marți, 28 decembrie 2010

Maria

Recent, dupa vernisajul expozitiei mele ALTER EGO de la Biblioteca Judeteana Oradea din decembrie a.c., gasesc un comentariu despre aceasta, pe care-l reproduc integral mai jos. Comentariului ii este atasat afisul expozitiei mele cu acelasi generic si tematica, dar care a avut loc la... Iasi. Si nu acuma, in decembrie ci in aprilie a.c., adica cu ceva vreme in urma, semn ca autoarea articolului ma monitorizeaza asiduu...

Incep prin a afirma cu toata sinceritatea ca nu ma deranjeaza deloc nota preponderent critica (autoarea descopera si sesizeaza si unele valente pozitive ale expozitiei...) sau ironia delicat-feminina din unele pasaje ale autoarei, despre care stiu doar ca s-ar numi Maria. Nu i-am descifat identitatea cercetandu-i blog-ul si nici nu m-am straduit prea mult s-o fac... Oricum, este destul de putin important!!
Raspunsul pe care i-l pot da este ca nu am pretentia ca fotografia pe care o practic sa placa oricui o vede ci, dimpotriva, ma bucur atunci cand constat ca imaginile mele sunt controversate.
Pai nu trimit eu 4 fotografii la un salon si imi sunt acceptate 1 - 2??!! Nu inseamna, oare, ca ceea ce fac eu este mai mult sau mai putin apreciat/acceptat/gustat??
Problema este ca eu imi prezint expozitiile semnandu-le explicit TEODOR RADU PANTEA. Nu-mi ascund identitatea, neavand motive intemeiate s-o fac... Cred in ceea ce fac si voi continua in acelasi mod chiar cu riscul de a deranja, pe alocuri... Dar, ma intreb eu retoric, de ce unii carora ceea ce fac eu nu le place sau nu le este clar mesajul imaginilor mele, considera corect sa ma ma critice sub scutul anonimatului??
Nu ai demnitatea, distinsa Maria, sa ma privesti in fata cand ma critici??
Inchei prin a semnala finalul comentariului Mariei, citez:
"Tot aşa eu pot să fac poze degetelor mele de la picioare, să le dau nume, et voila! Artă. Ce… nu înţelegeţi conceptul? Sunteţi o grămadă de amatori…"
Exact, distinsa Maria, se pot face fotografii geniale degetelor dumitale de la picioare. Depinde cine le-ar face!!
Te rog sa vezi fotografiile de buze si ochi ale lui Man Ray sau de buze, ale lui Saudek.
Brassai a fotografiat un bilet mototolit, de autobus...
As mai avea exemple dar nu vreau sa devin plicticos...
Cine esti, distinsa Maria, ca sa stiu cui urez un sincer LA MULTI ANI??!!

Conceptul din spatele artei, sau arta din spatele conceptului 

La etajul doi a bibliotecii judetene Oradea se poate vedea începând de acum o săptămână, vernisajul „Alter ego” al fotografului Teodor Radu Pantea. Sunt o grămadă de fotografii cu manechine de plastic.
Nu ştiam nimic despre fotograf până recent şi nici acum că am văzut lunga listă de premii şi expoziţii, nu sunt impresionată. Am studiat îndelung şi în detaliu expoziţia şi nu pot spune că mi-a displăcut complet. Am admirat jocul de lumini, am invidiat aparatul şi în final, după multă cugetare şi intensă căutare a unui sens, am înţeles pornirea artistului care ne avertizează cu privire la dezumanizare, la amorţirea emoţională asociată cu evul pe care îl trăim.
Whaaaaat? Serios, oamenii ar sta şi-n cap şi ar zice că e artă. De ce? Păi statul în cap simbolizează dorinţa de a revoluţiona şi e un protest faţă de societatea asta capitalistă.
Bine bine, dacă spui povestea în cuvinte sună frumos, dar problema cu genul ăsta de artă e că fără anexa cu explicaţii nu ajungi prea departe. Fără nota explicativă e un mare zero. Aşa că avem o grămadă de poze cu oameni de plastic care privesc absenţi, iar lângă poze se află câte-un tag pe care scrie un substantiv oarecare… indiferenţă, îngrămădeală, singurătate, moleşeală şamd.
Tot aşa eu pot să fac poze degetelor mele de la picioare, să le dau nume, et voila! Artă. Ce… nu înţelegeţi conceptul? Sunteţi o grămadă de amatori…

luni, 27 decembrie 2010

Pantheon

A avea sau a nu avea statuie

A avea statuie ar trebui să însemne ca nu ai făcut umbră pământului degeaba cât ai trăit şi ţi-a fost ridicată de cei ce sunt de acord cu ceea ce ai făcut în acea vreme, pentru o respectuoasă aducere-aminte sau pentru a le face în ciudă celor ce sunt de altă părere, pentru altfel de aduceri-aminte.... Ai avantajul că aducerea-aminte a trecerii tale prin viaţă să se răsfrângă, totuşi, asupra ambelor tabere, în cele mai felurite moduri. Statuia ta mai poate decora o anumită locaţie (dar pentru asta ar trebui să fie una bine realizată şi întreţinută...), poate deveni loc de rendez-vous sau reper pentru diverse referinţe şi localizări în spaţiu (şi, de ce nu, în timp...), ai plăcerea să ţi se cace păsările pe cap şi, eventual să-ţi fie demontată şi aruncată cine ştie unde, atunci când tabăra potrivnică ţie, exploatează într-un mod favorabil ei, conjunctura istorică sau când îi află felurite cusururi estetice reale sau născocite. Şi d'astea se cam găsesc, din ambele...
Am văzut, presărate pretutindeni, busturi sau statui, multe realizate parca întru satisfacerea gusturilor taberei potrivnice. Şi parcă tot această tabără le şi întreţine (sau le lasă în plata Domnului, ceea ce nu cere efort...).
Faptul că ideea de a le fotografia mi-a venit târziu, mă pune în situaţia de-a nu putea prezenta aici decât o "introducere" în ceea ce se conturează ca un nou proiect intitulat PANTHEON.
Mă gândesc la el mai ales în momentele în care aşez pe pervazul geamului de la bucătărie, resturile de pâine, pentru a hrăni păsările.
Sunt convins că nu voi întruni condiţiile pentru a-mi fi ridicată statuie!!



Alter Ego

Derivă spre concret a mai amplului proiect de fotografie stradală, această descriere a universului manechinelor este răspunsul şi zâmbetul meu recunoscător la prezenţă lor tăcută şi asiduă la plimbărilor mele bezmetice prin acelaşi mediu în care şi ele erau prezente parca din totdeauna, hărăzite fiind cu un rol ingrat, poate mult mai ingrat decât al meu, cel ce, de la sine putere, mă voiam un observator în mişcare şi adesea prea grăbit şi  prea superficial, al universului citadin. Ele erau replica statică a deplasărilor mele sporadice, febrile, într-o lume pe care ele o dominau tacit, prin prezenţa aproape perenă, impusă de alţii, pentru a servi unor interese ce pentru ele erau străine. O prezenţă, un destin ce le condamna la tăcere, imobilitate şi la indiferenţa multora dintre noi. Era ceea ce le umaniza şi eu nu conştientizam încă...
Mă observau îndelung, câtă vreme eu le ignoram... Îmi jalonau parcursul, aşteptând cu obstinaţie să vină momentul când, poate, îmi voi îndrepta privirea spre ele, şi le voi observa.
Momentul în care, nemaifiind la fel de indiferent ca atâţia semeni ai mei, poate voi avea revelaţia umanităţii, expresivităţii, implicării în unele aleatoare relaţii induse de amplasarea la întâmplare, în grupuri ad-hoc, în cele mai diverse locaţii. Trăsături ce treceau peste doza inevitabila de kitch ce răzbătea din însăşi modul în care unele erau concepute, plamadite sau din vestimentaţia, de calitate adesea discutabilă, pe care o suportau pe ele, spre atragerea atenţiei. Şi poate că acea vestimentaţie atrăgea multe priviri. Ceva din raţiunea lor de a fi s-ar părea a fi fost, prin acesta, realizat.
Dar... prea multe dintre aceste păpuşi în mărime naturală, aceste manechine sunt uşor triste... Încercaţi să vă uitaţi la ele! Priviri indiferente, apatice, pierdute în gol, adesea melancolice, prea rar zâmbitoare...
Ele însele nu puteau atrage priviri şi acesta este tristeţea existenţei lor. Ideea acestei colecţii s-a conturat atunci când am avut revelaţia prezenţei lor vii, reale în existenţa mea, în existenţa noastră. Atunci când am realizat că pot comunica cu ele, că îmi pot fi partenere şi nu doar subiecte. Atunci când le-am cerut permisiunea tacită de a le fotografia şi am înţeles încuviinţarea lor docilă, niciodată rostită. Mi-am făcut astfel, unul câte unul, o multitudine de prieteni anonimi şi tăcuţi, dar care îmi spuneau, totuşi, atât de multe, despre ele, despre noi, despre mine... M-am regăsit în expresia multora dintre ele care amintea obsesiv de derută, de alienare, de întrebări fără răspuns.
Încerc să vă propun, celor ce vedeţi această expoziţie o clipă de gândire. Poate, ca mâine, aceste "obiecte" vor sfârşi în depozite prăfuite. Vremea le va deteriora, tendinţele le vor înlocui, cei pe care i-au servit le dor "debarasa"... Chipuri asemenea multora dintre noi vor dispărea în neant.
Dar atât cât au fost printre noi ne-au adresat o invitaţie la o convieţuire pe care puţini am înţeles-o. Nu am înţeles, decât poate câţiva, că erau un ALTRE EGO al multora dintre noi.
Sper că eu sunt unul dintre cei puţini care au înţeles...









Ziua Fotografiei in Romania

Se apropie Ziua Fotografiei din Romania (sau cum s-o fi numind...), legiferata la o data, undeva in ianuarie, data pe care nu mi-o amintesc pentru ca, oricum, nu o recunosc. Shi nu o recunosc pentru ca intr-un mod absurd, ridicol shi tipic romanesc, voi fi invitat ca la acea data, sa comemorez un moment istoric (cel al nasterii lui Carol Pop de Szathmary) in care fotografia inca nu fisese inventata...