare/propunere de aducere aminte, de-ai "prinde" în ipostaza în care rugina nu devenise încă omniprezenta şi neiertătoarea lor stăpână.
Momentele în care am stat faţă în faţă cu ei şi i-am fotografiat, au fost unele dintre cele mai plăcute din îndelungata mea activitate fotografică, plină de căutări. Poate că în puţine locuri am găsit ceva atât de profund şi apăsător ca ceea ce-mi ofereau aceşti prieteni tăcuţi. Şi cât îmi reproşez, mai ales acum, peste ani, faptul că nu le-am acordat mai mult timp.
Mă refer aici mai ales la Depoul din Oradea, pe lângă care, înainte de '89 treceam doar în viteza trenului şi vedeam multitudinea de locomotive cu aburi aşezate acolo în şiruri prelungi.
Am reuşit sa intru acolo cu aparatul fotografic doar în 1990 sau 1991 şi m-a uimit multitudinea de locomotive, de foarte multe tipuri ce se găseau acolo. Unele rare, poate chiar unice... Şi toate bine păstrate, semn al unui respect ce venea din vremuri în care se mai găsea aşa ceva...
Am fost poate prea superficial atunci, crezând ca le voi regăsi acolo şi alta dată şi voi reveni după ce tema pe care tocmai o abordasem se va fi sedimentat, plămădit, conturat în mintea mea.
Nu intuiam atunci ce soartă, mult mai crudă, le aştepta. În furia premeditată, programată, sistematică, criminală, IREVERSIBILĂ (!!!) de distrugere a tot ce mai stă în picioare în acesta ţară (şi care abia atunci demara...), au fost tăiate şi vândute ca fier vechi.
Dorinţa de-a continua efortul de aducere-aminte asupra lor m-a condus în alte locuri, unde încă mai erau păstrate. Unde li se mai acorda (deocamdată...) respectul postum binemeritat.
Le-am mângâiat cu privirea înainte de a pleca de peste tot unde le-am întâlnit, cu dorinţa mărturisită doar în lăuntrul meu, de-a le regăsi tot acolo, peste ani, şi de-a le fotografia din nou, cu alte gânduri şi sentimente, şi cu alte idei ce se vor fi acumulat în timp.
Sper ca imensa decepţie de la Oradea să nu se repete la Dej, Petroşani sau Sibiu, unde asemenea preţioase relicve se mai pot găsi.
Nu am însă motive să fiu optimist!!