vineri, 28 ianuarie 2011

Inaltul Dregator

Intreb shi eu, mai mult sau mai putzin retoric: De ce, la saloanele de arta fotografica din Romania, spre deosebire de alte tzari, apare titula/rangul/postura de "Preshedinte al juriului"...???!!!
In competitziile de arta fotografica, juriile sunt alese din randul personalitatzilor din domeniu (fotografic, pentru cei ce ar avea dubii...), iar membrii acestora au drepturi egale shi nu prea au nevoie de un preshedinte... Doar in Romania apare anacronismul cu izuri balcanoide shi cu metehne de sluj pe la "Inalta Poarta", ca un juriu al unui salon de arta fotografica sa aibe un Preshedinte (poate un Fuhrer...).
Ne-am dumiri asupra rolului acestui inalt dregator de la Comenduire daca regulamentele ar specifica ceva in acest sens, dar niciun regulament al saloanelor romaneshti nu specifica ce e un preshedinte de juriu shi ce atributzii are el. Poate m-ar fi dus mintea de la sine daca vedeam ca acest inalt onor ii este atribuit unei personalitatzi incontestabile a artei fotografice romaneshti (pe care inca o sarbatorim...), da' nu prea s-a intamplat sa fie asha.
Daca nu ma credetzi, deschidetzi www.fiap.net shi cautatzi la care salon de vreundeva, mai apare vreun juriu cu PRESHEDINTE. Nu vetzi gasi...
Eu m-am fript ca membru al unor jurii avand in frunte un asemena "inalt dregator"...

joi, 27 ianuarie 2011

Halloween & Valentine's Day


Tot aud de pseudo-sarbatorile/evenimentele numite "Valentine's Day" sau "Halloween". Ajung la varsta asta (58 de ani, multzi inainte, multzumesc...) ca sa aflu ca acel obiect din cucurbata golita de semnintze shi cioplita ca shi chip uman, cu lumanarea inauntru, este nici mai mult nici mai putzin o traditzie de sorginte scotziana adoptata, apoi, de americani.
Pai eram copil de patru ani (vezi fotografia din profilul Facebook) cand un unchi dinspre tata (Doamne iarta-i pe amandoi) din satul natal al tatalui meu, unde am petrecut ceva vreme ca shi copil, imi facea chestia aia din cucurbata ( pe care o numea "sperietoare") de cate ori i-o ceream, fara a-mi spune vreodata: "Amu nu-tzi fac, pruncule, ca nu-i inca Halloween!!". Dupa ce ma saturam de obiectul acela atat de plin de semnificatzii, era devorat de porci...
Eu mi-am permis o definitzie proprie pentru oricare dintre aceste evenimente care pentru mine nu au nici cea mai neinsemnata semnificatzie shi care ar trece neobservate daca nu m-ar freca la cap televiziunile autohtone cu shtiri plicticoase legate de ele.
Definitzia suna cam asha:
"Un uriash partz american inhalat cu nesatz de o natzie aflata in deriva, care nu se (mai) regaseshte in propriile traditzii."

duminică, 23 ianuarie 2011

Imi sare tzandara cu Tzandarica!!

Pe coloana din drepata a monitorului meu, atunci cand ma uit la profilul meu pe Facebook, unde apar reclamele de care nu shtiu cum sa scap, mi-a aparut de cateva ori un anuntz prin care Ovidiu Lipan Tzandarica oferea prin tragere la sortzi 10 postere cu autograf, cu conditzia sa-i dai un LIKE pe profilul sau, profil care te "taie" de la alte modalitatzii de-ati exprima o parere.
Eu nu spun ca, pe principiul "in tzara orbilor chioru-i imparat", Tzanadrica nu ar ocupa o pozitzie de frunte in simulacrul de rock din atat de nesemnificativa (pe plan mondial...) Romanie. Poate aprecierea mea condescendenta era mai nuantzata daca Tzandarica nu l-ar copia la modul flagrant pe Goran Bregovic, prin muzica pe care o produce cu acea trupa numita "Trei prajini" sau cam asha ceva...

Sau daca trupa "Roshu & Negru care l-a consacrat, nu ar fi trait din piesele celor de la "Blood Sweat & Tears"
Da' pentru cei ce vor sa afle cam ce inseamna un baterist shi/sau un solo de baterie, le recomand:
Cream, Wheels Of Fire (1968), piesa TOAD, solo de baterie Ginger Baker;
Blue Oyster Cult, Live (1976), piesa BUCK'S BOOGIE, solo de baterie Albert Bouchard.
Sau, mai la indemana tuturor, pushtiul de vreo 20 de ani din Noua Zeelanda (ceva corcitura cu maori...), Dylan Elise.
Iata un solo de baterie de 10 minute sustzinut pe cand avea 16 ani.
http://www.youtube.com/watch?v=bHDjGtj18X0
Shi ar mai fi: fratzii Carmine & Vinny Apice, Cozy Powell, Bill Ward, Keith Moon, Jan Paice, Buddy Rich, Thomas Lang, John Bonham shi altzi asemena baietzi care shtiu carte!! Mai datzi o "pleoapa" pe http://www.drummerworld.com/ shi vetzi mai gasi...

Raman un rocker inrait!!
Nu i-am dat LIKE lui Tzandarica!!!

miercuri, 12 ianuarie 2011

Ziua Fotografiei din Romania

Ca tocmai fu ieri ziua asta mare si fu inaugurata cu surle si tobe Luna Fotografiei din Romania, mi-am amintit cum am incercat sa impiedic aberatia de a fi consfintita ca zi a fotografie din Romania, o data la care fotografia nu exista inca...
Iata cam ce am incercat cu ceva vreme in urma. Era pe 03 05 2009...
Reamintesc acest demers si ca un omagiu adus regretatului Mihai Ungureanu, un om cu o contributie aparte, UNICA, in fotografia romaneasca postdecembrista si care a avut curajul sa propuna normalitatea.
El era cel ce propusese data de 9 decembrie, data Decretului lui Cuza, iluzionandu-se ca ceea ce era firesc va si fi considerat ca atare.
Cat de amarnic s-a putut insela!! Si cat de mult l-a costat asta...

========================================================================
Îmi permit să-mi exprim nedumerirea şi uimirea pentru faptul ca „propunerea AAFR, de legalizare a Zilei Fotografiei din România, propusă pentru data de 09 decembrie, nu a fost agreată de Ministerul Culturii  Cultelor şi Patrimoniul Naţional din Bucureşti’’ cum se menţionează în „scrisoarea circulară de adeziune” transmisă prin e-mail la data de 01 05 2009.
Îmi vine foarte greu sa înţeleg raţiunile unui refuz din partea Ministerului Culturii pentru recunoaşterea zile de 9 decembrie ca zi a fotografiei în Romania, devreme ce există acel Decret 1774 din 9 decembrie 1864 în care se menţionează explicit: „Art. I, Regulamentul pentru espoziţiunea publică a operiloru artiştiloru în viaţă este aprobatu de Noi întocmai” Decretul lui Cuza este urmat de Regulamentul pentru expoziţia publică a opereor artiştilor în viaţă semnat de ministrul de la acea vreme a justiţiei, cultelor şi instrucţiunii publice, N. Kretzulescu, în care, la Capitolul I, „Depunerea operelor”, art. 1, se menţionează: „Se va deschide o expoziţie anuală a producerilor artiştilor în viaţă, în pictură, desen, miniatură, sculptură, gravură, arhitectura şi fotografie (s.n.); ea va avea loc într-un an la Bucureşti şi în celălalt la Iaşi”.
Mi se pare cel puţin staniu un refuz al Ministerului Culturii de-a recunoaşte o asemenea atestare documentară, cât se poate de explicită şi în premieră la acea dată, care provine de la domnitorul de al cărui nume este legată Unirea Principatelor de la 1859 şi ale cărui reforme pe multiple planuri, incluzându-l şi pe cel cultural, sunt binecunoscute şi unanim acceptate.
Aş dori să va atrag doar atenţia la menţionarea faptului, plin de semnificaţii la 5 ani de la actul Unirii Principatelor, că acea expoziţie va avea loc alternativ la Bucureşti şi Ia Iaşi. Se voia prin aceasta o „unire spirituală” a celor două foste provincii, Moldova şi Ţara Românească, foarte necesară la acea vreme…
Momentul mai sus prezentat este cu atât mai semnificativ cu cât doar la un an de la emiterea decretului lui Cuza, opoziţia acerbă a pictorilor (incluzându-l şi pe Theodor Aman), fac ca fotografia să nu fie acceptată în expoziţiile anuale de la Bucureşti, ci doar la Iaşi, de unde se desprinde impactul, la acea vreme a Decretului şi necesitatea sa.
Este incredibil şi, din punctul meu de vedere inacceptabil, ca o atestare documentară atât de explicită a momentului recunoaşterii fotografiei ca artă sa nu fie acceptată, într-o ţară în care începuturile fotografiei sunt legate preponderent de interesul comercial şi de o comandă socială la fel de comercială. Motivaţia legată de Decretul lui Cuza este un „argument” suficient de „solid” (folosesc cuvintele din scrisoarea circulară de adeziune difuzată de AAFR) dar şi semnificativ (zic eu…) pentru a putea fi ignorată tocmai de Ministerul Culturii şi pentru ca data de 9 decembrie să nu fie acceptată ca zi a fotografiei din România.
Argumentele pentru afirmaţiile mea de mai sus, cât şi pentru faptul că la mijlocul secolului al XIX – lea se putea vorbi doar despre „fotografia din România” şi mai puţin despre „fotografia românească”, le las pentru o altă ocazie.
Ni se spune însă că ar fi mai  potrivită ca zi aniversară a fotografiei din România, şi că este propusă ca atare de către AAFR cu acceptul Ministerului Culturii, data de naştere a lui Carol Popp se Szathmari, 11 ianuarie 1812. Astfel, noi artiştii fotografi din România, vom fi invitaţi în fiecare an să aniversăm (cu mai mult sau mai puţin fast…) un moment istoric la care fotografia încă nu exista (!!!) (ştiut fiind că prima imagine „fotografică” este realizată de Nièpce la 1826 iar atestarea oficială a fotografiei are loc ceva mai târziu, la 7 ianuarie 1939, când daguerrotipia este anunţată de François Arago în cadrul Academiei de Ştiinţe din Paris).
Nu voi încerca prin nimic să diminuez sau să umbresc personalitatea lui Carol Popp de Szathmary despre care am vorbit pe larg în teza mea de doctorat (prima cu o tema de istorie a fotografiei din România), în urma unei ample documentaţii. Pot afirma, cu deplină responsabilitate, că puţini ştiu despre Carol Popp de Szathmari la fel de multe ca mine!! Locul şi meritele lui în fotografia din România acelor vremuri, nu pot fi contestate şi, în nici un caz, nu sunt eu acela care să facă vreo ridicolă tentativă în acest sens!!
Pe de altă parte, nu vreau în nici un fel să lezez sentimentele unei părţi din confraţii mei din domeniul artei fotografice (mă refer la colegii şi prietenii mei maghiari) dar totuşi, acceptăm sau nu, Carol Popp de Szathmary aparţine culturii româneşti prin „adopţie”, el născându-se în afara frontierelor de atunci, ale României. Cultura maghiară şi-l revendică deopotrivă şi pe bună dreptate!!
Nu vreau ca prin prezentele rânduri să influenţez decizia nimănui de a semna sau nu adeziunea trimisă de conducerea AAFR, ci doar fac cunoscute punctul meu de vedere şi decizia mea de a nu fi de acord cu propunerea pentru declararea zilei de 11 ianuarie ca zi a fotografiei din România, de-a nu semna adeziunea şi de-a susţine ziua de 9 decembrie ca fiind mult mai adecvată şi semnificativă pentru acest scop.

joi, 6 ianuarie 2011

Protest Facebook

Am trimis cateva mesaje unor persoane din lista mea de prieteni, pentru promovarea blog-ului meu, aflat la inceput de drum.
Mi se comunica, la un moment dat, urmatoarea PORCARIE:

Stop! Prezinți un comportament care poate fi considerat enervant sau abuziv de către ceilalți utilizatori.
Ţi-a fost blocată permisiunea de a trimite mesaje deoarece ai folosit această aplicaţie în mod necorespunzător de repetate ori. Acest blocaj poate dura de la câteva ore până la câteva zile. Când ţi se va permite să reutilizezi această aplicaţie, te rugăm să o faci cu precauţie. Utilizarea necorespunzătoare în continuare poate duce la dezactivarea permanentă a contului tău. Pentru ulterioare informaţii, te rugăm vizitează Pagina FAQ.

Il consider un abuz ordinar!!

Rog pe cei ce au primit mesajul meu sa spuna daca au fost sau nu deranjatzi de acesta.
MULTZUMESC

Harta Fotografilor

Rod al intamplarii si al cautarilor adesea fara o tinta anume, dau peste site-ul http://www.clubulfoto.com/harta-fotografilor-din-romania/ si peste inspirata idee a unei harti a fotografilor  din Romania. Poate ca m-am asteptat la ceva mai mult crezand ca e o harta ampla, relizata din felurite surse de informare si, de aceea, poate ca am fost, la inceput, usor deceptionat de numarul mic al reperelor/fotografilor de pe aceasta harta.
Apoi am vazut "mecanismul" de alcatuire si de dezvoltare al hartii si mi-am zis ca, da, desigur, asa ceva nu se "sporeste" de la sine.
M-am grabit sa imi inscriu si eu acolo acest amarat de blog invitand sincer pe cati mai multi confrati intru fotografie, sa-mi urmeze exemplul.
Cred sincer ca merita!

miercuri, 5 ianuarie 2011

Articole

Doua articole care mi-au placut, ba pot spune chiar ca m-au impresionat:
http://www.crisana.ro/stiri/cultura-5/in-anul-2010-rezultate-de-exceptie-pentru-fotoclubul-nufarul-i--103966.html
http://www.crisana.ro/stiri/cultura-5/in-anul-2010-rezultate-de-exceptie-pentru-fotoclubul-nufarul-ii--104031.html

Sic Transit...

La capătul unor îndelungate "explorări" într-un univers al gloriilor apuse, a energiilor încătuşate, a unor premature şi nemeritate "reduceri la tăcere", iată că proiectul locomotivelor iese alene din "depoul" imaginar al minţii şi sentimentelor mele, unde s-a zămislit pe o durată de câţiva ani, cu peste 80 de imagini.
Am căutat aceşti monştri încremeniţi la Oradea, Sibiu, Dej, Petroşani, Vatra Dornei şi Taşkent, apropiindu-mă, tiptil, de ei, nedorind să-i tulbur din somnul lor, ci doar să le propun o scurtă readucere în actualitate. Să propun celor ce le vor vedea maiestoasele siluete în fotografiile mele, o tristă şi nostalgică readucere aminte şi o meditaţie asupra efemerului vieţii, puterii, gloriei... M-au primit, peste tot prietenoşi, docili, degajând o incredibilă blândeţe. Aveau o frumuseţe aparte!! Eram doar eu cu ei şi comunicam tăcuţi. Le înţelegeam tristeţea în faţa ingratitudinii celor ce i-au dus acolo iar ei îmi simţeau compasiunea, empatia. Îi priveam îndelung înainte de-ai fotografia, fiindu-mi adesea teamă să stau în faţa lor. Eram atât de mic, iar ei atât de mari, chiar dacă deloc ameninţători...
Nu puteam face nimic pentru ei decât de-ai imortaliza într-o timidă încercare/propunere de aducere aminte, de-ai "prinde" în ipostaza în care rugina nu devenise încă omniprezenta şi neiertătoarea lor stăpână.
Momentele în care am stat faţă în faţă cu ei şi i-am fotografiat, au fost unele dintre cele mai plăcute din îndelungata mea activitate fotografică, plină de căutări. Poate că în puţine locuri am găsit ceva atât de profund şi apăsător ca ceea ce-mi ofereau aceşti prieteni tăcuţi. Şi cât îmi reproşez, mai ales acum, peste ani, faptul că nu le-am acordat mai mult timp.
Mă refer aici mai ales la Depoul din Oradea, pe lângă care, înainte de '89 treceam doar în viteza trenului şi vedeam multitudinea de locomotive cu aburi aşezate acolo în şiruri prelungi.
Am reuşit sa intru acolo cu aparatul fotografic doar în 1990 sau 1991 şi m-a uimit multitudinea de locomotive, de foarte multe tipuri ce se găseau acolo. Unele rare, poate chiar unice... Şi toate bine păstrate, semn al unui respect ce venea din vremuri în care se mai găsea aşa ceva...
Am fost poate prea superficial atunci, crezând ca le voi regăsi acolo şi alta dată şi voi reveni după ce tema pe care tocmai o abordasem se va fi sedimentat, plămădit, conturat în mintea mea.
Nu intuiam atunci ce soartă, mult mai crudă, le aştepta. În furia premeditată, programată, sistematică, criminală, IREVERSIBILĂ (!!!) de distrugere a tot ce mai stă în picioare în acesta ţară (şi care abia atunci demara...), au fost tăiate şi vândute ca fier vechi.
Dorinţa de-a continua efortul de aducere-aminte asupra lor m-a condus în alte locuri, unde încă mai erau păstrate. Unde li se mai acorda (deocamdată...) respectul postum binemeritat.
Le-am mângâiat cu privirea înainte de a pleca de peste tot unde le-am întâlnit, cu dorinţa mărturisită doar în lăuntrul meu, de-a le regăsi tot acolo, peste ani, şi de-a le fotografia din nou, cu alte gânduri şi sentimente, şi cu alte idei ce se vor fi acumulat în timp.
Sper ca imensa decepţie de la Oradea să nu se repete la Dej, Petroşani sau Sibiu, unde asemenea preţioase relicve se mai pot găsi.
Nu am însă motive să fiu optimist!!